Ioana Flora, Cătălina Mustaţă şi Clara Flores joacă sâmbătă în spectacolul „Ciao, Bella“
https://www.ziarulmetropolis.ro/ioana-flora-catalina-mustata-si-clara-flores-joaca-sambata-in-spectacolul-ciao-bella/

Actriţa Ioana Flora („Marfa şi banii“, „Domestic“, „Pescuit sportiv“, „Periferic“) va juca rolul principal, alături de Cătălina Mustaţă şi Clara Flores, în spectacolul aniversar al Teatrului de Sufragerie „Ciao, Bella“, în regia Antoanetei Zaharia. Spectacolul va avea loc mâine (sâmbătă, 25 mai), de la ora 20.30.

Un articol de Corina Vladov|24 mai 2013

Actriţa Ioana Flora („Marfa şi banii“, „Domestic“, „Pescuit sportiv“, „Periferic“) va juca rolul principal, alături de Cătălina Mustaţă şi Clara Flores, în spectacolul aniversar al Teatrului de Sufragerie „Ciao, Bella“, în regia Antoanetei Zaharia. Spectacolul va avea loc mâine (sâmbătă, 25 mai), de la ora 20.30.

„Ciao, Bella“ este un puternic confesional al sexului slab. Un spectacol de înaltă prestație artistică, cu momente dramatice, dar şi comice, în care actrițele interacționează cu spectatorii, spre deliciul publicului.

Trei femei, aflate în jurul vârstei de 35-40 de ani, cele mai bune prietene, îşi dezvăluie treptat dorinţele, speranţele, nostalgiile, problemele, încep să se bucure de viața pe care o au, căutând să-şi găsească curajul de a lua decizii.

„Ciao, Bella“ este un spectacol independent găzduit de Teatrul de Sufragerie (str. Grigore Cobălcescu nr. 51, zona Berzei) şi produs de Fundaţia ACT.OR.ART. Costumele actrițelor au fost create de Rhea Costa.

Cu ocazia împlinirii unui an de teatru în sufrageria lor, la spectacolul de mâine (sâmbătă, 25 mai, ora 20.30), gazdele vor oferi din partea casei, pe lângă ceaiul de ghimbir, iasomie şi lime plus prăjiturele de casă, şampanie şi tort aniversar!

INFO

Sufrageria deţine doar 20 de locuri disponibile pentru spectatori. Pentru bilete şi detalii contactaţi Teatrul de Sufragerie prin mail, iabilet.ro sau sunaţi la 0734.397.375.

Ciao, Bella
Data şi ora: sâmbătă, 25 mai, ora 20.30
Locul: Teatrul de Sufragerie (str. Grigore Cobălcescu nr. 51, zona Cişmigiu-Berzei)
Preţul: 50 de lei (include consumaţia)

Trei personaje cu destine puternice

Moni (interpretată de Ioana Flora) este actriţă, casătorită şi are un copil de 10 luni. Ea pleacă în Franţa într-un turneu artistic şi este foarte fericită să evadeze din rutina zilnică a îngrijirii copilului, din atmosfera apasătoare a familiei sale. Se bucură cu nesaţ de libertatea pe care şi-o poate permite, doarme, se plimbă, e intrigată de diferenţele de civilizaţie pe care le observă, îşi reevaluează relaţia conjugală, îşi înşală soţul și decide să se despartă când se va întoarce.

Petra (Cătălina Mustață), tot actriţă, este plecată de şase ani în Italia. Dacă în România nu a reuşit să facă nimic, deşi nu era lipsită de talent, în Italia cunoaşte oameni minunaţi care o ajută, e mulţumită că este un om apreciat, respectat, că poate să trăiască decent din munca sa, deși suferă că nu mai face teatru. Are un partener, Franco, e încântată de viaţa pe care o duc împreună, dar nu îl poate iubi…

Bianca (Clara Aguillera Flores), actriţă, de origine din Argentina, are în spate o istorie impresionantă – familia ei fusese persecutată de regimul militar argentinian. Deşi este de la 5 ani în România, se simte tot o străină, duce dorul unei familii reunite așa cum a avut doar în copilărie: viaţa sa este impărţită între strădania de a face teatru şi lipsa unui partener care să îi stea alături. Lipsa banilor o îndeamnă să îşi calce peste orgolii şi să se angajeze ajutor de cofetar.

„M-am implicat în acest proiect din admiraţia pentru textul scris de Antoaneta Zaharia, pentru nuanţele, profunzimea, umorul cu care a descris viaţa a trei femei, prietene.“

Ioana Flora,
actriţă

Ioana Flora (foto jos) a primit în 2007 prestigiosul Premiu pentru cea mai bună actriță la Festivalul internațional de film de la Salonic, pentru rolul său din „Pescuit sportiv“, în regia lui Adrian Sitaru, după ce debutase în primul film al Noului Val românesc – „Marfa şi banii“ (2001), în regia lui Cristi Puiu.

