-->

Teatrul de Sufragerie – spectacol aniversar: ,,9 grade la Paris”
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-de-sufragerie-spectacol-aniversar-9-grade-la-paris/

Sâmbătă, 24 ianuarie, de la ora 20.00, Teatrul de Sufragerie sărbătoreşte trei ani de activitate prin spectacolul de teatru-film ,,9 grade la Paris”. 

Un articol de Liliana Matei|20 ianuarie 2015

Într-o seară de iarnă, o femeie în jur de 34 de ani se pregăteşte să-şi părăsească definitiv familia, soţul şi băieţelul de 5 ani. Ea pleacă la cineva, care a făcut-o să se îndrăgostească atât de tare, încât a ajuns să nu mai înţeleagă deloc cine a fost ea până acum. Spectacolul spune, în timp real, povestea ultimilor 56 de minute, pe care această femeie le petrece la ea în casă, singură, înainte de plecare.

Veţi putea urmări povestea simultan, din două perspective diferite, din cea a teatrului pe de o parte şi cea a filmului pe de altă parte. Pentru a putea cuprinde universul acestei femei în momentul plecării, spectacolul îmbină două modalități de exprimare diferite: cea cinematografică și cea teatrală.

Partea cinematografică va exprima felul în care femeia se auto priveşte din afară, iar teatrul va scoate la suprafaţa lumea ei interioară. Așadar, spectacolul se compune pe de o parte dintr-un film de 56 de minute, iar pe de altă parte dintr-un monolog, interpretat pe scenă, de aceeași actriță pe care o vedem și în film.

9 grade la Paris

Regia: Peter Kerek
Scenografia: Cristi Niculescu
Costume şi machiaj: Teodora Mardare
Imagine: Florin Costache
Montaj: Alex Borundel
Sunet Mihai Bogos

INFO

Participarea în limita a 20 de locuri disponibile. Pentru bilete şi detalii [email protected], bilete online www.iabilet.ro. Teatrul de Sufragerie, Str. Grigore Cobalcescu nr. 51, Sector 1, Tel: 0723.565.113. www.teatruldesufragerie.ro

Trei ani de Teatru de Sufragerie

Înfiinţat în ianuarie 2012 şi inaugurat oficial cu spectacolul Sunt un orb în regia lui Horaţiu Mălăele, Teatrul de Sufragerie propune o alternativă a teatrului din sălile convenţionale şi non convenţionale prin îndepărtarea barierei actor – spectator, schimbând perspectiva spectatorului cu privire la nivelul lui de implicare. Sufrageria, un salon interbelic sofisticat, ea însăşi este un decor, devine scena de joc, scenă pe care s-au jucat până în prezent peste 100 de spectacole care au participat la festivalurile din Bucureşti, Iaşi, Bacău, Sibiu şi Tukums (Letonia). Teatrul de Sufragerue este o experienţă unică şi personală. Un altfel de teatru, un altfel de spectacol. ACASĂ. Este un transfer de emoţie ca într-o atingere subtilă.

Dintre spectacolele celor trei stagiuni amintim: Acasă de Ştefan Caraman, Zorba după Kazantzakis, Ciao Bella de Antoaneta Zaharia, Moskova- Petuski de Theo Herghelegiu, Cântăreaţa Cheală, de Eugene Ionesco, Netotu de Cristian Juncu, Cele 3 Roxanici de Theo Herghelegiu, Ne vom revedea in anul care a trecu, de Stefan Caraman etc.

Teatrul de Sufragerie a câştigat premii importante în cadrul Maratonului Teatrului Independent – Bucharest Frânge 2012, Iaşi Frânge Festival 2013 şi a primit nominalizări la Festivalul Naţional al Teatrului Independent 2013.

În martie 2014, Teatrul de Sufragerie a înregistrat prima premieră teatrală din România pe un aeroport, Aeroportul Internaţional Henry Coandă, un concept care a presupus înlocuirea scenei cu spaţiul real al poveştii, fiecare – actor şi spectator – fiind expus într-un mod diferit şi neobişnuit. Este vorba de spectacolul „Ne vom revedea în anul care a trecut”, de Ştefan Caraman, regia Alexandru Nagy, cu Gelu Nițu, Cătălina Mustaţă, Meda Victor şi Mihai Smarandache.

