VIDEO „Iron Man“: actorie zdrobită de efecte speciale
https://www.ziarulmetropolis.ro/iron-man-actorie-zdrobita-de-efecte-speciale/

Mâine, 26 aprilie, „Iron Man 3“ intră în cinematografele din întreaga ţară. Merită să-l vezi dacă eşti pasionat de efecte speciale. Iar dacă numele tău de familie include cuvintele „fier“ sau „oţel“, te bucuri de intrare gratuită.

Un articol de Adina Scorţescu|25 aprilie 2013

CRONICĂ DE FILM Mâine, 26 aprilie, „Iron Man 3“ intră în cinematografele din întreaga țară. Merită să-l vezi dacă ești pasionat de efecte speciale. Iar dacă numele tău de familie include cuvintele „fier“ sau „oțel“, te bucuri de intrare gratuită.

Aceeași Mărie, cu altă pălărie – strident colorată şi încăpătoare (130 de minute și atâtea efecte speciale cât să-ți ajungă până la „The Avengers 2“). Povestea continuă atât firul narativ al producțiilor anterioare, cât și pe cel din „The Avengers“ („Răzbunătorii“).

Alături de Robert Downey Jr. (Tony Stark, omul din spatele costumului de supererou), joacă și actori (buni) – Ben Kingsley (şarmant în rolul de terorist luat pe nepregătite) și Guy Pearce (destul de credibil în rolul omului de știință psihopat). Gwyneth Paltrow e frumoasă ca într-o reclamă la cremele antirid. Şi, după o spectaculoasă cădere în gol, coafura rezistă.

Ego expandat

Scenariul, cu schimbări de situație previzibile, mizează pe un anumit umor de limbaj, care însă te face să râzi doar dacă – în timpul proiecției – te gâdilă cineva în talpă. Robert Downey Jr. interpretează grosier cam toate stările psiholigice ale personajului (de la atacuri de panică, la accese de mândrie și de răzbunare).

Și, dacă e ușor să accepți convenția „miliarde de dolari + talent la mecanică + ego expandat + vilă mare cât un cartier, pe malul oceanului + iubită blondă= supererou“, ai nevoie de o pungă mare de popcorn ca să înghiți varianta „costum de fier distrus + sănătate precară + garaj părăginit + buzunarele aproape goale = revenire spectaculoasă“. Brusc, Iron Man capătă veleități de Zână Măseluță, dar, în fond, asta nu e o critică valabilă pentru un supererou.

Partea bună este că efectele speciale te țin în sală (deși nu lipit de scaun), dacă le vezi în 3D: căderi în gol (urmate de recuperări „uimitoare“), explozii cu tot tacâmul (și cu iz de sfârșit de lume, se putea altfel?), personaje negative care-ți aduc aminte de roboții din Terminator 2. Probabil că ele au înghițit grosul bugetului de 200 de milioane de dolari.

În concluzie, „Iron Man 3“ merită văzut dacă te cheamă „Oțelea“, „Fieroiu“, „Capdefier“ (sau alte variante metalifere) și, prin urmare, beneficiezi de intrare gratis la cinema.

INFO

Iron Man 3

Regia: Shane Black
Cu: Robert Downey Jr.,  Gwyneth Paltrow, Rebecca Hall, Guy Pearce,  Ben Kingsley

●●○○○

Foto: © Marvel

22
/04
/15

Miss Julie (2014), cu Colin Farrell, Jessica Chastain şi Samantha Morton, în regia norvegiencei Liv Ullmann, va avea premiera în România vineri, 24 aprilie, distribuit de Independenţa Film.

17
/04
/15

Autorităţile spaniole intenţionează să construiască un muzeu permanent dedicat cineastului american Woody Allen în Barcelona, oraşul în care acesta a turnat pelicula "Vicky Cristina Barcelona"

16
/04
/15

Cel mai mare festival de scurtmetraje din România s-a deschis oficial la Cinema Studio, în prezența a sute de invitați și spectatori. Printre invitați s-au numărat Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, actorii Ana Ularu, Maria Obretin, Rodica Lazăr, Radu Iacoban, Tudor Chirilă, regizorii Lucian Georgescu, Alexandru Maftei şi scenarista Lia Bugnar.

16
/04
/15

Lungmetrajul "Aferim" al lui Radu Jude, premiat cu Ursul de Argint pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2015, a fost promovat la Bruxelles, miercuri seara, la sediul Parlamentului European, în prezența unui numeros public și a mai multor oficialități.

15
/04
/15

Warner Bros. şi MGM au lansat online prima fotografie oficială a filmului Creed, în care pot fi văzuţi la antrenament Sylvester Stallone - Rocky Balboa şi Michael B. Jordan – Adonis Johnson, fiul fostului său adversar, Apollo Creed.

10
/04
/15

O duminica frumoasa / Un beau dimanche, în regia lui Nicole Garcia reprezintă primul rol important al actorului Pierre Rochefort - fiul regizoarei şi al actorului Jean Rochefort - într-un lungmetraj. Filmul intră în cinematografe vinerea aceasta.

09
/04
/15

Se spune că femeia a fost slăbiciunea lui Chaplin. Fals. Femeia l-a inspirat; în filmele lui, personajele feminine sunt chiar în centrul intrigii. Dar viața bate filmul...