Jocurile foamei: Sfidarea – din 22 noiembrie, pe marile ecrane din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/jocurile-foamei-sfidarea-din-22-noiembrie-pe-marile-ecrane-din-romania/

Filmul „Jocurile foamei: Sfidarea/ The Hunger Games: Catching Fire“, al doilea din saga „Jocurile foamei”, cu Liam Hemsworth şi Jennifer Lawrence în rolurile principale, va avea premiera în cinematografele româneşti pe 22 noiembrie.

Un articol de Andrada Văsii|14 noiembrie 2013

Filmul „Jocurile foamei: Sfidarea/The Hunger Games: Catching Fire“, al doilea din saga „Jocurile foamei“, cu Liam Hemsworth şi Jennifer Lawrence în rolurile principale, va avea premiera în cinematografele româneşti pe 22 noiembrie.

Filmul Jocurile foamei: Sfidarea urmăreşte noile aventuri ale tinerei Katniss Everdeen (Jennifer Lawrence) din Panem, o societate autoritară dominată de oligarhii din Capitoliu, care domnesc prin teroare în cele 12 districte în care trăieşte majoritatea populaţiei.

Katniss şi Peeta (Josh Hutcherson) au câştigat împreună sângeroasele Jocuri ale Foamei, sfidând pentru prima dată în istorie regulile impuse de Capitoliu. Reveniţi în Districtul 12, speră să trăiască în pace. După toate obstacolele peste care au trecut, au câştigat o viaţă sigură şi decentă pentru familiile lor.

Dar în timp ce Katniss şi Peeta sunt forţaţi să facă Turul Învingătorilor, apar zvonuri cu privire la o revoltă printre locuitorii districtelor. În ochii conducătorilor, ei sunt sursa acestei rebeliuni. Dacă nu vor reuşi să convingă naţiunea Panemului că sunt în continuare îndrăgostiţi, consecinţele ar putea fi dezastruoase.

Citiţi şi: Jocurile foamei – lansare cu mesaj politic pentru tânăra generaţie

Din distribuţia filmului fac parte Woody Harrelson, Elizabeth Banks, Stanley Tucci şi Lenny Kravitz, iar regia este semnată de Francis Lawrence.

Lansare cu mesaj social, pentru Jocurile foamei

Filmul „Jocurile foamei: Sfidarea/ The Hunger Games: Catching Fire” a fost proiectat în premieră mondială luni seară la Londra, înainte de lansarea sa oficială în lumea întreagă, între 15 şi 28 noiembrie, informează AFP.

În ciuda ploii, sute de fani s-au adunat la Londra pentru a-i vedea pe actorii din acest film, în momentul în care aceştia au păşit pe covorul roşu. Câteva zeci de fani şi-au instalat corturile în centrul Londrei încă de duminică, pentru a fi siguri că vor ocupa cele mai bune locuri.

Jocurile foamei

Jennifer Lawrence – Jocurile foamei

Produsă de compania Lionsgate, adaptarea cinematografică a primului volum din trilogia de succes scrisă de romanciera americană Suzanne Collins s-a impus aproape imediat ca un titan de box office, obţinând încasări mondiale de 693 de milioane de dolari, în 2012, notează Mediafax.

,,Jocurile foamei: Sfidarea” continuă ecranizarea trilogiei de succes ,,Jocurile foamei” de Suzanne Collins, apărută în limba română la Editura Nemira.

Foto credit: Cinemagia, Jocurile foamei

02
/07
/21

CRONICĂ DE FILM Bogaţii sunt o ţintă uşoară în filme. De la începuturile cinematografiei a fost aşa. De câte ori nu le-aţi văzut viaţa reprezentată satiric ca cel mai nasol lucru din lumea asta? „Cuibul” („The Nest”, 2020), al doilea film scris şi regizat de cineastul canadian Sean Durkin, după hitul festivalier „Martha Marcy May Marlene” (2011), ar putea părea din aceeaşi tradiţie.

30
/06
/21

OPINIE Paradoxul ediţiei din 2021 a Premiilor Gopo a fost că gala s-a desfăşurat în condiţii aproape normale, chiar dacă în aer liber, dar nominalizările şi trofeele au vizat doar cele câteva filme lansate în 2020, un an dezastruos, în care cinematografele au fost mai mult de trei sferturi din timp închise.

28
/06
/21

Marți, 29 iunie, Gala Premiilor Gopo sărbătorește cele mai importante realizări ale cinematografiei românești ale anului 2020, desfășurat sub semnul pandemiei de coronavirus. În ciuda dificultăților cu care s-au confruntat, câteva din filmele lansate în cursul anului trecut au avut parte de întâlniri cu spectatorii români, participări la festivaluri de top, nominalizări și premii importante.

28
/06
/21

Vă invităm și în 2021 la o vară la cinema în aer liber: în fiecare joi, timp de două luni, de pe 08 iulie până pe 02 septembrie, ne petrecem seara împreună în curtea de pe I.L. Caragiale 32, în compania câtorva capodopere din întreaga lume. Cinevara #3 prezintă o selecție de 9 filme clasice, realizate între 1939 și 1997, bijuterii ale cinematografiei internaționale, restaurate recent cu eforturi considerabile, pentru a reda publicului larg o perspectivă cât mai bogată și diversă asupra cinemaului mondial.

28
/06
/21

În încheierea atât a retrospectivei dedicate cineastei Ulrike Ottinger, cât și a celei dedicate activității mai puțin cunoscute de militantă feministă a lui Delphine Seyrig, One World Romania va proiecta luni, 28 iunie, de la orele 19.30, la Cinema Elvire Popesco, colaborarea finală dintre cele două, care a fost și ultimul film al actriței franceze: „Ioana D’Arc a Mongoliei”.

24
/06
/21

Filmul românesc este „regina balului” la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august, Cluj-Napoca), mai mult ca niciodată fidel misiunii sale de a promova și susține dezvoltarea cinematografiei autohtone.

23
/06
/21

Pe 23 iunie începe cea de-a 5-a ediție a American Independent Film Festival la București. Toate încasările vor fi donate copiilor din comunitățile vulnerabile prin Asociația Casa Bună.