Juliano Dornelles, co-regizor „Bacurau”: Bolsonaro încearcă să distrugă industria filmului din Brazilia
https://www.ziarulmetropolis.ro/juliano-dornelles-co-regizor-bacurau-bolsonaro-incearca-sa-distruga-industria-filmului-din-brazilia/

Un interviu cu Juliano Dornelles, co-regizor al excepţionalului film brazilian „Bacurau” (2019), câştigător al Premiului Juriului la Cannes.

Un articol de Ionuţ Mareş|9 martie 2020

„Bacurau” a fost unul dintre cele mai discutate și apreciate filme de la ediția din 2019 a Festivalului de la Cannes, de unde a plecat cu Premiul Juriului. Este scris și regizat de doi cineaști brazilieni, Kleber Mendonça Filho și Juliano Dornelles, și este un film de gen – un western atât cu aspect vintage, cât și cu elemente futuriste, de distopie politică. 

Povestea e plasată într-un viitor apropiat – după moartea bunicii sale, o tânără vine în satul matriarhal al acesteia, unde descoperă o serie de evenimente sinistre care îi determină pe localnici să se mobilizeze.

„Bacurau” a fost filmat într-o regiune rurală din nord-estul sărac al Braziliei și are în distribuție atât actori neprofesioniști (săteni obișnuiți), cât și actori profesioniști, dintre care se remarcă starurile Sônia Braga și Udo Kier.

Fost critic de film, Kleber Mendonça Filho a devenit cunoscut cu debutul său în ficțiune, „Neighboring Sounds” (2012), iar apoi și-a reconfirmat poziția ca unul dintre cei mai promițători și originali cineaști ai lumii cu „Aquarius” (2016). Două filme despre realitățile și tensiunile din Brazilia, unde l-a avut de asemenea colaborator pe Juliano Dornelles, dar în calitate de scenograf.  

Juliano Dornelles a fost prezent în octombrie în România la festivalul Les Films de Cannes à Bucarest, unde „Bacurau” a avut și singurele două proiecții din țară și unde a fost realizat și interviul de mai jos, în care inevitabil se vorbește și despre pericolul la adresa culturii, inclusiv a cinematografiei, pe care îl reprezintă președintele de extremă-dreaptă al Braziliei, Jair Bolsonaro (instalat în funcție la 1 ianuarie 2019).

În Brazilia, scria The Guardian într-un articol din decembrie anul trecut, cinematografia „a primit o serie de lovituri de când Bolsonaro a venit la putere”, „de la o lipsă generală de interes față de artă până la atacuri mai țintite aspra filmelor care abordează teme precum diversitatea sexuală și rasa”.

Ionuț Mareș: Ați scris scenariul împreună cu Kleber Mendonça Filho. Cum ați ajuns la un astfel de subiect care vorbește despre Brazilia, dar care în același timp, prin caracterul său distopic, poate fi relevant și pentru multe alte părți din lume?

Juliano Dornelles: Am început să ne gândim la film în 2009. Aveam un moment grozav cu un scurtmetraj care avea ca titlu internațional „Cold Tropics” și ca titlu brazilian „Recife Frio”. Era regizat de Kleber, iar eu am fost și producător, și production designer, pentru că era un film foarte mic, la care am lucrat trei ani.

La premiera braziliană a filmului am mers la un festival, unde am văzut multe filme, în special un fel de documentare etnografice. Unele sunt foarte interesante, altele nu prea. Dar au caracteristici comune privind reprezentarea personajelor.

Asta este o problemă cronică în Brazilia: felul în care oamenii din zonele izolate, în special din nord-est, sunt reprezentați în mass-media și în dramele de televiziune, cu un fel de prejudecată și poate cu un aer de superioritate. Ne-a făcut să ne simțim inconfortabil, deoarece noi venim din nord-est, așa că am vrut să facem un film cu punctul nostru de vedere.

Apoi, ne plac filmele de gen. Prietenia mea cu Kleber a început în 2004 și am vorbit mereu despre ideea de a face un mare film de gen, cu toate elementele care ne plac atât de mult. În special cinema-ul făcut în anii `70, cinema-ul hollywoodian de atunci, westernurile spaghetti, filmele australiene din genul ozploitation, cum erau primele filme ale lui George Miller sau ale multor altor cineaști din Australia.

