Ion și Ioana merg gratuit la HAPPYCINEMA pe 7 ianuarie
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-si-ioana-merg-gratuit-la-happycinema-pe-7-ianuarie/

Pe 7 ianuarie 2017 lanţul de cineplexuri HAPPYCINEMA® oferă o intrare gratuită la un film la alegere celor care poartă prenumele de Ion, Ioan, Ionel, Ionuţ, Ioana, Ionela, în toate oraşele în care operează.

Un articol de Liliana Matei|5 ianuarie 2017

Sub sloganul „Ionel, nu mai pirata, hai la HAPPYCINEMA”, evenimentul este organizat de HAPPYCINEMA® împreună cu Asociația de Consultanță şi Consiliere Economico-Socială Oltenia și are ca scop încurajarea vizionării producțiilor cinematografice în mod legal, în condiții de cineplex pentru filmele noi, sau pe platforme online care onorează drepturile de autor, pentru filmele care ies din circuitul cinematografelor. „De la claritatea imaginii și a sunetului până la calitatea subtitrării sau dublajului, experiența filmului vizionat în cinematograf este incomparabilă cu vizionarea în orice alte condiții. Dorim să reamintim publicului acest lucru”, afirmă Ecaterina Mateescu, administratorul lanțului de cinematografe.

România este printre ultimele țări europene la consumul de film în sălile de cinema, însă, conform Motion Picture Association Piracy Report, se regăsește pe lista țărilor în care consumul ilegal este la cote înalte, alături de Pakistan, Rusia sau Ucraina. Una dintre cele mai populare căutări pe Google în 2016 este „filme online 2016” și, conform unui studiu realizat de Starcom și MediaVest România, reiese că dintre cele mai frecventate 10 site-uri online pentru vizionarea filmelor, nouă oferă conținut gratuit, fără a-și asuma însă acoperirea drepturilor de autor.

În București, HAPPYCINEMA® s-a deschis recent în incinta Liberty Center din zona Trafic Greu – Vulcan. Iubitorii de film au la dispoziție 1150 de locuri în șapte săli confortabile și o experiență cinematografică de calitate. Sălile cineplexului HAPPYCINEMA® sunt  dotate cu echipamente de videoproiecție și sonorizare de ultimă generație, unde publicul poate viziona cele mai recente și mai de succes producții cinematografice internaționale și românești, precum şi filme de artă.

Lanțul de cineplexuri HAPPYCINEMA® – localizare:

HAPPYCINEMA® – CINEMA BUCUREȘTI: Șoseaua Progresului 151-171, Sector, 5, Bucuresti (în incinta Liberty Center, la 10 minute de Piata Unirii; tramvaie: 1, 8, 11, 23, 25, 32, 47; autobuze: 117, 173, 220; parcare gratuită)

HAPPYCINEMA® – CINEMA FOCȘANI:  Calea Moldovei nr. 32 (În incinta Focșani Mall; parcare gratuită)

HAPPYCINEMA® – CINEMA BUZĂU: B-dul Unirii 301A (în incinta Galleria Mall Buzău; parcare gratuită)

03
/03
/23

Apreciatele productii „Aferim!", „Inimi cicatrizate" și „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari", semnate de unul dintre cele mai cunoscute nume ale cinematografiei româneşti, Radu Jude și scurtmetraje curajoase, semnate de tineri regizori, premiați pentru talentul lor, îi așteaptă pe telespectatorii TVR Cultural pe 4 martie, într-o nouă ediţie „Noaptea albă a filmului românesc".

02
/03
/23

La 35 de ani după lansarea primei părți și la doar 5 după ce a revenit în atenția tuturor cu partea a doua, „Moromeții 3” se filmează anul acesta în mai multe locații din țară.

01
/03
/23

Filmul „Proștii/ Fools”, producție cu participare românească, va fi lansat în cinematografele din România la sfârșitul acestei săptămâni, fiind distribuit de microMULTILATERAL. “Proștii” va rula în avanpremieră la București la Cinema Elvire Popesco în această seară de la ora 20:30.

28
/02
/23

„Visuali Italiane - Noua Cinematografie Italiană în România”, festivalul dedicat cinematografiei italiene, revine în această primăvară cu a doua ediție, care va avea loc la București, Cluj-Napoca și Timișoara.

23
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială la Berlinale, filmul hibrid "Între revoluţii" (2023), de Vlad Petri, aduce împreună arhive din România şi Iran din perioada 1978-1990 şi imaginează un schimb de scrisori între două prietene din cele două ţări în acei ani.

17
/02
/23

Noile producții ale lui Lars Von Trier și Fatih Akin, filmele care au câștigat marile premii la festivalurile de la Veneția sau Locarno, dar și mult așteptatul Tár, cu Cate Blanchett în rolul principal, vor face parte din programul celei de a 22-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj-Napoca).