John Hurt, diagnosticat cu cancer pancreatic
https://www.ziarulmetropolis.ro/john-hurt-diagnosticat-cu-cancer-pancreatic/

Actorul britanic John Hurt, de două ori nominalizat la Oscar pentru rolurile din filmele „Expresul de la miezul nopţii/ Midnight Express” şi „Omul elefant/ The Elephant Man”, a anunţat printr-o declaraţie de presă că a fost diagnosticat cu cancer pancreatic.

Un articol de Petre Ivan|17 iunie 2015

Starul britanic, în vârstă de 75 de ani, spune însă că va continua să lucreze, în ciuda acestui diagnostic. „Fac tratament şi sunt mai mult decât optimist în privinţa unui rezultat satisfăcător, la fel ca echipa de medici care mă tratează”, a declarat John Hurt.

Actorul, care a interpretat personajul War Doctor în 2013 în serialul „Doctor Who”, spune că a decis să îşi continue activitatea profesională: „Voi continua să mă concentrez pe obligaţiile mele profesionale şi voi înregistra în curând piesa «Jeffrey Bernard Is Unwell» pentru postul BBC Radio 4”.

Totodată, John Hurt a spus că a preferat să anunţe el însuşi printr-o declaraţie de presă faptul că a fost diagnosticat cu cancer: „Am fost întotdeauna o persoană deschisă în ceea ce priveşte felul în care îmi trăiesc viaţa şi, în spiritul acestei atitudini, am dorit să fac această declaraţie de presă”.

Prolificul actor britanic va fi văzut pe micile ecrane în noiembrie într-un nou serial dramatic, „The Last Panthers”, produs de Sky Atlantic, în care va juca alături de Samantha Morton.

John Hurt are pe agenda sa de lucru alte câteva proiecte cinematografice importante, inclusiv următorul film din franciza „Tarzan”, care va fi lansat în 2016.

Actorul britanic a putut fi văzut anul trecut pe marile ecrane alături de Dwayne Johnson în filmul „Hercules”.

Printre cele mai cunoscute roluri ale sale se numără cel din filmul „Expresul de la miezul nopţii” (1978) şi cel din serialul TV „The Naked Civil Servant” (1975), care i-a adus un premiu BAFTA.

A primit o altă nominalizare la BAFTA pentru rolul din filmul SF „Alien” regizat de Ridley Scott – un film ce conţine una dintre cele mai memorabile scene din istoria cinematografiei, în care un animal extraterestru iese din stomacul personajului interpretat de starul britanic.

Mulţi dintre criticii de film consideră însă că cel mai impresionant rol al său al fost cel din filmul „Omul elefant” în care a jucat personajul Joseph Merrick.

Recent, starul britanic a făcut alte roluri memorabile în filmele din seria „Harry Potter”, cele din franciza „Hellboy”, „V de la Vendetta”, „Indiana Jones şi regatul craniului de cristal”, „Un spion care ştia prea multe”, „Expresul zăpezii” şi „Îndrăgostiţii mor ultimii”.

La începutul acestui an, John Hurt a fost înnobilat şi a primit din partea reginei Elizabeth a II-a titlul de cavaler al Ordinului Imperiului Britanic pentru servicii deosebite aduse artei dramatice.

Foto: John Hurt – cinemagia

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.