„Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba”, pe scena Teatrului Bulandra
https://www.ziarulmetropolis.ro/itinerarii-intr-o-zi-lumea-se-va-schimba-pe-scena-teatrului-bulandra/

Apreciatul spectacol „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba”, regizat de Eugen Jebeleanu, se va juca luni, 17 februarie, de la ora 20:00, la Teatrul Bulandra – Sala Liviu Ciulei.

Un articol de Liliana Matei|8 februarie 2020

O montare care la ARCUB s-a jucat mereu cu casa închisă, „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” beneficiază, în luna februarie, de un spațiu mai generos pus la dispoziție de Teatrul Bulandra – Sala Liviu Ciulei, care dispune de o capacitate de 300 de locuri. Astfel, ARCUB, cu sprijinul Teatrului Bulandra, vine în întâmpinarea cererii mari a publicului de teatru de a viziona acest spectacol.

La aproape o lună de la participarea din cadrul Festival Amiens Europe din Franța (14 ianuarie 2020), reprezentația spectacolului „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” de la Teatrul Bulandra se va desfășura în prezența juriului de nominalizare al Galei Premiilor UNITER 2020.

Declarat spectacolul anului 2019 de cei mai mulți critici de teatru din România, în cadrul unei anchete realizate de revista Dilema veche, „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” este o coproducție teatrală internațională, realizată de ARCUB și Compagnie des Ogres. Pe un text scris de tânărul dramaturg francez Yann Verbugh, spectacolul lui Eugen Jebeleanu se înscrie în stilistica teatrului contemporan, care interoghează valorile societății în care trăim și reflectă schimbările sociale și politice de astăzi.

Spectacolul își propune să chestioneze tineretul european de azi, pornind de la povești intime, de la mica istorie, pentru a da relief marii istorii, pentru a vorbi despre poveștile personale, despre propriile noastre frici, bariere, limite, frontiere de depășit (…).” (Eugen Jebeleanu, regizor)

Creația decorului și a costumelor îi aparține Velicăi Panduru, iar creația sonoră, lui Rémi Billardon. Designul video este conceput de Ioana Bodale și Vlad Lăzărescu. Din distribuție fac parte: Ioana Bugarin, Nicholas Cațianis, Clémence Laboureau, Radouan Leahi, Ilinca Manolache, Claire Puygrenier, Alex Călin (voce din off și video).

Cu un traseu spectaculos încă din momentul lansării, „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” a fost inclus anul trecut în selecția oficială a Festivalului Național de Teatru, ediția 29, și a făcut parte din programul Sezonului România – Franța 2019, cu reprezentații în țară și în străinătate. În luna martie 2020, spectacolul „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” se va juca pe scena Gallia Théâtre din Saintes (13 martie) și la Théâtre Cinéma din Choisy-le-Roi din Franța (17 martie).

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate online de pe arcub.ro sau bilet.ro, precum și de la casa de bilete ARCUB (str. Lipscani, nr. 84-90) și a Teatrului Bulandra – Sala Liviu Ciulei.

Preț bilete: 50 lei.

ITINERARII. ÎNTR-O ZI, LUMEA SE VA SCHIMBA

Textul și adaptarea: Yann Verburgh

Regia: Eugen Jebeleanu

Cu: Ioana Bugarin, Nicholas Cațianis, Clémence Laboureau, Radouan Leflahi, Ilinca Manolache, Claire Puygrenier, Alex Călin

Scenograf: Velica Panduru

Sound creation: Rémi Billardon

Light design: Marine Le Vey & Alexandru Macrinici

Video design: Ioana Bodale & Vlad Lăzărescu

Asistent regie: Ugo Léonard

Asistenți scenografie: Ana Ienașcu & Nina Tanné

Supratitrare live: Zamfira Năstăsache (după un soft realizat de Panthea)

Foto credit: Adi Bulboacă

Durata spectacolului: 150 min.

Spectacol recomandat persoanelor cu vârsta de peste 18 ani.

Spectacol în limbile română, engleză, franceză, germană, berberă. Supratitrarea existentă face parte din conceptul spectacolului multilingvistic, asigurând înțelegerea de către public a tuturor momentelor.

Spectacolul este realizat în coproducție cu Maison de la Culture d’Amiens, Le Phénix Scène nationale Valenciennes, Théâtre de Choisy-le-Roi, Le Gallia Théâtre, La Comédie de Béthune și Centre Dramatique National du Nord-Pas-de-Calais, cu sprijinul Centrului Național de Scriere pentru spectacole La Chartreuse din Villeneuve-les-Avignon, al SPEDIDAM și al Fondului de donații POROSUS.

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street! și al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival.

 

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.