Ion Andreescu, Model costumat (Femeie în fotoliu)
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-andreescu-model-costumat-femeie-in-fotoliu/

Pictorul Ion Andreescu (1850-1882) şi-a început educaţia artistică în 1869, la Şcoala de Belle Arte, proaspăt inaugurată de Theodor Aman.

Un articol de Vlad Bedros|30 Mai 2014

Aici, el a urmat cursurile secţiei de Caligrafie și Desen – o structură recent înfiinţată la acea vreme – la clasa profesorului C. I. Stăncescu, obţinând – la concursurile care ritmau, în tradiţia academiilor de arte, anii de studiu – o medalie de bronz la estetică şi istoria artelor.

Ulterior absolvirii, petrecute în 1872, Andreescu devine profesor de desen liniar şi caligrafie la Seminarul episcopal din Buzău, transferându-se apoi la Seminarul comunal „Tudor Vladimirescu”, iar în 1875 la Şcoala de Arte şi Meserii. Această izolare în lumea provinciei îi conferă însă artistului în egală măsură prilejul unei adânciri în creaţia plastică.

Destinul lui Andreescu este marcat de decizia târzie – după câţiva ani buni de profesorat – de se dedica exclusiv chemării artistice, decizie urmată la scurt timp de o prematură dispariţie. Această biografie aparte l-a aureolat pe artist, majoritatea exegeţilor operei sale remarcând impactul pe care acest traseu aparte al vieţii, în conjuncţie cu particularităţi ale temperamentului său, l-au avut asupra operei sale, în mod fortuit redusă ca întindere şi concentrată în răstimpul câtorva ani.

Experienţa care i-a revelat pictorului adevărata sa vocaţie a constituit-o expoziţia organizată în 1873 de „Societatea amicilor Bellelor Arte”; cu acel prilej, Andreescu, sosit dinains de la Buzău, a putut privi inclusiv 146 de tablouri lucrate de Grigorescu, majoritatea în ambianţa Barbizonului.

În anii care au urmat, fostul profesor de desen şi caligrafie depune eforturi intense pentru a lua în posesie, prin intense căutări personale, tehnicile reprezentaţionale ale picturii, momentul acesta fiind în mod inevitabil şi unul al stângăciilor, vizibile în caracterul acuzat al unor contururi şi în picturalitatea mai puţin exersată a cromaticii.

Pe de altă parte însă, dincolo de inabilităţile începătorului, transpar şi acele note specifice viziunii lui Andreescu, care-i traversează creaţia până la final, până la operele artistului devenit pe deplin stăpân al resurselor picturii în ulei; este vorba despre sentimentul de gravitate, despre o undă de melancolie subiacentă şi, sub aspect plastic, de afinitatea pentru soliditatea formei.

Pictorul participă în 1874 la Expoziţia artiştilor în viaţă, unde o lucrare a sa, Coacăze, atrage atenţia publicului. După alţi patru ani de tatonări pe cont propriu, Andreescu porneşte, spre a-şi desăvârşi formaţia artistică, către Paris. Acolo, în perioada 1879–1881, expune la Salon şi frecventează, dimpreună cu sculptorul Ion Georgescu, Academia Julian.

În acest context se plasează o serie de nuduri, de portrete şi de studii după costum, în cadrul căreia intră şi lucrarea Model costumat (Femeie în fotoliu), operă intrată ulterior în colecţia Kalinderu.

ion-andreescu-model-costumat

Forţa construcţiei şi precizia exemplară a tuşei vădesc asimilări din sfera realismului şi experimentarea unor tehnici impresioniste, mărci ale experienţei care se deschide din anul 1880, când Andreescu începe să participe la colonia artistică de la Brabizon, experimentând, alături de Nicolae Grigorescu, pictura în plein-air.

Lucrarea este reprezentativă pentru viziunea pe deplin constituită a celui care se supusese unei atât de laborioase exersări a artei culorilor; se păstreză, ca notă comună cu acea perioadă de început, preferinţa pentru o paletă redusă la câteva tonuri, relativ întunecate.

Această preferinţă pentru tonurile stinse a fost pusă în lumină încă din prima fază a receptării critice a artistului; Alexandru Busuioceanu, de pildă, consideră relevant faptul că Andreescu „se oprea la un număr restrâns de culori, nu destul de pure nici de transparente, mai mult semitonuri, neutralizate, stinse ca efect şi adesea opace.”

