J.M. Coetzee, astăzi, la Humanitas + lansare „Copilăria lui Isus”
https://www.ziarulmetropolis.ro/j-m-coetzee-astazi-la-humanitas-cismigiu-lansare-copilaria-lui-isus/

Miercuri, 9 aprilie, de la ora 19.00, librăria Humanitas de la Cişmigiu organizează o seară dedicată lui J.M. Coetzee, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, şi lansării romanului „Copilăria lui Isus”.

Un articol de Petre Ivan|9 aprilie 2014

Miercuri, 9 aprilie, de la ora 19.00, librăria Humanitas de la Cişmigiu organizează o seară dedicată lui J.M. Coetzee, laureat al Premiului Nobel pentru literatură.

Invitaţi la dezbatere sunt T.O. Bobe, scriitor, Elisabeta Lăsconi, critic literar, Silvia Dumitrache, editor Bookaholic.ro şi Cristina Bazavan, jurnalist. Moderatorul întâlnirii este Raluca Popescu, redactor-şef Humanitas Fiction.

Alegorie, utopie, distopie, bildungsroman, roman postapocaliptic, roman filozofic? Copilăria lui Isus incită, de la început şi până la sfârşit, la astfel de întrebări, lăsând cale deschisă multiplelor interpretări.

„Copilăria lui Isus, cel mai noncoformist roman al lui J.M. Coetzee de până acum, poate fi privit ca un omagiu adus lui Beckett, ale cărui personaje, după cum spune chiar el, «sunt condamnate să repete sisific marile teme ale filozofiei occidentale» […] şi lui Borges, ale cărui ficţiuni tot el le-a descris drept «un joc de şah unde cititorul este mereu cu o mutare în urma autorului».“ (Leo Robson, New Statesman)

J.M. Coetzee

J.M. Coetzee s-a născut pe 9 februarie 1940 la Cape Town, în Africa de Sud

Este autorul unor volume de eseuri filozofice şi literare. Din 2002 trăieşte în Australia, fiind profesor emerit la University of Adelaide. În 2003 a primit  Premiul Nobel pentru literatură.

În colecţia „Raftul Denisei” la editura Humanitas Fiction au apărut mai multe cărţi semnate de scriitorul sud-african: Maestrul din Petersburg (2008), Viaţa si vremurile lui Michael K. (2009), Jurnalul unui an prost (2009), Epoca de fier (2010), Dezonoare (2011), Copilărie. Scene de viaţă provincială (2011), Tinereţe. Scene de viaţă provincială (2012), Miezul verii. Scene de viaţă provicială (2013) şi Copilăria lui Isus (2014).

Foto cu J.M. Coetzee şi „Copilăria lui Isus” – Humanitas

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

05
/08
/18

Cu acțiunea plasată în Roma, în anii de după al Doilea Război Mondial, Roma cartierelor mărginașe aflate în sărăcie și lipsuri, „Băieții străzii” (editura Litera), de Pier Paolo Pasolini, spune povestea unui grup de copii, deveniți adolescenți, de la periferia societății.

01
/08
/18

Cartea „Homo Deus – scurtă istorie a viitorului”, de Yuval Noah Harari, traducere din limba engleză și note de Lucia Popovici, a fost publicată la editura Polirom în anul 2018. Am selectat pentru dumneavoastră zece fragmente care caută să ne rezume viitorul, fragmente din care afli lucruri cu adevărat uimitoare.

24
/07
/18

Mâine (miercuri), 25 iulie 2018, de la ora 17.30, la Galeria Galateca (București), Cornel Brad lansează cartea de portrete fotografice “Oameni.Putere.România.”. Prezentarea cărții va fi făcută de către domnul Andrei Ţărnea, comisarul Sezonului România-Franţa.

19
/07
/18

Institutul Național al Patrimoniului împreună cu agenția de comunicare creativă Zaga Brand au lansat campania #CronicariDigitali, prin care își propun să apropie pentru prima dată valorile și tradițiile României de generația millennials. Astfel, tinerii sunt stimulați să cunoască, să înțeleagă, să aprecieze și să promoveze patrimoniul cultural național și UNESCO din România.

18
/07
/18

Romanul „Viață de vânzare” de Yukio Mishima (traducere din japoneză și note de Andreea Sion) a fost publicat la Editura Humanitas Fiction în anul 2018. Cartea este una cult, a apărut în 1968 și face figură aparte în opera lui Mishima (care a ajuns de trei ori aproape de Premiul Nobel). Mishima, provenit dintr-o familie de samurai, și-a făcut seppuku la 45 de ani, în 1970.