Actorul american John Malkovich a jucat luni seara, pe scena Ateneului Român, rolul unui ucigaş în serie, în cadrul Festivalului „George Enescu”. În ciuda abilităţilor actoriceşti şi a farmecului personal, „Comedia infernală” a fost un spectacol… infernal de plictisitor.
Un articol de Adina Scorţescu|11 septembrie 2013
Producția „The Infernal Comedy – Confessions of a Serial Killer” („Comedia infernală- Confesiunile unui ucigaș în serie”) a avut ultima reprezentație luni seara, pe scena Ateneului, la cinci ani de la premieră.
Spectacolul, scris și regizat de Michael Sturminger, spune povestea (bazată pe un caz real) a lui Johann Unterweger, care a ucis 13 femei prin strangulare cu propriul lor sutien. Prins și condamnat, și-a scris biografia în cei 15 ani cât a stat la închisoare. Monologul lui Johann (John Malkovich) alternează cu ariile celor două soprane (Laura Aikin, Marie Arnet) și cu fragmente muzicale de Vivaldi, Haydn, Mozart și Beethoven (interpretate de orchestra Wiener Akademie).
Luate separat, bucățile muzicale și actoricești sunt bune: Malkovich, în rolul de psihopat care îi vine mănușă, e ironic, cinic și foarte relaxat pe scenă; se adresează publicului direct, îi întreabă pe spectatorii din rândul întâi când au făcut sex ultima oară, trece prinde rânduri și ia loc pe scaun, privind prestația orchestrei ca oricare alt spectator.
La rândul ei, orchestra se aude bine, iar sopranele au voci superbe (și rochii elegante, care contrastează cu blugii lui Malkovich, și care le dau un cadru pictural, lipsit de viață, într-o poveste care tocmai despre viață, dragoste și moarte vorbește). Adunate în același spectacol, toate aceste momente bune dau senzația de însăilare și de plictiseală, câteodată chiar și de ridicol (de multe ori, textul subtitrat a apărut, pe ecranele din laterale scenei, înainte ca el să fi fost articulat de Malkovich).
John Malkovich visează la o pauză
La conferința de presă de după spectacol, actorul a declarat că a obosit și că e aproape un coșmar să faci turnee prin lume, dacă ești o figură cunoscută. „Simt nevoia să iau o pauză. Turneele prin toată lumea, trecerea dintr-un aeroport în altul, faptul că am fost terorizat de paparazzi mi-au ajuns. Când am părăsit Teatrul din Lisabona, eu şi Michael (n.red. – regizorul spectacolului) am ieşit să fumăm o ţigară şi să discutăm despre ce vom face, ce ar fi trebuit să facem şi a trebuit să ne oprim la poze. Multe, multe, multe poze. Este extrem de nepoliticos şi agresiv. Dar acum toţi sunt paparazzi. Lumea îmi spune că sunt faimos. Şi ce? Nu pot fuma o ţigară sau să dau un telefon sau să-mi repet textul? Sau să am o viaţă? Nu, pentru că trebuie să fac o poză.”
Întrebat cum a colaborat cu orchestra, a răspuns că muzica nu poate fi confruntată de niciun actor, așa că trebuie să aluneci pe lângă ea. A mai adăugat că, în ciuda anilor de experiență, nu s-a schimbat prea tare: „Am rămas deschis și curios față de lume și asta m-a condus către experiențe pe care unii dintre prietenii și colegii mei nu le înțeleg. Dar asta e ceea ce te ține proaspăt.”
Foto: Andrei Gîndac