Alt element de continuitate este dat de spiritul tectonic, compact, al formei. Însă nota cea mai personală, care consună şi ea cu opera de început a pictorului, constă în ambianţa gravă, încărcată de reţinere şi severitate.

Modelul costumat, sub deghizarea unui studiu de şcoală, ne pune în faţa unei prezenţe care ne evită, privind absentă, pieziş; dincolo de pasivitatea afişată de femeia aşezată în poză, suntem tentaţi să ghicim alte şi alte stări de spirit: este ea oare abătută? Sau doar plictisită să li se ofere – a câta oară – privirilor cursanţilor? Oare gândurile ei rătăcesc la întâmplare, cum se întâmplă de obicei în clipe de lehamite?

Acest exerciţiu de imaginaţie ne relevă un alt aspect important al creaţiei lui Andreescu: evidenta situare în disjuncţie faţă de cea a lui Grigorescu, fapt care pune în lumină o dispoziţie sufletească diferită, problematică.

Aşa cum „convertirea la pictură” în urma vizitării unei expoziţii (urmată de o „asceză a picturii” şi de frângerea bruscă a vieţii) a devenit un reper important pentru investigarea operei pictorului, aspectul melancolic a jucat şi el un rol important în receptarea ei critică, construind o tradiţională antiteză: Grigorescu-Andreescu.

Tradiţia a fost inaugurată de Delavrancea, încă din 1889; în linia acestei tradiţii, s-a vorbit insistent despre maniera energică a lui Andreescu de a întinde o pastă colorată aparent lipsită de strălucire, despre felul în care el investighează o realitate prozaică în care desluşeşte o poezie gravă, despre trăirea intensă a emoţiei şi eliminarea severă a detaliilor, despre o viziune melancolică, severă, opusă lirismului exaltat al lui Grigorescu.

Farmecul instantaneu al tonurilor luminoase şi pure, caracteristice acestuia din urmă, este pus în contrast cu lipsa de strălucire a acordurilor stinse, reci, ale lui Andreescu. Unele afinităţi cu Pissaro sau Sisley au fost invocate (mai ales în legătură cu peisajele lucrate în plein-air), iar sporadic au fost facute trimiteri la Chardin, Corot, Manet şi Van Gogh. Rafinamentul paletei de griuri, pe deplin vizibil şi în Modelul costumat, a fost de asemenea citit (fără mare scrupul cronologic) în legătură cu „faza albă” a lui Utrillo.

Aşa cum lesne se poate bănui, spiritul meditativ, nota de nobilă gravitate în receptarea realităţii, refuzul virtuozităţii, densitatea culorilor, materialitatea compactă a formelor transfigurate, gama cromatică reţinută, cu armonii care sugerează o poezie a melancoliei, nu au favorizat o receptare entuziastă a operei lui Andreescu; succesul a venit abia la sfârşitul scurtei sale cariere, dar locul cuvenit în peisajul artei române i se va recunoaşte încă şi mai târziu.

Au existat însă tot mai multe voci care l-au indicat pe Andreescu drept primul pictor modern. În aprecierea lui Jaques Lassaigne: „printre pictorii români, cu sigurnaţă nu există personalitate mai atrăgătoare ca a lui Andreescu şi destin mai plin de înţelesuri ca al său. El, de fapt, a orientat definitiv arta românească”.

 

06
/02
/19

Joi 7 februarie, la Muzeul Național al Literaturii Române – Creţulescu va avea loc o întâlnire cu artistul vizual Mircia Dumitrescu, în cadrul programului Cafeneaua critică, patronat de Ion Bogdan Lefter.

04
/02
/19

Editura Vellant începe anul cu întrebări însemnate: ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? „Evoluția bărbatului” este un text echilibrat care are forța să ne schimbe atitudinea față de bărbatul de azi. Cartea lui Grayson Perry contribuie semnificativ la o conversație necesară despre masculinitate.

19
/12
/18

Sfârșitul lui 2018 este o perioadă roditoare din punct de vedere cultural pentru România și Franța, cele două țări împărțind acelați fond latin și un moment prielnic pentru a ne aminti de istoria comună. Centrul George Pompidou găzduiește până în aprilie expozițiile a numeroși artiști români contemporani, fiind un moment prielnic în a ne aminti de valorile și stratul comun, debarasându-ne de clișeele ce înconjoară ambele țări și culturi.

Page 1 of 4612345...102030...Last »