„Kean“ trăiește
https://www.ziarulmetropolis.ro/kean-traieste/

Tânjesc după o lume în care cronicile de teatru, cum şi cele de cinema să aibă utilitatea unui robot de bucătărie perfect funcţional. Să fie simple, uşor de înţeles, fără echivoc.

Un articol de Andrei Crăciun|24 ianuarie 2015

Ah, cum îmi doresc deplina obiectivitate, subtilele referiri la tehnică, la stil, la măiestria sau, dimpotrivă, neputința din arta actorului! Dar bunul Dumnezeu nu mi-a dat șansa de a fi un robot de bucătărie. Pe cale de consecință, nu pot fi impecabil și obiectiv în judecățile mele. E un avertisment pentru cele ce vor fi scrise mai departe în marginea spectacolului “Kean” de la Teatrul Mignon.

Nu este, probabil, bine să te lași influențat de mediu atunci când observi un act totuși artistic. N-am această rigoare. Sunt spectacole care pleacă, din start, în ochii mei, cu un nedrept avantaj. Nostalgia lucrează în favoarea unor teatre, cum și în defavoarea altora. La Mignon m-am simțit întotdeauna acasă. Acasă ești, îndeobște, mai îngăduitor.

Se mai întâmplă și să privesc teatrul cu curiozitatea omului care vrea, mai ales, să afle rezolvarea unor ecuații textuale. Mă duc la teatru, în primul rând, pentru toate cuvintele care se spun acolo, abia apoi pentru a mă încânta de performanțele actorilor, de lumini, de sunete, de tot schimbul acela de energie care se petrece când și când, mai degrabă rar. În cele mai multe dintre seri, replicile cad în gol zdrobindu-se în acea insuportabilă tăcere care însoțește lipsa de sens.

Așa ajungem la textul lui “Kean”, o adaptare după Sartre, cu inserții bine alese din Shakespeare. Trebuie să aflați că, la bază, “Kean” a fost scris de Alexandre Dumas Tatăl, pe la jumătatea anilor 1830, pe când scriitorul abia trecuse de treizeci de ani și își permitea încă să fie obsedat de relația dintre dezordine și geniu.

Sartre l-a rescris, la începutul anilor 1950, special pentru Pierre Bresseur, un clasic dintr-o dinastie de comedianți, dinastie încă în plină glorie. “Kean” este despre un actor care a început ca saltimbanc pe străzile Londrei, un îmbogățit și un risipitor, plin de datorii, afemeiat și alcoolic. Cel mai iubit actor al Angliei! Nimeni nu îl mai jucase vreodată așa pe Hamlet! Kean este, deci, un copil teribil îmbătrânit categoric.

Noi îl vedem pe granița prăpastiei, când o tânără actriță, o aspirantă, vine la maestru, în așteptarea unei binecuvântări cu care să plece la drum. Textul acesta este unul dintre cele mai bune din câte se spun pe scenele Bucureștiului, dacă nu cel mai bun.

Circulă, de asemenea, în cinematografe filmul “Birdman”, ultimul Innaritu, o mostră de miracol de la Hollywood. Și acolo se află un actor care se luptă cu demonii personali. Este un film superb, dar, așa superb cum este, scenariul său nu se înalță nici până la genunchii lui “Kean”.

Trebuie să mai știți că acest spectacol a fost cândva o temă de școală, la clasa profesorului Adrian Titieni. S-a schimbat distribuția între timp. Lia Gherman i-a lăsat locul Iuliei Verdeș. Vladimir Albu și Mihai Nițu n-au plecat nicăieri.

Actorii: Mihai Nițu. Nu îl cunosc deloc și e bine că e așa. Nu duc povara unor informații suplimentare. Mihai Nițu pune mult suflet în jocul său, poate prea mult. El e “Kean”.

Nu mă înțelegeți greșit: Mihai Nițu nu e unul dintre acei ambițioși fără talent de care e plin teatrul românesc. E bun, dar într-un fel care lasă să se întrevadă două variante: fie își dozează furia și entuziasmul și devine un mare actor, fie se pierde, victimă a lui însuși, căci pare predispus la un teribil egocentrism.

Kean

Vladimir Albu și Mihai Nițu, într-o scenă din „Kean“

În “Kean”, Mihai Nițu se tolănește întocmai ca un fals nobil, fumează suicidal, cu atâta ură încât probabil că în viață nu fumează deloc. El domină scena într-o manieră radicală. Intră atât de bine în hainele personajului său, încât pleci din Mignon întrebându-te dacă actorul acesta, cel din realitate, nu este un nebun în cădere liberă. Mihai Nițu face un “Kean” atât de autentic, încât mult, mult timp de acum înainte nu cred că l-aș mai putea crede în alt rol, ceea ce e în mod egal bine și rău. La sfârșit plânge și lacrimile sale nu arată inadecvat, ceea ce e o culme în sine.

Pe de altă parte, Vladimir Albu are un echilibru care ajută mult spectacolul. Nu e nimic strident în jocul tău, el e acolo, prietenul, slujitorul lui “Kean”, temperându-l, ajutându-l să nu naufragieze.

Iar la Iulia Verdeș se vede absența rutinei în spectacole, dar se vede și întregul ei potențial insuficient exploatat. Iulia Verdeș – în rolul tinerei aspirante care obține întotdeauna ce-și dorește – nu e inubliabilă. Are însă o calitate foarte rară astăzi în teatru, cum și în viață: generozitatea de a nu încerca să ia, la fiecare frază spusă, prim-planul. Iulia Verdeș e încă o viitoare bună actriță de teatru.

“Kean” ar putea suporta destule tușe care să îl îmbunătățească și probabil așa se va și întâmpla. Dar imperfect, vulnerabil, făcut de tineri absolvenți, cum este acum, “Kean” trăiește, e viu!

De mult n-am mai văzut ceva așa de viu în orașul acesta.

Foto din spectacolul „Kean“ – Teatrul Mignon

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

Luna martie aduce un nou spectacol în repertoriul Teatrului Ion Creangă. „Amintiri din copilărie“ are avanpremiera și premiera vineri, 1 martie, de la ora 10:00, respectiv 18:00, la Sala Mare din Piața Amzei nr. 13. Spectacolul marchează, în același timp, începutul celei de-a doua ediții a evenimentului „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie“.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Scriitorul francez Édouard Louis, autor al cărții „Cine l-a ucis pe tata?”, a fost spectator al producției cu același nume, pusă în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis, în seara de vineri, 23 februarie 2024. În urma vizionării, publicul și oamenii de teatru prezenți în sală s-au bucurat de o conferință cu acesta, moderată de Mihaela Michailov, autoarea dramatizării.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.