Jazz, blues, pop și muzică clasică la EUROPAfest
https://www.ziarulmetropolis.ro/jazz-blues-pop-si-muzica-clasica-la-europafest/

Între 1 şi 9 iulie este programată ediţia din 2022 a EUROPAfest, singurul festival din Europa care reuneşte jazz, blues, pop şi muzică clasică.

Un articol de Liliana Matei|29 iunie 2022

Sub sloganul “It’s all about live quality music!”, organizatorul jmEvents a decis ca 2022 să fie dedicat cu precădere jazz-ului, care înseamnă libertate, spontaneitate, energie. Bucureștiul va răsuna în acordurile muzicienilor din 23 de țări prin concerte, jam sessions, concursuri, workshop-uri. De 17 ani EUROPAfest se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei și al Alteței Sale Regale Principele Radu, iar are din 2015 are titulatura Europe’s Finest Festivals.

EUROPAfest începe pe 1 iulie cu Opening Gala Concert – Jazz at the Palace pe scena Sălii Auditorium a Palatului Regal, care găzduiește Muzeul Național de Artă al României. De la ora 20:00, se va sărbatori deschiderea ediției cu numărul 29 alături de câștigătorii „Deutscher Rock und Pop Preis“, eveniment considerat Oscarul muzical al Europei. “Best guitarist” 2021 – Peter Autschbach | Germania și Samira Saygili | Turcia, Germania vor evolua alături de artiști din Italia, Statele Unite și Indonezia. Evenimentul include atât recitaluri, cât și sesiuni comune de jam session.

Între 2 și 8 iulie, de la 20:00, Sala Auditorium va găzdui zilnic un concert cu două sau trei trupe de jazz care vor aduce publicului din România ultimele tendințe de pe scenele din Europa, SUA, America de Sud și Asia. Capitala va fi animată de concerte precum Summertime Jazz,  Italian Jazz Night, Nothing but Jazz, It’s Jazz Time, Jazz a Perfect Day sau Best of Jazz.

Pe 9 iulie are loc Gala EUROPAfest, care celebrează cele mai bune trupe ale ediției 2022, iar publicul va avea ocazia să afle cine sunt câștigătorii acestui an.

Luigi Gageos, directorul EUROPAfest, a comentat: „Suntem încrezători că munca întregii echipe se va materializa într-un festival de calitate, care invită la răsfăț. Am reușit și anul acesta să avem un line-up atractiv, atent selecționat din 23 de țări, care aduce jazz în toate formele sale. Nouă seri de vară în care pasiunea artiștilor va trece dincolo de scenă ajungând la fiecare spectator, invitând la relaxare, timp de calitate și trăiri autentice. Fiecare seară include două părți, la început concertul, iar apoi Jam sessions, când artiștii se provoacă muzical cu alți artiști din festival. Rând pe rând, piesă după piesă, vom trăi intens cu toții pe ritmuri și acorduri diferite, neștiind la ce să ne așteptăm. Ne vom bucura de momente interpretative inedite, născute chiar atunci, în fața publicului, într-o evoluție spontană, originală și de multe ori nonconformistă. Vă așteptăm să împărtășim trăiri și emoții unice, așa cum se cuvine unui festival internațional de 29 de ani ! Bucurați-vă de muzică într-o seară de vară la Palat ! Vă invit pe 1 iulie să spunem împreună Start EUROPAfest 2022 !”

Mai multe detalii: www.EUROPAfest.ro.

Bilete se pot achiziționa online prin rețeaua www.iabilet.ro.

11
/05
/23

Pianistul româno-american de jazz Lucian Ban îi invită pe contrabasista franceză Sarah Murcia și pe violistul american Mat Maneri să susțină împreună cu el o serie de concerte, masterclass-uri și discuții post-concert la București, Timișoara și Brașov, creând un program original inspirat din muzica populară românească, jazz și muzica de cameră europeană.

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.