Am considerat că ar putea fi un punct de pornire foarte interesant, deoarece am fi avut oportunitatea de a-i arăta pe acești oameni pe care îi știm foarte bine. Noi nu suntem din zona rurală, venim din capitala statului Pernambuco, de pe coastă – Recife. Dar în același timp știm foarte bine respectivele zone, care au o cultură foarte bogată, iar oamenii sunt atât de interesanți.

Am vrut să avem o altă abordare, deoarece toate acele filme îi portretizau pe acești oameni ca „oameni simpli”. Iar noi nu credem asta. Nu credem că există „oameni simpli” nicăieri. Așa a început. Iar Brazilia era atunci o țară foarte diferită.

În zece ani, lucrurile s-au schimbat foarte mult.

Da, îmi lipsește foarte mult acea Brazilie. Tuturor le lipsește. Între timp, am făcut multe alte proiecte. Am lucrat la precedentele două lungmetraje ale lui Kleber, „Neighboring Sounds” (2012) și „Aquarius” (2016). Am fost production designer la ambele filme. Am filmat și un lungmetraj care nu e gata încă, produs de compania de producție a lui Kleber și a lui Emilie Lesclaux.

Însă în tot acest timp am avut în minte „Bacurau”, am discutat despre el. Iar în unele momente ne-am adunat pentru a scrie. Și cred că în 2017, când momentul cu „Aquarius” a mai scăzut în intensitate, ne-am dat seama că e timpul să ajungem la ultima versiune de scenariu. Atunci, ne uitam la ce se întâmplă în lume. Donald Trump tocmai fusese ales președintele SUA.

Asta v-a determinat să vreți să faceți un film mai politic?

Nu am vrut să facem un film politic. Am vrut să facem un film mai critic la adresa unor probleme istorice pe care le avem în interiorul Braziliei. Există multe tensiuni între regiuni. De exemplu, avem un fel de force field în regiunea de nord-est, pentru că este cea mai săracă regiune din Brazilia. În același timp, ca să înțelegi, la alegeri, deși a câștigat per total, Bolsonaro a pierdut în toate cele nouă state din nord-est. Sunt tensiuni vechi în societatea braziliană. Așa că am văzut o oportunitate de a vorbi despre toate acestea. Bineînțeles, în formatul unui film de gen.

Cum ați gândit structura filmului, care de fapt e un amestec de genuri?

Nu a fost o structură carteziană, adică să vorbim de la început să facem un western sau un amestec de genuri. Pur și simplu am vorbit despre multe filme care ne plac. Cred că am discutat separat fiecare din scenele din „Bacurau” și cum vor fi puse împreună pentru a nu pierde energia din scenariu. A fost foarte organic.

Ne-am descoperit influențele cinefile după ce am scris scenariul sau la montaj. De exemplu, la montaj, ne-am dat seama că o scenă vine de la Sam Peckinpah, din „Bring Me the Head of Alfredo Garcia” (1974). Aceste filme au trăit în noi și doar le-am scos într-un mod foarte organic.

Dar sunt și alte exemple în care am raționat mai mult. Am vrut să avem această deschidere a filmului, cu o imagine foarte cunoscută din cinema-ul hollywoodian: o cameră plasată în Spațiu care arată spre planeta Pământ.

Însă în filmul nostru am vrut să obținem un conflict, un șoc între două estetici. Am pus o melodie tropicală, de Gal Costa. Iar camera se îndreaptă spre America Latină și se apropie și mai mult de Brazilia și apoi de nord-estul ei. Este pentru prima dată în cinema în care vedem o astfel imagine care se îndreaptă spre America Latină, nu spre SUA sau Europa.

Filmul are atât un look vintage, cât și unul futurist, de distopie. Cum ați gândit acest amestec?

Vorbind despre estetica filmului, am folosit lentile Panavision. Lentile americane, clasice, anamorfice. Dar cu lumina noastră, din Brazilia. Lumina soarelui în nord-estul Braziliei este foarte aspră. Umbrele sunt foarte pronunțate, foarte dense. O umbră neagră, din cauza puterii soarelui. Am considerat că acest lucru poate fi neobișnuit, original și interesant. Toate firele narative din film se duc în această direcție.

La începutul filmului, am ales să folosim acel efect ieftin, cele câteva cuvinte – „Peste câțiva ani…” -, pentru a pune spectatorul într-o anume stare. Am vrut să avem un aspect distopic.

