Jos grămada!
https://www.ziarulmetropolis.ro/jos-gramada/

Se întâmplă la Green Hours spectacolul „Gadjo Dildo” (nu vă luaţi după titlu, e parodic-ironic). În cele trei roluri semnificative din piesă, trei actriţe de etnie romă: Elena Duminică, Mihaela Drăgan, Zita Moldovan (e adevărat, în „Gadjo Dildo”, joacă – bine – şi Paul Dunca, în rolul unui prezentator al show-ului, dar rolul său este prea puţin important în filosofia spectacolului). Şi chiar despre femeile rome este vorba în acest aparent cabaret care promite să confere spectatorilor o experienţă completă gipsy.

Un articol de Andrei Crăciun|24 martie 2016

În toamnă am fost directorul artistic al unui Festival de Teatru dedicat minorităţilor etnice. Numele acestui festival, organizat de Fundaţia Amfiteatru, este „Caleido”. Ce face un director artistic? Nu ştiu, că nu am făcut conform cutumii. Am fost, totuşi, selecţionerul Festivalului. Am selecţionat, deci, mai multe spectacole în care juca actriţa Mihaela Drăgan, căci îmi era binecunoscută arta dumisale – militantă, frustă, uneori feroce.

„Gadjo Dildo” e întocmai. O radiografie – dintr-o neîmblânzită perspectivă feministă – a clişeelor despre femeia romă, despre sexualitatea ţigănească. Textul este curajos. E în contra tabuu-urilor, şi asta e bine. Spune lucrurilor pe nume, oricât de dureros ar fi, ba chiar deschide şi dulapul în care sunt obligaţi să se ascundă prea mulţi romi gay. Da, în spectacol, una dintre femeile rome este lesbiană. Ghee, ca să spunem aşa. Chiar Mihaela Drăgan o joacă pe roma ghee. Din câte cunosc, la sfârşitul reprezentaţiei, a primit inclusiv o invitaţie la o cafea de la o domnişoară. Mai departe, nu ştiu.

Spectacolul e militant, ceea ce nu îl face mai puţin artistic. Arată, în clar, ce nu este femeia romă, ce nu vrea să fie. E în contra tuturor stereotipurilor, şi asta e, de asemenea, bine.

„Gadjo Dildo” face sală plină, ceea ce e dătător de speranţă. Să fie la mijloc o simplă modă? E cool să fii de această parte a baricadelor? Prefer să cred că e, totuşi, mai mult decât atât. Că trăim o maturizare istorică a societăţii noastre rigide, conservatoare şi ipocrite.

Despre jocul actriţelor, numai de bine. Şi nici nu putea fi altfel. Textul e despre experienţe prin care au trecut sau pe care le cunosc de la apropiaţi, despre un adevăr intim şi foarte important. Da, e nevoie de „Gadjo Dildo”, ca să fim mai puţin ignoranţi cu privire la această sălbatică, exotică, neîmblânzită, nomadă, misterioasă femeie-ţigancă (ea poate să fie aşa, dar poate, în egală măsură, să nu fie). Am putea – privind „Gadjo Dildo” –  chiar să descoperim câtă nevoie avem de nuanţe.

E dreaptă lupta acestor femei de a vorbi despre ceea ce s-a tăcut prea mult. Le sunt alături. Căci până la urmă ceea ce spun ele este un adevăr elementar, la care ar fi trebuit deja să ajungem până în mileniul al III-lea. Acest adevăr este: nu mai priviţi către oameni ca la o grămadă! La mijloc este, deci, o viziune foarte umanistă, pe care o susţin fără rezerve, până la ultimele consecinţe. În plus, „Gadjo Dildo” e şi foarte amuzant. Fanaticii n-au umor. Aceste tinere rome au.



11
/12
/14

La 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, ICON production lansează pe DVD unul dintre cele mai premiate documentare românești din toate timpurile, "Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu" de Andrei Ujică, „un film pe care orice student la istorie, om politic sau om de rând trebuie să îl vadă”, după cum titra publicația „Washington Post”.

11
/12
/14

Crăciunul nu este parcă întreg până în momentul în care atmosfera creată de bradul împodobit şi de mirosul de cozonaci nu este completată de colinde. Ca în fiecare an, la Sala Radio, mai multe evenimente speciale, concepute în jurul tradiţiilor sărbătorilor de iarnă, oferă publicului bucureştean ocazia de a intra în povestea Crăciunului într-un mod deosebit.

11
/12
/14

Amza Pellea pleca după țigări și, uneori, se întorcea după trei zile. Gheorghe Dinică l-a luat de guler pe comandantul de la Otopeni. Vladimir Găitan ar fi putut juca într-un film de Michelangelo Antonioni... Câteodată, poveștile din culise sunt mai palpitante decât cele de pe scenă.

11
/12
/14

Invitata Marinei Constantinescu la Nocturne de vineri, 12 decembrie, este actriţa Oana Pellea. Realizatoarea Marina Constantinescu spune despre Oana Pellea că face parte din întâlnirile vieţii ei. Aceasta ediţie Nocture este despre popasurile importante ale vieţii, despre oamenii pe care îi porţi cu tine chiar şi când aceştia nu mai sunt, despre amintiri. Emisiunea poate fi urmărită de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

11
/12
/14

Platforma docuart.ro, pe care puteți vedea filme documentar românești, are o nouă interfață, meniu în limba engleză, secțiuni noi și dă posibilitatea fiecărui navigator să poată accesa site-ul de pe orice tip de device. Proiectul “Platforma Docuart” a fost dezvoltat pe o perioadă de 5 luni, iulie - noiembrie 2014.

11
/12
/14

Artiștii vizuali Daniel Loagăr și Andrei Cornea (atelier Wood Be Nice) deschid vineri, 12 decembrie, de la ora 19.30 o nouă expoziție compusă din 20 de lucrări realizate prin tehnici care variază de la colaj clasic, grafică la transfer de imagine pe OSB și pe ziar. Expoziția este un strigăt de bucurie a celui care descoperă că este pe drumul bun și surprinde momentul ieșirii din cristalidă și a asumării sinelui.

10
/12
/14

„Cel mai frumos roman din lume", după Larry Tremblay, se joacă luni, 15 decembrie, de la ora 19:00, la Teatrul unteatru. Cu o notă aparte de mistic, spectacolul este o invitație pentru fiecare spectator de a descoperi lumea fermecată a lui Gabi, o adolescentă pasionată de literatură și de scris.

10
/12
/14

Se poate întâmpla să fim convinși că știm semnificația unui cuvânt și să aflăm, surprinși, că eram în eroare. Până să cunoaștem sensul corect, cu siguranță am căzut în capcanele pleonasmelor.