Kevin Spacey lucrează la o carte
https://www.ziarulmetropolis.ro/kevin-spacey-lucreaza-la-o-carte/

Actorul american Kevin Spacey, care este pasionat de scrisori şi obiecte personale care au aparţinut unor celebrităţi, lucrează la o carte despre arta de a redacta o epistolă.

Un articol de Petre Ivan|17 februarie 2015

„Iubesc să ţin scrisori reale în mână. Îmi place foarte mult să am o scrisoare a lui Tennessee Williams, John Wayne şi Spencer Tracy şi să citesc despre ceva personal, dar nu o bârfă, ci despre exprimarea sinelui către un prieten, mi se pare unic şi amuzant şi relevant. Lucrez la o carte despre arta de a scrie scrisori”, a declarat Kevin Spacey, potrivit contactmusic.com.

Actorul în vârstă de 55 de ani, care a părăsit, în 2014, funcţia de director artistic al teatrului Old Vic din Londra, după zece ani, plănuieşte, de asemenea, o revigorare a carierei sale muzicale şi a declarat că doreşte să lucreze la o serie de noi cântece în anii următori.

Unde voi fi peste zece ani? Nu ştiu clar. Cărţile şi muzica vor fi o parte a vieţii mele. Îmi place să cânt. Vreau să am cântece noi cu care să lucrez – Kevin Spacey

Spacey a câştigat două premii Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele „American Beauty” şi „Suspecţi de serviciu/ The Usual Suspects”.

Actorul american s-a remarcat recent interpretând rolul politicianului lipsit de scrupule Frank Underwood în drama politică „House of Cards”, produsă şi difuzată de platforma online Netflix. Pentru acest rol, actorul american a fost lăudat de criticii de specialitate şi a fost nominalizat la Globul de Aur şi la Primetime Emmy.

Foto: Kevin Spacey – CINEMAGIA

13
/02
/16

Începînd cu această săptămînă, în librăriile din toată ţara şi pe  www.polirom.ro a apărut un nou volum semnat de celebrul Will Gompertz, arts editor BBC, ,,Gîndeşte ca un artist”. Învaţă cu van Gogh, Picasso sau Andy Warhol cum să fii creativ în orice domeniu, publicat de Editura Polirom, în traducerea Luciei Popovici.

11
/02
/16

Vineri, 12 februarie, începând cu ora 17.00, va avea loc inaugurarea noului sediul al Librăriei „Mihail Sadoveanu”, în prezenţa criticilor literari Alex. Ştefănescu şi Daniel Cristea-Enache. Librăria „Mihail Sadoveanu” a rămas fără sediul istoric luna trecută din cauza restituirii acestui spaţiu proprietarilor. Pentru a nu întrerupe istoria de peste 65 de ani a cunoscutei librării, Compania de Librării București a decis ca Librăria 88, de pe strada Edgar Quinet să preia numele Librăria „Mihail Sadoveanu”.

09
/02
/16

Editura Humanitas Fiction vă invită miercuri, 10 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu la lansarea romanului Firida Ruşinii de Ismail Kadare, recent apărut în colecţia "Raftul Denisei", coordonată de Denisa Comănescu. Firida Rușinii face parte din „ciclul otoman“, scris de Ismail Kadare în anii ’70, care îi oferă prilejul unei meditații asupra opresiunii și a terorii într-un stat totalitar.

07
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează rubrica „În biblioteca mea”, care vă invită acasă la cei mai importanți oameni de cultură ai momentului. În intimitatea bibliotecii personale, aflați ce carte ar lua Radu Beligan pe o planetă nelocuită și care e cel mai neobișnuit loc în care a citit vreodată.

05
/02
/16

„Imposibilul nu există, deci este posibil în ciuda aparenţelor.”- Poirot. Editura RAO anunţă o nouă apariţie: cartea Poirot şi cu mine, de David Suchet şi Geoffrey Wansell – o lectură la fel de captivantă ca un roman, „...o explorare fascinantă a trăirilor lăuntrice ale emblematicului detectiv belgian“ (Yours).

05
/02
/16

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează la sediul din Gabroveni expoziția TZARA.DADA.ETC., dedicată aniversării a 100 de ani de dadaism, realizată de curatorul Erwin Kessler, cu lucrări din colecția familiei Emilian Radu. Vernisajul va avea loc astăzi, 5 februarie 2016, de la ora 18:00.

04
/02
/16

Jean Daragane, un scriitor trecut de şaizeci de ani, trăieşte într-un prezent fără bucurii; numai lectura din Buffon şi contemplarea copacilor şi a florilor îi mai dau speranţă în viaţă. Însă pierde întâmplător o agendă veche, de care nu-i păsa mai deloc. Un individ straniu o găseşte, îl sună să i-o înapoieze şi aşa începe povestea în care Daragane, odată cu nume de locuri şi numere de telefon ieşite din uz, îşi aminteşte frânturi de o blândeţe dureroasă pe care atît de mult se străduise să le uite.

02
/02
/16

Inventează ceva aduce laolaltă douăzeci şi trei de povestiri scrise de-a lungul mai multor ani şi publicate în diverse reviste literare sau cu totul inedite. Sumbre sau amuzante, provocatoare, excentrice şi tulburătoare, povestirile lui Chuck Palahniuk sunt, fiecare în parte, un exerciţiu stilistic de o originalitate şi o inventivitate cuceritoare.

01
/02
/16

Progresul științific și inovația tehnologică îl preocupă pe Mihai Nadin din perspectiva influenței pe care acestea o au asupra existenței și creativității umane. Civilizația Analfabetismului reprezintă dovada acestei afirmații. În perioada 3 – 11 februarie 2016 vor avea loc o serie de evenimente de lansare a volumului Civilizația analfabetismului, de Mihai Nadin, apărut la Editura Spandugino.