Istoria teatrului universal – ediția ilustrată Oxford, la Cărturești, cu George Banu și Felix Alexa
https://www.ziarulmetropolis.ro/istoria-teatrului-universal-editia-ilustrata-oxford-la-carturesti-cu-george-banu-si-felix-alexa/

Luni, 20 iunie, de la ora 18.30 la ceainăria Cărtureşti se lansează în cadrul Întâlnirilor Yorick ediţia ilustrată a Istoriei teatrului universal, coordonată de John Russell Brown. Participă criticul de teatru George Banu şi regizorul Felix Alexa.

Un articol de Petre Ivan|14 iunie 2016

Evenimentul va prilejui și o întâlnire cu volumul Convorbiri teatrale, de George Banu, publicat în colecția Yorick în colaborare cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Cartea cuprinde conversații cu cei mai importanți creatori din România și din străinătate, prezenți în ultimii trei ani la FITS: Felix Alexa, Eugenio Barba, Klaus Maria Brandauer, Dragoș Buhagiar, Constantin Chiriac, Alexandru Dabija, Pippo Delbono, Emmnuel Demarcy-Mota, Lev Dodin, Declan Donnellan, Benard Faivre d’Arcier, Jean-Jacques Lemêtre, Krystian Lupa, Piotr Skiba, Mihai Măniuțiu, Wajdi Mouawad, Silviu Purcărete, Peter Stein, Erhard Stiefel.

Aceste conversații reprezintă și ele o istorie vie, din arhivele inedite, a teatrului actual românesc și străin. Istoria teatrului universal a apărut în colecția Yorick, coordonată de Monica Andronescu, tradusă de Dana Ionescu, Adriana Voicu și Cristina Maria Crăciun.

Instrument indispensabil pentru oricine studiază azi artele spectacolului, Istoria teatrului universal este o incursiune fascinantă în istoria, știută și mai puțin știută, a artei teatrale de peste 4500 de ani, de la Egiptul Antic și până la formele multiculturale de azi.

Dramaturgi, actori, regizori, compozitori, spectacole, mișcări artistice și teatre importante își arată diferitele lor fețe, dezvăluite într-un parcurs care are încă multe enigme. Muzica și scenografia ies, și ele, la lumină. Experții au cercetat încă o dată arhivele din Europa, America și Asia și ne invită pe scenă și în culise, scriind cuprinzător povestea teatrului, spectacol fără sfârșit.

În cadrul întâlnirilor Yorick propunem lunar teme de discuție pornind de la cărți, spectacole sau realități ale teatrului contemporan și artelor spectacolului.

Printre invitații Întâlnirilor de până acum au fost Andrei Șerban, Victor Ioan Frunză, Theo Herghelegiu, Victor Scoradeț, Radu-Alexandru Nica, Alexandru Darie și Oana Pellea.

Foto: Istoria teatrului universal, Felix Alexa – nemira.ro

27
/02
/24

Scriitorul francez Édouard Louis, autor al cărții „Cine l-a ucis pe tata?”, a fost spectator al producției cu același nume, pusă în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis, în seara de vineri, 23 februarie 2024. În urma vizionării, publicul și oamenii de teatru prezenți în sală s-au bucurat de o conferință cu acesta, moderată de Mihaela Michailov, autoarea dramatizării.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.