Un brazilian probabil înțelege mai mult, pentru că în imaginile de la televizor dinspre finalul filmului, când cei din afară merg în sat, se poate vedea: „Execuțiile publice reîncep la ora 2 PM”, într-o piață publică foarte cunoscută din Sao Paolo.

Am folosit unele elemente pentru a da această idee că se întâmplă ceva foarte diferit cu țara noastră într-un anumit moment. Este foarte ciudat, pentru că multe sunt legate de ce se întâmplă acum în Brazilia.

Nu avem talentul de a prezice viitorul, deși unii ne întreabă care sunt numerele câștigătoare la Loto. Nu avem aceste competențe. Dar, în același timp, suntem observatori, ne uităm de aproape la lucrurile care s-au întâmplat în istoria noastră.

„Bacurau” este un film despre istorie și un film despre Brazilia. Acele elemente de istorie continuă să se repete. Facem aceleași greșeli întâlnite de-a lungul istoriei. Este ca și cum nu învățăm niciodată.

Acum în Brazilia discutăm lucruri care erau discutate în Germania în anii `30, de exemplu. Am început să vorbim despre cenzură din nou. Constituția spune că nu există cenzură în Brazilia. Dar, cu acest tip de la conducere – nu este un președinte real, e doar un clovn – trebuie să repetăm și să spunem lucruri foarte clare: educația e importantă, industria filmului este esențială pentru identitatea culturală a unei țări. Și este și o reală industrie, pentru că le oferă oamenilor locuri de muncă. Este important să existe.

El încearcă să distrugă toată industria filmului. Nu îi plac filmele. Nu îi plac regizorii brazilieni, pentru că au opinii, propriile idei.

Ar fi corect să vedem în „Bacurau” un fel de alegorie politică?

Aș spune mai degrabă că „Bacurau” este un film despre istorie, despre societatea braziliană, deghizat în film de gen. Toate aspectele politice au venit în momentul în care spectatorii au început să se gândească la film. Îmi este foarte greu să spun că am vrut să facem un film politic. Nu a fost exact așa. Știm că unele idei din film îndeamnă la discuții despre politică. Însă noi am vrut doar să facem un film foarte onest despre țara noastră.

Cum v-ați simțit la Cannes, unde filmul a câștigat în cele din urmă un premiu foarte important, Premiul Juriului?

Când facem un film, nu ne așteptăm să fie un succes sau să fie selectat în competiția de la Cannes. Întotdeauna discutăm să facem un film pe care ne-ar plăcea să îl vedem în cinematografe. Așa a început. Am fost foarte norocoși.

Tot procesul realizării filmului a fost foarte interesant și amuzant. Am avut multe reacții puternice de la prieteni când le-am arătat scenariul la început și apoi când am început să le arătăm acasă versiunea finală. Am început să înțelegem că poate acest film are ceva foarte puternic în el. Am devenit mai încrezători în legătură cu viitorul său.

Apoi am mers să facem în Franța părți din post-producție, pentru că e o co-producție Brazilia-Franța. Când am ajuns la Paris să lucrăm acolo pentru o lună, am început să vedem că profesionștilor din industria franceză de cinema, oamenilor pe care nu îi mai întâlnisem și cu care am lucrat acum, le-a plăcut filmul mult.

A fost o nebunie că filmul nostru a fost produs de producătorul francez Saïd Ben Saïd, care a lucrat cu Brian de Palma, David Cronenberg, Roman Polanski, Paul Verhoevem, toți eroii mei. La un moment dat, am primit un mesaj de la el: competiție.

Apoi a fost o nebunie pentru noi. Ai multă adrenalină, nu prea mai poți dormi. A fost fantastic. Cel mai bun festival de film din lume vrea filmul nostru. A fost foarte special. Ce pot să spun?

Am fost acolo, am arătat filmul, iar a doua zi dimineață am început să citim cronici și am vorbit cu foarte mulți jurnaliști și am putut vedea pe fețele lor bucuria că au avut experiența de a vedea un film nebun despre atât de multe lucruri foarte urgente în lume. Pentru că nu este doar despre Brazilia, e legat de foarte multe lucruri care se întâmplă peste tot. A fost foarte frumos.

