Joia linguriţelor: înţelepciunea are două feţe
https://www.ziarulmetropolis.ro/joia-linguritelor-intelepciunea-are-doua-fete/

Editura Humanitas a organizat la Librăria Cafe Kretzulescu o nouă întâlnire din seria „Joia linguriţelor“, cu poveşti pline de tâlc din „Cercul mincinoşilor“de Jean-Claude Carrière.

Un articol de Teodora Gheorghe|22 aprilie 2013

Editura Humanitas a organizat la Librăria Café Kretzulescu o nouă întâlnire din seria „Joia linguriţelor“, cu poveşti pline de tâlc din „Cercul mincinoşilor“de Jean-Claude Carrière.

Cartea reuneşte perle de înţelepciune din spaţiul buddhist, islamic, chinez, african, indian sau evreiesc. Evenimentul i-a avut ca invitaţi pe criticii literari Vlad Russo şi Andrei Cornea. Au lecturat actorii Dan Rădulescu, Conrad Mericoffer şi Radu Iacoban.

Jean-Claude Carrière este recunoscut îndeosebi ca scenograf şi actor. A debutat la 23 de ani cu romanul „Lézard“. La scurt timp i-a cunoscut pe regizorii Jacques Tati şi Pierre Etaix, pentru care a scris scenarii. A urmat o colaborare îndelungată cu celebrul regizor Luis Buñuel. În paralel cu aceasta, a realizat filme de televiziune, adaptări pentru ecran, a publicat romane şi eseuri.

Menirea poantei

Autorul ne înfăţişează o lume pe cât de familiară şi palpabilă, pe atât de ascunsă. Înţelesurile ei ni se dezvăluie într-o manieră amuzantă, dar care ne adânceşte în cotloanele cele mai profunde ale fiinţei. „Nu este un filozof, dar a simţit nevoia să povestească înţelepciunea“, a remarcat Vlad Russo.

Andrei Cornea a recunoscut la Carrière două scenarii fundamentale. Primul este scenariul ascendent, care începe cu o situaţie banală şi se încheie cu o concluzie paradoxală, neaşteptată. Menirea poantei este să ne ajute să descoperim discontinuităţile din ordinea firească a lucrurilor. Odată identificate, omul capătă o viziune filozofică.

Al doilea este scenariul descendent, care debutează cu o problemă aparent irezolvabilă. Ea îşi poate găsi soluţia numai printr-o interpretare inteligentă, care sfidează mecanismele învechite ale gândirii. „În ambele cazuri, povestea se opune bunului simţ“, a concluzionat criticul literar.

Ada Milea (foto) a onorat audienţa cu propriile poveşti muzicale, într-un live act în manieră epică.

Spectatorii s-au bucurat de gustul magiunului de prune Topoloveni şi dulceţurile Topoloveana, care au îndulcit seara tuturor celor adunaţi în „Cercul mincinoşilor“.

Foto: Facebook – Librăria Humanitas Kretzulescu

01
/04
/14

Marţi, 1 aprilie, începând cu ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei seri dedicate romanului Ultimul nud de Ellis Avery, unul dintre cele mai îndrăzneţe romane publicate în 2012. Volumul reînvie atmosfera boemă din Parisul anilor nebuni, evocând atât figura fascinantă şi scandaloasă a pictoriţei Tamara de Lempicka, cât şi pe cea a celebrului ei model, Rafaela, care i-a fost marea iubire.

28
/03
/14

Luni, 31 martie, de ora 19.00, vă aşteptăm în librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă, profesor al Universităţii din Fribourg. În dezbatere, "Efectul Sherlock Holmes.Trei intrigi cinematografice", cel mai recent titlu apărut în seria de autor Victor Ieronim Stoichiţă la editura Humanitas.

28
/03
/14

Editura Allfa iniţiază un proiect nou în cadrul colecţiei sale de literatură Strada Ficţiunii: „Lista lui Alex. Ştefănescu“. Proiectul își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

17
/03
/14

La Godot-Café, pe Blănari, la numărul 14, s-a desfășurat un prânz cu cărți în mijlocul săptămânii. S-au prezentat, în context, colecțiile de primăvară-vară ale editurilor Humanitas și Humanitas Fiction. Printre acestea, Djuvara, Patapievici, Pleșu, Cărtărescu, Kundera, Baricco, Llosa, Sabato, Vonnegut, Anais Nïn sau Ezra Pounde.