 

15
/07
/26

Deși vulcanică, are calmul câștigătorului; deși volubilă, are tăcerea înțeleptului; deși impulsivă, mizează pe stăpânirea de sine și se impune printr-un echilibru care a contribuit decisiv la consolidarea unei cariere de invidiat, care a convertit minusurile în plusuri. Sophia Loren are 91 de ani și rămâne cea mai iubită actriță italiancă din toate timpurile, diva care a fermecat generații întregi de creatori și de iubitori de artă, cucerind ecranul încă de la primele încercări adolescentine...

14
/07
/26

Membrii juriului Concursului Internațional George Enescu 2026, alături de foști laureați și invitați de prestigiu ai scenei internaționale, vor susține, între 4 și 18 septembrie, șase recitaluri camerale extraordinare pe scena Ateneului Român. Seria reprezintă una dintre tradițiile definitorii ale Concursului Enescu și oferă publicului ocazia de a asculta artiști care modelează astăzi standardele interpretării muzicale la nivel internațional.

14
/07
/26

Ivan Gallery, în colaborare cu Fragment Gallery din New York, prezintă expoziția A Line in Use, deschisă în perioada 16 iulie – 15 august, care reunește lucrările artiștilor Giulia Crețulescu, Gavril Pop, Adrian Ganea, Dan Beudean, Simona Runcan și Ivana Mladenović. Curatoriată de Daniela Custrin, expoziția propune o investigație intergenerațională asupra geometriei ca limbaj formal și condiție politică.

13
/07
/26

Orchestra Operei Naționale București, dirijată de Daniel Jinga, a susținut duminică, 12 iulie 2026, un concert pe scena în aer liber de la Villa Rufolo, în cadrul celei de-a 74-a ediții a Festivalului Internațional de la Ravello. Evenimentul a marcat încheierea semestrului românesc al Anului Cultural România - Italia 2026 şi a fost realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei României în Italia.

09
/07
/26

Organizat de Reading is Cool și revista MATCA, NOD Festival este punctul de întâlnire dinamic al profesioniștilor din domeniul literar și al artiștilor din domenii influențate de literatură, fie că este vorba despre teatru, film sau muzică, cu publicul consumator de cultură. Festivalul își propune să depășească formatul tradițional al unui eveniment literar și să creeze conexiuni între industrii, idei și comunități.

08
/07
/26

Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru, program permanent al UNITER – unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, spațiu al expunerii diversității și complexității fenomenului teatral românesc – va avea loc la București, în perioada 16-25 octombrie 2026.

08
/07
/26

Orchestra Operei Naționale București, dirijată de Daniel Jinga, va susține pe 12 iulie 2026 un concert pe scena în aer liber de la Villa Rufolo, în cea de-a 74-a ediție a Festivalului Internațional de la Ravello. Evenimentul marchează încheierea semestrului românesc al Anului Cultural România - Italia 2026.

07
/07
/26

Vineri, 10 iulie, Muzeul Micul Paris din București programează o nouă reprezentație a concertului La Grande Belleza, susținut de soprana Alexandra Știrban și chitaristul Maxim Belciug, cu pagini din Händel, Scarlatti, Mozart, Bellini ori Puccini.

06
/07
/26

Între 31 iulie și 2 august, clubul Control din București devine gazda primei ediții Stray Lights Festival, un nou eveniment dedicat muzicii care există în afara categoriilor și formulelor previzibile. Timp de trei zile, publicul va putea descoperi artiști care navighează între post-punk, noise rock, shoegaze, ambient, experimental și alte teritorii sonore greu de încadrat, dar imposibil de ignorat.

06
/07
/26

E seara zilei de 7 iulie 1967. John Merivale, actorul cu care Vivien Leigh avea o relație de mai mulți ani, pleacă la teatru lăsând-o pe ea acasă să se odihnească. E anul 1967. Vivien Leigh are 53 de ani și suferă de mult timp de tuberculoză și de tulburare bipolară.