Este un film cathartic. Primim mereu astfel de reacții peste tot unde mergem. Cannesul este foarte important. Este locul care îți garantează că filmul tău poate avea un viitor frumos. După Cannes am primit peste 100 de invitații pentru festivaluri de film și am început să avem distribuție în multe țări.

În Brazilia a fost un moment foarte important, pentru că atât premiul pentru „Bacurau”, cât și premiul secțiunii Un Certain Regard pentru „The Invisible Life of Eurídice Gusmão” (r. Karim Aïnouz – n.r.), un alt film brazilian, au venit într-un moment de atacuri asupra culturii în țară. Ne-am întors în Brazilia ca eroi.

Suntem pe punctul să depășim 700.000 de bilete vândute în Brazilia. Pentru un film independent este un lucru uriaș, istoric. În special pentru un film făcut cu profesioniști din nord-est. În mod tradițional, cinema-ul brazilian vine din regiunile Rio de Janeiro și Sao Paolo.

În perioada lui Lula (Luiz Inácio Lula da Silva, președinte de stânga între 2003 și 2011 – n.r.), politica de finanțare a cinema-ului s-a schimbat mult. A devenit mai democratică și mai diversă. Puteai face filme de gen în Brazilia, cu toată libertatea de gândire și de discurs. Începuse o nouă eră în Brazilia, în care aveam tot felul de filme. E un lucru frumos. Dar acum ne confruntăm cu acest imbecil.

Ce credeți că se va întâmpla de acum?

Este prea devreme. E nevoie de mai mult timp pentru a înțelege. Dar un lucru îmi este foarte clar: distrugerea poate fi imediată, instantanee. Poți distruge totul doar pocnind din deget. Iar pentru a reconstrui e nevoie de timp.

Suntem foarte îngrijorați. Am mulți prieteni, profesioniști din industria filmului, care se gândesc să înceapă să facă altceva. De exemplu, partenera mea de viață este creatoare de costume. A făcut costumele la „Bacurau” și „Aquarius”. Înainte de Cannes, a primit cinci invitații să lucreze la cinci filme diferite. Toate cinci filme au fost amânate sau anulate. Asta ca să înțelegi cât de grea e situația.

29
/09
/20

Aflate în fiecare an în topul preferințelor orădenilor, filmele românești vor cuceri marele ecran și la cea de-a treia ediție TIFF Oradea. În perioada 2-4 octombrie, cele mai așteptate titluri ale anului vor fi prezentate cinefililor chiar de creatorii lor, care vor oferi publicului detalii din culisele producțiilor autohtone apreciate de juriile marilor festivaluri din întreaga lume. Seară de seară vor rula filme în aer liber în Piața Unirii și în Amfiteatrul Cetate.

25
/09
/20

A XII-a ediție KINOdiseea – Festivalul de Film pentru Publicul Tânăr are loc în București, în perioada 17 septembrie – 11 octombrie 2020, și aduce pe marile ecrane din aer liber cele mai noi filme pentru copii.

25
/09
/20

Independența Film, casa de distribuţie care promovează în România de peste 20 de ani filme independente de referință, anunță datele de lansare pentru titlurile din portofoliu care vor intra în circuitul cinematografic până la finalul anului 2020.

23
/09
/20

OPINIE Prea puținele recompense juste acordate la Gala Premiilor Uniunii Cineaștilor din România, ediția 2020, nu pot șterge senzația generală că un astfel de eveniment este mai puțin despre recunoașterea valorii reale, cât mai ales despre a mulțumi pe cât mai mulți, în special dintre cei apropiați de UCIN.

18
/09
/20

Cel mai nou cinematograf de tip multiplex din România a fost inaugurat de Cineplexx pe 16 septembrie la Târgu-Mureș, în prezența unui public nerăbdător să-și vadă vadă filmele preferate pe marele ecran. Locația nou deschisă reprezintă cea de-a cincea investiție făcută de companie în România într-un singur an de la intrarea pe piața locală.

17
/09
/20

A 12-a ediție KINOdiseea – Festivalul de Film pentru Publicul Tânăr are loc în București, în perioada 17 septembrie–11 octombrie 2020, și aduce pe marile ecrane din aer liber cele mai noi filme pentru copii, dar numai bune pentru o seară petrecută cu întreaga familie.

Pagina 1 din 27112345...102030...Ultima »