Istoria și teatrul, întâlnire la muzeu
https://www.ziarulmetropolis.ro/istoria-si-teatrul-intalnire-la-muzeu/

În perioada 16-24 august 2017, Asociaţia Culturală pentru Educaţie prin Artă desfăşoară programul educaţional pentru copii La Cotroceni, în parteneriat cu Muzeul Naţional Cotroceni şi Policy Center for Roma and Minorities.

Un articol de Petre Ivan|8 august 2017

Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Activitățile vor fi găzduite de Muzeul Național Cotroceni, iar beneficiarii proiectului – copii cu vârste între 11 și 14 ani aflați în situații de risc, din comunitatea dezavantajată din Ferentari, sector 5, București – vor lua parte la atelierele programului prin implicarea Policy Center for Roma and Minorities.

Programul La Cotroceni a fost conceput pornind de la ideea de a transmite copiilor evenimente istorice și de a le face cunoscute spații emblematice pentru istoria României într-un mod inedit, diferit de metoda clasică școlară, dar completând-o și îmbogățind-o pe aceasta. Inițiatorii proiectului vor oferi unui grup de copii o întoarcere în timp, în perioada 1914-1918, la Palatul Cotroceni, în mijlocul familiei regale compuse la acea vreme din Ferdinand, Maria, fiicele și fiii lor.

Călătoria în vremurile de demult va fi mijlocită de o echipă de traineri și ghizii Muzeului Național Cotroceni. Aceștia ii vor purta pe tinerii participanți pe firul unor crâmpeie din viața membrilor familiei regale într-o perioadă de cumpănă pentru România, printr-o serie de ateliere de teatru și joc, având ca suport vizual fotografii din fototeca Muzeului Național Cotroceni. Poveștile se vor împleti și în urma lor, copiii vor crea împreună cu trainerii lor un spectacol.

Cinci ateliere vor compune programul educațional La Cotroceni: atelierul de dramaturgie, atelierul de actorie, atelierul de costume, atelierul de muzică și atelierul de creare a spectacolului. Pe măsură ce vor înainta în lucrul cu copiii, trainerii vor combina elemente din fiecare atelier, vor îmbina informațiile teoretice cu activități practice și jocuri. Astfel, spre exemplu, micii participanți vor realiza singuri costumele și coloana sonoră a spectacolului, sub îndrumarea trainerilor specializați. Spectacolul se va construi din povești ale copiilor inspirate din fapte reale de la Curtea Regală a României, din anii 1914-1918.

Echipa de concept și conținut a proiectului este formată din Oana Răsuceanu, Adina Lucaciu și Irina Velcescu. Lor li se alătură Dana Anghel – scenograf și Petre Ancuța – compozitor. Echipa Muzeului Naţional Cotroceni formată din muzeografi şi referenţi de specialitate – Ștefania Dinu, Oana Zlăteanu, Ştefania Duminică, Ştefania Doloiu și Anişoara Măciucă – îi vor conduce pe copii prin camerele, sălile și pe coridoarele muzeului și îi vor introduce în istoria Palatului Cotroceni și a familiei regale.

***

Despre  Oana Răsuceanu

Oana Răsuceanu a derulat o serie de proiecte în zona teatrului și dansului, ca scenarist / dramaturg, regizor și coregraf, fiind în continuare activă în aceste domenii.

Printre spectacolele realizate de ea până în acest moment se află Telefonul din colțul străzii (după texte de Cristian Popescu – spectacol integrat în modulul educațional cu același titlu, implementat în 6 licee din București în noiembrie 2015, cu sprijinul ArCub, parte din proiectul Ești București!), DORIAN (spectacol creat în 2016 cu sprijinul AFCN și Ministerul Culturii, selecționat în cadrul FNT2017) și o serie de spectacole pentru copii, scrise și regizate de ea. În toamna anului 2016 Oana a demarat în București modulul educațional pentru copii – Carina pe drumul spre casă, compus din spectacolul de teatru cu același nume (scris și regizat de Oana) și o serie de ateliere de teatru pentru copii.

Începând cu 2009, în calitate de trainer, Oana a derulat o serie de ateliere de dans contemporan și scenaristică, dedicate adolescenților. Din 2009 este membru-fondator, Președinte și trainer al Asociației Culturale Control N.

Despre Irina Velcescu

De-a lungul carierei sale în teatru, Irina Velcescu a jucat în spectacole precum Niște fete (regia Cristi Juncu), Shape of Things (regia Vlad Massaci), XXL (regia Cristi Juncu), Cupluri (regia Vlad Zamfirescu), Un pic prea intim (regia Cristi Juncu), BASH (regia Vlad Massaci), Iluzii (regia Cristi Juncu).

Filmografia Irinei cuprinde roluri în filme precum Vineri, în jur de 11 și Tabasco (ambele în regia Iuliei Rugină) sau seriale TV precum O săptămână nebună (o producție Media Pro Pictures). Irina a jucat în spectacole de teatru pentru copii și adolescenți precum Răbdărică și Mofturică salvează Noaptea de Ajun, Răbdărică și Mofturică în misiune cu Zâna Măseluță, Telefonul din colțul străzii sau Carina pe drumul spre casă. De asemenea, Irina are experiență ca trainer de improvizație și organizator de ateliere pentru copii și adulți.

Despre Adina Lucaciu

Cariera în teatru a Adinei Lucaciu include spectacole precum Apus de soare (regia Dan Pița), Flori, fete, filme sau băieți (regia Mimi Brănescu), Însemnările unui nebun (regia Iarina Demian). În film, Adina a colaborat cu regizori precum Adrian Sitaru (Din dragoste cu cele mai bune intenții), Radu Muntean (Un etaj mai jos), Luiza Pârvu (Aniversarea), Marian Crișan (Camelia), Cristina Iliescu (Nu azi), Andreea Păduraru (Moebius) sau Iulia Rugină (Breaking News).

A colaborat cu Oana Răsuceanu în calitate de actriță în cadrul spectacolului de coregrafie Dear Diary, în cadrul spectacolului de teatru-dans Telefonul din colțul străzii și în cadrul spectacolului pentru copii Carina pe drumul spre casă. Joacă în spectacolele educative pentru copii Răbdărică și Mofturică salvează Noaptea de Ajun și Răbdărică și Mofturică în misiune cu Zâna Măseluță . Adina are experiență în lucrul cu copiii având colaborări cu grădinițe și școli unde a ținut cursuri de improvizație și actorie.

Foto: Istoria și teatrul, întâlnire la muzeu – facebook

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

05
/02
/24

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul EXCELSIOR (singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor) este spectacolul PTERODACTILI de Nicky Silver, o producție în regia lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

04
/02
/24

NOU Un singur personaj, în care coabitează două ființe diferite, chiar opuse. Un singur monolog, lung, rostit de doi actori, într-un spectacol nou intrat în portofoliul Teatrului Metropolis, în urma concursului pentru debutanți, “StarT”

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.