J.K. Rowling a fost despăgubită în justiţie după scurgerile de informaţii despre pseudonimul ei
https://www.ziarulmetropolis.ro/j-k-rowling-a-fost-despagubita-in-justitie-dupa-scurgerile-de-informatii-despre-pseudonimul-ei/

J.K. Rowling, autoarea romanelor din seria ,,Harry Potter”, a acceptat despăgubiri ,,substanţiale” din partea unui cabinet de avocatură care a dezvăluit faptul că scriitoarea a publicat un roman poliţist folosind un pseudonim masculin.

Un articol de Andrada Văsii|1 august 2013

J.K. Rowling, autoarea romanelor din seria „Harry Potter”, a acceptat despăgubiri „substanţiale” din partea unui cabinet de avocatură care a dezvăluit faptul că scriitoarea a publicat un roman poliţist folosind un pseudonim masculin.

J.K. Rowling a decis să doneze întreaga sumă primită – deocamdată necunoscută – unei organizaţii de caritate, Soldier’s Charity, o fundaţie care îi ajută pe militari şi pe familiile lor.

Romanciera multimilionară a depus plângere împotriva cabinetului de avocatură Russells după apariţia, în luna iulie, a unui articol în cotidianul britanic Sunday Times care dezvăluia faptul că celebra scriitoare a publicat sub pseudonim un roman poliţist, intitulat „The Cuckoo’s Calling”.

Trafic de informații

Ea a scris această carte sub pseudonimul Robert Galbraith, prezentat în prefaţa volumului ca fiind un fost membru al forţelor armate britanice, care a lucrat apoi în sectorul privat, în domeniul securităţii civile.

Cabinetul Russells a recunoscut că unul dintre asociaţii săi, Chris Gossage, a dezvăluit acest secret unei prietene, Judith Callegari, care a vândut apoi această informaţie jurnaliştilor de la Sunday Times.

Scriitoarea a anunţat miercuri că va dona încasările aduse de noua ei carte fundaţiei Soldier’s Charity, începând din 14 iulie, pentru o perioadă de trei ani. Ea a ţinut să mulţumească astfel militarilor care au ajutat-o în munca sa de cercetare pentru această carte. „The Cuckoo’s Calling” prezintă povestea unui fost militar rănit în Afganistan devenit detectiv privat, care anchetează sinuciderea unui top-model.

„Întotdeauna am dorit să fac o donaţie pentru Soldier’s Charity din încasările aduse de Robert Galbraith, dar nu am anticipat că romanul va figura în topul cărţilor cu cele mai mari vânzări din ţară, după trei luni de la lansare. De fapt, nu mi-am imaginat că va intra în acest top.“

J. K. Rowling,
scriitoare

Înainte ca această mică farsă să fie descoperită, cartea, care a fost salutată de criticii literari britanici, s-a vândut în 1.500 de copii cartonate, primul format ales de editorul volumului. De atunci, vânzările au cunoscut o creştere spectaculoasă, notează Mediafax.

J.K. Rowling a anunţat la sfârşitul lunii iulie că a finalizat deja o continuare a romanului „The Cuckoo’s Calling” şi că aceasta va fi publicată în 2014, tot sub pseudonimul Robert Galbraith.

Foto credi: Wikipedia

07
/05
/13

CRONICĂ DE CARTE Apărut la Editura All, în colecţia Strada Ficţiunii, romanul „Factorul groazei“, de Robert Harris, are la bază o întâmplare reală – prăbuşirea Bursei din New York în 6 mai 2010, în contextul crizei datoriilor suverane din Grecia

26
/04
/13

Miercuri, 24 aprilie, a avut loc o nouă seară japoneză la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Evenimentul a fost dedicat scriitorului Yasushi Inoue şi lansării nuvelei „Puşca de vânătoare“ în colecţia „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu la Editura Humanitas Fiction.

26
/04
/13

Gala Bun de Tipar şi-a desemnat câştigătorii în cadrul celei de-a doua ediţii, joi, 25 aprilie, în Aula Bibliotecii Naţionale din Bucureşti. Filip Florian, Ion Ianoşi şi Lucian Boia s-au numărat printre cei premiaţi

24
/04
/13

CRONICĂ DE CARTE „Puşca de vânătoare“, de Yasushi Inoue, este o nuvelă diafană, de o sensibilitate translucidă, prin care discernem cele mai diverse nuanţe ale iubirii. Stilul suav, îngreunat cu o tristeţe aproape ireală, aminteşte de profunzimea psihologică a nuvelelor lui Stefan Zweig.