Joshua  Redman, un saxofonist de poveste la Jazz Night Out
https://www.ziarulmetropolis.ro/joshua-redman-un-saxofonist-de-poveste-la-jazz-night-out/

Joshua Redman, saxofonistul american care a împărţit marile scene ale lumii cu The Rolling Stones, Stevie Wonder sau B.B. King, concertează în premieră în România pe 24 martie.

Un articol de Liliana Matei|1 februarie 2016

Fiul legendarului muzician Dewey Redman, Joshua Redman (n.1969) duce mai departe cu onoare numele tatălui său, fiind unul dintre cei mai aclamaţi saxofoniști ai generaţiei sale.

Deşi începe studiile muzicale încă de la 9 ani cântând la clarinet, se decide un an mai târziu pentru saxofon. Copilăria îi este însoţită de acordurile de muzica clasică, rock, jazz, muzică indiană, indoneziană sau africană, iar eroii săi sunt unii dintre cei mai mari exploratori ai sunetelor- John Coltrane, Cannonball Adderley, The Beatles, Aretha Franklin, The Temptations, Earth, Wind and Fire, Prince, The Police sau Led Zeppelin.

În 1991 Redman îşi primeşte diploma în sociologie la Harvard şi se mută la New York, acolo unde începe ascensiunea de neoprit a carierei sale. Mult râvnitul premiu Thelonious Monk, turneele şi înregistrările cu Charlie Haden, Elvin Jones, Joe Lovano, Pat Metheny, Paul Motian sau  Clark Terry îi certifica reputaţia unui muzician redutabil şi a unui lider de grup carismatic şi dedicat.

Primul album, apărut în 1993 sub egida Warner Bros, îi aduce şi cea dintâi nominalizare la premiile Grammy. Urmează colaborări cu nume sonore ale industriei muzicale: The Rolling Stones, Stevie Wonder , The Bad Plus, Chick Corea, Dave Brubeck, The Dave Matthews Band, Jack DeJohnette, Bill Frisell, Herbie Hancock, Roy Hargrove, Quincy Jones, B.B. King, Branford Marsalis, Brad Mehldau, Pat Metheny, Marcus Miller sau Dianne Reeves. Compune coloana sonoră pentru deja clasica peliculă Vanya on 42nd Street, şi chiar apare el însuşi în filmul Kansas City al regizorului Robert Altman. Anul trecut, muzicianul american a fost nominalizat din nou la premiile Grammy pentru solo-ul de pe piesa Friend or Foe apărută pe discul The Bad Plus Joshua Redman.

Pe 24 martie, ora 20’00 la Sala Radio din București,  Joshua Redman-saxofon, Joes Sanders-contrabas, Gregory Hutchinson-tobe vor susţine primul lor concert din România, o rară ocazie de a-l vedea pe cel mai spectaculos saxofonist al momentului in cadrul seriei de concerte Jazz Night Out.

Creată de Twin Arts ca o platformă de concerte şi experienţe muzicale interactive, Jazz Night Out prezintă pe scenele din România cei mai importanţi artişti de jazz ai lumii.

Accesul în sală pentru concertul Joshua Redman Trio se face începând cu ora 19:30. Nu este permis accesul cu camere foto profesionale. Filmatul este interzis pe toată durata concertului.

INFO

Biletele pentru acest eveniment costă 105, 135, 165 de lei în funcție de categorie, și pot fi cumpărate din reţeaua Eventim (magazinele Germanos, magazinele Carrefour, Orange Shop, Vodafone, librăriile Cărturesti şi Humanitas, benzinăriile OMV) şi online.
Următoarele concerte Twin Arts:

12 mai-Anouar Brahem Quartet-Souvenance

26 mai-Ara Malikian

10 noiembrie-The Victor Wooten Band feat, Dennis Chambers & Bob Franceschini

11
/05
/23

Pianistul româno-american de jazz Lucian Ban îi invită pe contrabasista franceză Sarah Murcia și pe violistul american Mat Maneri să susțină împreună cu el o serie de concerte, masterclass-uri și discuții post-concert la București, Timișoara și Brașov, creând un program original inspirat din muzica populară românească, jazz și muzica de cameră europeană.

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.