Anul trecut, ea a câștigat Premiul Gopo pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar, pentru interpretarea sa din filmul „Periferic“, în regia lui Bogdan George Apetri și Premiul Pro Cinema pentru Cel mai bun artist al anului. Actrița alternează rolurile de film cu cele de teatru.

În „Ciao, Bella” s-a implicat pentru că rolul a rezonat foarte mult cu propriile ei trări: „Mi-am recunoscut gândurile cele mai intime, cele pe care mă feream să le spun cu voce tare, crezând că nu-mi voi găsi aliaţi care să-mi împărtăşească părerile, trăirile, visările. Textul mi-a venit în întâmpinare, confirmându-mi că nu sunt singură cu drumul meu, ci că avem un drum comun, universul feminin, acela al aprecierii şi al dragostei pentru ceea ce suntem“.

Anul trecut, Ioana Flora a fost selectată în programul Talent Campus din cadrul Festivalului internaţional de la Berlin. Rolul care i-a adus selecţia este cel al Laviniei, din „Periferic“. La Berlin, Ioana a avut ocazia să-i întâlnească pe Tony Gatlif („Gadjo Dilo“, „Transylvania“, „Exils“ – cel mai bun regizor, Cannes, 2004) şi pe actriţa Juliette Binoche („Pacientul englez“ – Oscar, BAFTA şi Ursul de Argint pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar, „Bleu“, „Caché“).

Regizoare, actriţă, scriitoare

Timp de opt ani, Antoaneta Zaharia (foto jos) a jucat la Teatrul Bulandra, iar de șapte ani a început o colaborare cu Teatrul Odeon. A interpretat roluri în spectacole precum „De ce fierbe copilul în mămăligă“, „Camera de hotel“, „Ionesco – cinci piese scurte“, „Chip de foc“, „Pyramus & Thisbe 4 You“ sau „Câtă speranţă“.

În 2006, a publicat un volum de proză – „Garsonieră în centru“, apărută la Editura Polirom. Este autoarea pieselor de teatru „Vă pupă piticul din Franţa“, „Ziua în care nu s-a întâmplat nimic“, „Ziua perfectă“, care a luat premiul UNITER pentru Cea mai buna piesă de teatru românească în 2009 și „Just for fun“, premiată pentru Cea mai bună piesă din concursul de dramaturgie de la Piatra Neamț (2008).

Pentru a scrie textul acestei piese cu note profund feminine, regizoarea Antoaneta Zaharia s-a inspirat din spectacolele lui Pippo Delbono: „Când am conceput textul piesei am început să recreez fragmente din trecutul recent al unei prietenii împărtăşite de trei tipologii complementare din marele univers feminin. Iată-mă la sfârşitul proiectului, descoperind trei satisfacţii complementare pentru existenţa unei artiste.

În primul rând, satisfacţia de a-mi coordona singură destinul creaţiei personale. În al doilea rând, elaborarea unui proiect independent de sistemul instituţionalizat, ale cărui umbre sunt mult prea perfecte. În al treilea rând, întâlnirea cu trei colege de breaslă, trei actriţe de excepţie, alături de care am împărtăşit această experienţă din multă dragoste condiţionată de un singur motiv, acela că ne-am dorit să spunem căteva adevăruri despre noi, femeile“.

Ce este Teatrul de Sufragerie?

Teatrul de Sufragerie este un teatru pentru prieteni, o întâlnire de-o seară, cu trăiri pentru o viaţă. Fără cortină. Fără lumini, efecte speciale, fără decoruri prefabricate.

În urmă cu un an de zile, pe 24 mai, Mirela Loghin şi Răzvan Ropotan lansau un nou proiect de teatru independent, Teatrul de Sufragerie, pe o străduţă din apropierea Cişmigiului. Proiectul propunea o alternativă a teatrului din sălile consacrate de spectacol, prin îndepărtarea barierei actor – spectator, schimbând perspectiva spectatorului cu privire la nivelul lui de implicare.

În mai 2012, după 4 luni de experimentat, Teatrul s-a lansat oficial publicului larg, cu spectacolul „Sunt un Orb“ al lui Horaţiu Mălaele. Acesta a fost centrul de greutate, dar şi startul către o nouă perspectivă deschisă lumii.

Teatrul de Sufragerie a descoperit şi promovat tineri actori, regizori, a găzduit peste 50 de reprezentaţii, s-a înscris la două Festivaluri de Teatru, a obţinut „Premiul pentru cel mai bun spaţiu de teatru“ şi o nominalizare la „Cea mai bună actriță“ – Ruxandra Coman, în cadrul „Maratonului Teatrului Independent 2012“.

