Iulian Tănase îşi lansează „Teoria tăcerii“ la Café Verona
https://www.ziarulmetropolis.ro/iulian-tanase-isi-lanseaza-teoria-tacerii-la-cafe-verona/

Luni, 30 martie, la ora 19.00, la Café Verona (Strada Pictor Arthur Verona 13-15), va avea loc lansarea cărţii „Teoria tăcerii“, de Iulian Tănase, volum apărut recent la Editura Herg Benet. Vor vorbi: Cristian Crisbăşan, Horaţiu Decuble, Vlad Eftenie, Cristian Iftode şi autorul.

Un articol de Petre Ivan|26 martie 2015

Plecînd de la întrebarea: „În cîte feluri se poate tăcea?“, Iulian Tănase descoperă 173 de moduri de a tăcea: Se poate tăcea din naştere, Se poate tăcea în fel şi chip, Se poate tăcea neîntrebat, Se poate tăcea pe fugă, Se poate tăcea ca şi cum le-ai face o reverenţă unor cuvinte din viitor, Se poate tăcea ca şi cum ai vorbi într-o limbă moartă, Se poate tăcea la lună, Se poate tăcea pe buza prăpastiei, Se poate tăcea la modul ştiinţific, Se poate tăcea cu limba coborîtă în bernă, Se poate tăcea experimental, Se poate tăcea într-un act de orbire voluntară a vorbirii etc.

Deşi o carte de literatură, majoritatea textelor din volum fiind proze scurte, „Teoria tăcerii“ explorează tot felul de teritorii, de la filozofia limbajului la antropologie, de la muzică la alchimie, de la ştiinţă la religie, de la poezie la spiritualitate.

Cartea este ilustrată cu fotografii de Cristian Crisbăşan, Vlad Eftenie, Bogdan Grigore, Cristina Şoiman şi Iulian Tănase.

Fragment din carte

Înainte de a mă naşte, eram un foarte bun înotător. În lichidul amniotic mă simţeam ca peştele în apă. Mama a ştiut, aşa cum numai mamele pot şti, că poartă în pîntece un înotător de performanţă, şi a început să crească. Din dragoste pentru mine, mama a devenit uriaşă. Aveam acum la dispoziţie un bazin olimpic plin cu lichid amniotic. Băteam suta de metri în secunde din ce în ce mai puţine. Înotam într-o tăcere perfect etanşă. Luni de zile m-am antrenat pentru o medalie, aveam toate motivele să sper la aur. Dar mama a început într-o zi să descrească. Apoi i s-a rupt apa, iar mie mi s-a rupt tăcerea. M-am trezit ţipînd. La gît aveam o medalie însîngerată. (Se poate tăcea în interiorul unei surdităţi materne, Teoria tăcerii, p. 34)

Cine este Iulian Tănase

S-a născut pe 3 septembrie 1973 la Moineşti, Bacău. A absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti, în 1999, şi Facultatea de Filosofie, Universitatea București, în 2010. A fost redactor la Academia Caţavencu (1997-2010) şi la revista Kamikaze (2010-2011). Între 2004 şi 2014 a fost realizator de programe la Radio Guerrilla.

Dintre volumele publicate în România: Îngerotica (1999), Poeme pentru orice eventualitate (2000), Iubitafizica (2002, 2003, 2013), Sora exactă (2003), Ochiul exploziv (2006), Trusa instalatorului de umbre (2006, împreună cu Dan Stanciu), Abisa (2007), Adora (2009), Cucamonga (2011), Oase migratoare (2011), Manualul Îmblînzitorului de Cafele (2013).

fotografie de vlad eftenie

Iulian Tănase, văzut de fotograful Vlad Eftenie

 

În străinătate a publicat volumele: Balkanische Alphabete (împreună cu Constantin Acosmei și Vasile Leac), traduceri de: Sabine Küchler, Hans Till şi Ernest Wichner, Wunderhorn, Heidelberg (2009), Aimétaphysique (la science des amours imaginaires), traducere de Valentina Butoescu, Éditions Le Coudrier, Belgia (2010), La Demonadologio, traducere în esperanto de Ionel Oneţ, Eldonejo Bero, Rotterdam (2013).

A coordonat volumul colectiv Pentru Gellu Naum / For Gellu Naum, Editura Vinea/ICARE, 2002. Împreună cu Dan Stanciu şi Sebastian Reichmann, coordonează publicaţia Athanor. Caietele Fundaţiei Gellu Naum.

În 2009 a primit Premiul Hubert Burda pentru tineri poeți din Europa de Est (Offenburg, Germania), iar în 2011 Premiul 1+1+1=1 Trinitate / Literatură (Graz, Austria).

01
/03
/13

Program special educativ pentru copii la muzeul Antipa:     Pana la 30 martie 2013 – 6 sedinte In fiecare sambata – 10:00 – 11:00 8 aprilie – 12 aprilie 2013 – 5 ședințe De luni până vineri (în vacanța copiilor) – 10:00 – 11:00 PROGRAME ARTISTICE ARTA PLASTICĂ – OBIECT FORMATIV ŞI MIJLOC RECREATIV OBIECTIVE : 1. Învăţarea prin tehnici creative a unor elemente […]

01
/03
/13

Vineri, 1 martie, la Muzeul Naṭional de Istorie a României, Principele Radu va lansa volumul bilingv româno-englez ,, Ana. Portetul reginei/ Anne. The Queen’s Portrait’’. Principele Radu le va avea ca invitate la Sala Lapidarium pe Sandra Gãtejeanu- Gheorghe, director de protocol al Casei Regale, Georgeta Filitti, istoric şi  Irene Arsene, managing partner la Curtea […]

21
/02
/13

Dezbaterea intitulată „Este România altfel?“, inspirată de cartea lui Lucian Boia a ridicat importante probleme de indentitate naţională şi comportament social tipic românesc în interiorul şi în afara graniţelor ţării. Cartea „De ce este România altfel?“ (Editura Humanitas), scrisă de Lucian Boia, a fost dezbătută miercuri, 20 februarie, în sala de conferinţe a Colegiului Noua […]

19
/02
/13

240 de participanţi în campania vALLuntar, ediţia a II-a : bloggerii citesc şi plantează copaci cu sprijinul ROMSILVA   240 de bloggeri au fost admişi în ediţia a doua a campaniei online vALLuntar “Mai multe cărţi, mai multe şanse”, prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi voluntariatul. Campania este sprijinită de ROMSILVA. Anul acesta […]