Johnny Depp riscă 10 ani de închisoare
https://www.ziarulmetropolis.ro/johnny-depp-risca-10-ani-de-inchisoare/

Actorul american Johnny Depp riscă să primească o condamnare de 10 ani de închisoare pentru introducerea ilegală în Australia, fără respectarea regimului de carantină al acestei ţări, a celor doi câini de companie ai săi, Pistol şi Boo

Un articol de Petre Ivan|26 mai 2015

O comisie din Senatul australian a anunţat luni că, dacă acest caz va ajunge la tribunal şi dacă Johnny Depp va fi găsit vinovat, actorul riscă să primească o condamnare de 10 ani de închisoare sau o amendă de 265.000 de dolari.

Actorul american, în vârstă de 51 de ani, a generat câteva controverse la începutul lunii mai, atunci când i-a luat cu el în Australia, la bordul unui avion privat, pe cei doi câini de companie ai săi, Pistol şi Boo, doi masculi din rasa Yorkshire Terrier, încălcând astfel normele stricte de carantină din această ţară.

Potrivit publicaţiei Sydney Morning Herald, o anchetă oficială a ajuns la concluzia că Johnny Depp, ceilalţi pasageri de la bordul avionului şi membrii echipajului au omis să semnaleze în faţa autorităţilor vamale prezenţa celor două animale de companie.

Cei doi câini au fost însă fotografiaţi la scurt timp după aceea în Australia, în timp ce se aflau într-un salon de înfrumuseţare pentru căţei, iar acele fotografii au apărut pe reţelele de socializare.

Ministrul Agriculturii din Australia, Barnaby Joyce, care duce de doi ani o campanie acerbă de promovare a principiului potrivit căruia normele şi regulamentele sanitare se aplică tuturor cetăţenilor, indiferent dacă aceştia sunt vedete de la Hollywood, l-a avertizat pe starul hollywoodian într-un mod foarte brutal, spunându-i că Pistol şi Boo vor fi confiscaţi şi vor fi eutanasiaţi dacă nu vor părăsi teritoriul australian în cel mult 48 de ore.

Foto: Johnny Depp – facebook

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.