Kazuo Ishiguro a luat NOBEL-ul pentru LITERATURĂ
https://www.ziarulmetropolis.ro/kazuo-ishiguro-a-luat-nobel-ul-pentru-literatura/

„A existat o altă viaţă pe care aş fi avut-o, dar o am pe aceasta…” – Kazuo Ishiguro. Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an este Kazuo Ishiguro ”pentru romanul său cu puternic impact emoţional”. Premiul se acordă anual de către Academia Suedeză operei unui autor care a produs „cea mai remarcabilă lucrare într-o tendinţă idealistă”, conform formulării lui Alfred Nobel.

Un articol de Petre Ivan|5 octombrie 2017

Anul acesta, câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură este Kazuo Ishiguro.

Kazuo Ishiguro s-a născut pe 8 noiembrie 1954 în Nagasaki, Japonia, însă familia sa a emigrat în Marea Britanie pe când autorul avea cinci ani. La sfârşitul anului 1970, Ishiguro devenea absolvent al Universităţii din Kent, după care a urmat cursurile de scriere creativă la University of East Anglia.

Din acel moment, Kazuo a devenit un scriitor cu normă întreagă. Prima sa carte, “A Pale View of Hills,” a apărut în 1982. Atât acţiunea din primul roman, cât şi cea din al doilea, intitulat “An Artist of the Floating World,” publicat în 1986, are loc în Nagasaki la câţiva ani după Al Doilea Război Mondial.

Ca scriitor, sunt mai interesat de ce-şi spun oamenii că s-a întâmplat, decât de ce s-a întâmplat de fapt. – Kazuo Ishiguro

Anul trecut, premiul Nobel pentru Literatură a fost acordat cântăreţului Bob Dylan, pentru crearea unor noi maniere de expresie poetică în cadrul marii tradiţii a muzicii americane, iar în 2015 scriitoarei şi jurnalistei Svetlana Alexievich (Svetlana Aleksievici), „pentru scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în zilele noastre”.

Premiului Nobel pentru Literatură este acordat pentru merit literar de durată, uneori însă scriitori importanţi nu l-au obţinut, deşi erau eligibili, controversele generate fiind inevitabile deoarece decernările literare sunt bazate pe opinii subiective.

Din 1901 până în anul 2016, Nobelul pentru Literatură a avut 125 de laureaţi, doi dintre aceștia, Boris Leonidovici Pasternak (1958) şi Jean-Paul Sartre (1964), refuzând prestigioasa distincţie.

Foto: Kazuo Ishiguro – facebook

07
/01
/19

Cartea „Între prieteni“ (traducere din limba ebraică de Marlena Braeșter) a apărut la editura Humanitas fiction în anul 2013. Amos Oz a murit la Tel Aviv pe 28 decembrie 2018.

23
/12
/18

Romanele din seria Fantasy „Pisicile războinice”, semnată de Erin Hunter, s-au situat și anul acesta pe primul loc în preferințele publicului. Cele mai vândute titluri din portofoliul Grupulului Editorial ALL fac parte din domenii variate, de la literatură la dezvoltare personală și medicină.

22
/12
/18

Editura Litera a anunțat lista celor mai vândute titluri din 2018. Printre acestea, „Povestea mea”, de Michelle Obama, și „Ordinea de zi”, de Éric Vuillard (Prix Goncourt).

14
/12
/18

Marți, 18 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Union a Cinematecii Române, va avea loc lansarea volumului „Păcatul originar. O autobiografie” de Anthony Quinn, publicat la Editura Nemira, în colecția Yorick.

05
/12
/18

În această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) se lansează romanul Scara lui Iakov de Ludmila Uliţkaia, tradus în limba română de Gabriela Russo, bestseller Gaudeamus 2018, recent apărut în colecția Raftul Denisei, un roman-parabolă, „o saga de familie traversând patru generații și un secol de cultură rusă, căreia îi dă glas o femeie uluitoare“ (Il Giornale).

30
/11
/18

Vă invităm să ne amintim de regina cu rol neîndoielnic în realizarea României Mari, Maria a României (n. 29 octombrie 1875 - d. 18 iulie 1938), așa cum a surprins-o celebrul scriitor, diplomat și călător al perioadei interbelice – francezul Paul Morand, în volumul „București” (editura Humanitas).

27
/11
/18

Marți, 4 decembrie, de la ora 16.00, la Clubul Teatrelli din București va avea loc lansarea celui de-al zecelea volum semnat de Octavian Saiu: „Clipa ca imagine. Teatru și fotografie”, publicat la Editura Nemira.

23
/11
/18

"Suntem urmaşii a tot ce s-a întâmplat în această ultimă sută de ani, începută prin miraculosul efort care a dat sens mileniilor anterioare.(...)" - Ana Blandiana. Cunoscuta scriitoare va susţine conferinţa cu tema "Centenarul, un exerciţiu de exorcizare", duminică, 2 decembrie, de la ora 11.00, la Sala Pictura a TNB.

22
/11
/18

Regina Elena este una dintre reginele a căror viață o cunoaștem mai puțin, o regină mamă între suferință și bucurie, dragoste de popor, datorie de neam, dar și frica de a fi departe de fiul ei Mihai. Un creuzet de iubire și speranță, de frică și îndoială, dar și bunătate și împăcare sufletească. Regina - mamă Elena, Mariajul și Despărțirea de Carol al II-lea din colecția Istorie cu blazon, de la Corint, este o carte de o frumusețe uluitoare.