Spectatori în labirint

A contribuit la producţia a două spectacole de teatru pentru copii, „Alice în Sufrageria Minunilor“ şi „Muzicanţii din Bremen“ şi a lansat două proiecte cu totul inedite: „Morrison. Poeme pe întuneric“ – spectacol de teatru senzorial, de muzică şi poezie – în colaborare cu Compania de Teatru „Citit În“, şi „Uşi deschise sau uşi fără secrete“.

Ultima este o instalaţie de teatru în premieră la care moneda de schimb sunt secretele, pe care le auzi, le simţi, le vezi alături de actori, regizori şi producători ai acestui proiect de teatru. Spectatorii au trecut printr-un labirint fiind invitaţi să „guste“ din intimitatea şi poveştile care s-au deschis în spatele fiecărei uşi dintr-un spaţiu neconvenţional.

„Le mulţumim tuturor celor care ne-au trecut pragul, le mulţumim prietenilor care ne sprijină în continuare şi fără de care nu am exista, le mulţumim artiştilor care au deschis sufletele spectatorilor noştri şi i-au trimis acasă pe gânduri, cu lacrimi în ochi sau zâmbetul dincolo de urechi, dar mai ales pentru încredere, şi onoarea a povesti în cuvinte sau necuvinte, în Sufrageria noastră“, spune Mirela Loghin, iniţiatoarea proiectului Teatrul de Sufragerie.

Fotografii: Teatrul de Sufragerie

28
/01
/15

Dacă nu ar fi existat, cu siguranţă, ar fi trebuit inventat. Nu ştim cum. Habar nu avem. Nu avem informaţii cu privire la o astfel de invenţie! Omenirea e departe de asemenea performanţe. Până la urmă, tot natura face ce vrea.

28
/01
/15

Compozitorul de muzică de film Hans Zimmer a fost dat în judecată, fiind acuzat că a copiat piesa principală din lungmetrajul "12 ani de sclavie/ 12 Years A Slave" din coloana sonoră a serialului TV "Neveste disperate/ Desperate Housewives".

28
/01
/15

Istoricii aflaţi în căutarea mormântului unuia dintre cei mai mai renumiţi scriitori spanioli, Miguel de Cervantes, au anunţat, luni, că au descoperit sub capela unei biserici din Madrid fragmente dintr-un sicriu pe care sunt gravate iniţialele romancierului.

28
/01
/15

Actorul american Sean Penn va primi premiul César pentru întreaga activitate în cadrul celei de-a 40-a ediţii de acordare a prestigioaselor trofee franţuzeşti dedicate cinematografiei, care se va desfăşura pe 20 februarie, la Paris.

27
/01
/15

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a pregătit publicului la final de ianuarie un cadou plin de muzică și culoare! Spectacolul „Zbang – A Musical Abba Fantasy” produs de Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu în colaborare cu TNRS se va juca începând din acest an în sala mare a teatrului. Primele două reprezentații vor avea loc vineri, 30 ianuarie și sâmbătă, 31 ianuarie, ora 19:00.

27
/01
/15

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 2010, va debuta ca actor la vârsta de 78 de ani, într-un spectacol de teatru care va avea premiera în această săptămână la Madrid.

27
/01
/15

Atelierul organizat de Revista de Povestiri se află la a doua ediție și îi are ca antrenori pe ilustratorul Robert Obert și pe scenaristul și scriitorul Felix Tzele. Înscrierile sunt deschise până pe 4 februarie, iar perioada de desfășurare este 7 februarie – 22 martie.

26
/01
/15

Actriţa Cristina Stamate a fost operată pe cord deschis, intervenţia a constat în înlocuirea valvei mitrale cu o proteză şi montarea a trei by-pass-uri aortocoronariene pentru revascularizarea muşchiului cardiac, a anunţat luni Spitalul Sanador, care a precizat că actriţa este la terapie intensivă.

26
/01
/15

Cântăreţul grec Demis Roussos a murit la vârsta de 68 de ani, învins de cancerul la stomac, pancreas și ficat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un spital din Atena, a declarat pentru publicaţia Le Figaro fiica artistului, Emily.

26
/01
/15

Seria „Operă în concert” continuă la Sala Radio, după titluri rare ca Ora spaniolă de Ravel sau Ariadna la Naxos de Richard Strauss. „NORMA”, celebra creaţie a lui Bellini, devenită atât de cunoscută mai ales graţie ariei "Casta diva" şi datorită interpretării magistrale a Mariei Callas, va prinde viaţă vineri, 30 ianuarie (19.00), la Sala Radio, într-o distribuţie de excepţie, sub bagheta lui TIBERIU SOARE, la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio.

26
/01
/15

CRONICĂ DE FILM Un lucru e cert, iar „American Sniper”/„Lunetistul american” nu face decât să-l reconfirme: lui Clint Eastwood îi plac drapelul american, luptele şi, mai presus de orice, armele.