Ion Marin dirijează, în premieră absolută, Orchestra Filarmonică de Stat a Moscovei, la Kremlin
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-marin-dirijeaza-in-premiera-absoluta-orchestra-filarmonica-de-stat-a-moscovei-la-kremlin/

Ion Marin va dirija, miercuri, în premieră absolută, Orchestra Filarmonică de Stat a Moscovei în sala de concerte a Palatului de la Kremlin, în cadrul unui eveniment la care vor participa personalităţi din Rusia şi la care este invitat şi Vladimir Putin, informează biroul de presă al artistului.   Impunătoarea sală de aproape 6.500 de […]

Un articol de Andrada Văsii|13 februarie 2013

Ion Marin va dirija, miercuri, în premieră absolută, Orchestra Filarmonică de Stat a Moscovei în sala de concerte a Palatului de la Kremlin, în cadrul unui eveniment la care vor participa personalităţi din Rusia şi la care este invitat şi Vladimir Putin, informează biroul de presă al artistului.

 

Impunătoarea sală de aproape 6.500 de locuri de la Kremlin nu a găzduit niciodată până acum un concert simfonic, în programul său fiind incluse, de obicei, spectacole de balet dar şi concerte rock. În aceeaşi sală va susţine un concert, la funalul anului, şi soprana Angela Gheorghiu.

Absolvent, în 1983, al Conservatorului bucureştean, Ion Marin, fiul cunoscutului dirijor al corului „Madrigal”, Marin Constantin, este la ora actuală unul dintre cei mai apreciaţi  dirijori.

Primul post de succes ocupat de Ion Marin a fost acela de dirijor rezident la Vienna Staatsoper, între 1986 şi 1991, perioada în care Claudio Abbado conducea reputata instituţie.

Dirijor de operă desăvârşit, Ion Marin a lucrat cu Deutsche Oper Berlin, Hamburgische Staatsoper, Dresden Semperoper, Opernhaus Zurich, Paris Bastille, Teatro alla Scala, La Fenice şi Metropolitan Opera.

De asemenea, Ion Marin şi-a consolidat o reputaţie solidă în repertoriul simfonic. Este invitat în mod regulat la pupitrul unor ansambluri precum Wiener Symphoniker, Orchestre National d’Ile de France, Orchestra Philharmonia (Londra), Orchestra Filarmonică a Cehiei, Orchestra Simfonică Naţională Daneză şi Orchestra Simfonică NHK. A lucrat totodată alături de Berliner Philharmoniker, Leipzig Gewandhausorchester, London Philharmonic Orchestra, BBC Scottish Symphony Orchestra (alături de care a susţinut concerte în cadrul renumitului festival BBC Proms), Munich Philharmonic. Discografia dirijorului român i-a adus trei nominalizări la Premiile Grammy, premiile Deustche Schallplatten Critic şi Diapason d’Or, respectiv Premiul BBC Classic.

Publicul român a avut ocazia să-l urmărească, anul trecut, pe reputatul dirijor român conducând Orchestre Philharmonique de Radio France, la Sala Mare a Palatului, în cadrul Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo.

 

Sursa: Mediafax

07
/07
/22

La începutul săptămânii viitoare, luni, 11 iulie, începând cu ora 20.00, Institutul Cervantes din București invită publicul iubitor de cultură la sediul său la un eveniment în aer liber: vernisaj, vizionare de filme și sangría. Evenimentul va avea loc în El Patio, curtea interioară a Institutului, unde artistul vizual Pisica Pătrată a realizat o nouă intervenție murală.

07
/07
/22

Cea de-a XXX-a ediţie a Festivalului Internațional de Scurtmetraje „Curtas Vila do Condeˮ se va desfășura, în perioada 9-17 iulie 2022, la Teatrul Municipal, Galeria de artă cinematografică „Solarˮ și în alte 28 de locuri din orașul portughez Vila do Conde, dintre cele mai diverse: clădiri istorice, unități comerciale, cafenele, grădini, străzi sau piețe.

07
/07
/22

La cea de-a 17-a ediție, revenirea Festivalului de teatru tânăr acasă, în comunitatea din Alexandria, marchează și revederea cu mentorii și trainerii a căror prezență la Ideo Ideis a devenit deja o tradiție. Între 15 și 21 august, adolescenții din 10 trupe de teatru vor fi ghidați de o echipă de 32 de artiști de referință, într-o săptămână de explorări prin teatru și arte alăturate.

07
/07
/22

Scena Digitală, platforma online de teatru-film a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, oferă abonaților două noi spectacole în luna iulie – „Puzzle”, în regia lui Ianoș Petrașcu, și „Necunoscuta cunoscută”, în regia lui Victor Olăhuț.

07
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță Retrospectiva TIFF 2022 la București. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Institutul Francez, va avea loc la Cinema Elvire Popesco în perioada 21 – 24 iulie, iar spectatorii vor avea ocazia să urmărească cele mai populare filme ale ediției, dar și producțiile care au câștigat trofeele festivalului de la Cluj-Napoca.

07
/07
/22

Miercuri, 7 iulie, în Sala Mare a Ateneului s-a încheiat prima ediție a Athenaeum Summer Festival – un concept inovator și modern ce a avut ca scop atragerea unei noi categorii de public dar și fidelizarea celui deja existent printr-o serie de evenimente speciale care s-au bucurat un public numeros. Ultima seara de festival a adus în atenția spectatorilor un eveniment special – concertul Athenaeum Wind Orchestra, dirijată de Adrian Petrescu, alături de solistul Daniel Crespo – trompetă.