Kiki și Bozo, un spectacol ca un joc despre plecarea definitivă de pe Pământ
https://www.ziarulmetropolis.ro/kiki-si-bozo-un-spectacol-ca-un-joc-despre-plecarea-definitiva-de-pe-pamant/

Spectacolul „Kiki şi Bozo” de Andreea Vălean, în regia lui Peter Kerek, va avea primele reprezentaţii în datele de 17 şi 26 octombrie la Teatrul Excelsior, Strada Academiei, nr 28.

Un articol de Judy Florescu|17 octombrie 2014

Peter Kerek, regizor: „Textul Kiki și Bozo de Andreea Vălean propus de Teatrul Excelsior a venit la timpul potrivit. Partea neobişnuită a acestei povești este că e o piesă scrisă pentru copii și adolescenți, cu tema morții, ceea ce mi se pare că este și punctul forte care sper să devină și punctul de atracție, pentru că moartea în percepția copiilor este cu totul diferită.”

Iuliana  Vîlsan, scenograf: ” Pentru mine, sursa de inspirație pentru montarea lui Peter a fost plecarea lui tata și modul în care nepoții lui s-au raportat la ea. Un nepot îl întreabă pe altul: «Cum adică a plecat bunicul, iar răspunsul unui copil de 3 ani la moartea bunicului a fost că și-a pus aripi și a plecat la cer. Aceasta a fost viziunea lor simplă asupra morții, apoi a început un joc în continuarea discuției plină de candoare,  ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.”

Richard Bovnoczki, actor: „Copiii de la 5 ani încep să-și pună problema morții, se sperie sau se îngrijorează ca nu cumva să piardă pe cineva apropiat. Frica de moarte în această piesă – fetița fuge de moarte și bătrânul se duce să se întâlnească cu moartea – este prezentată într-un mod pe care copiii să-l primească, nu dramatic, nu tragic, ci de fapt magic.”

INFO

Kiki și Bozo

Text : Andreea Vălean

Regia: Peter Kerek

Distribuția:

Kiki – Ștefania Dumitru/Raluca Botez

Bozo – Richard Bovnoczki/Alexandru Mike Gheorghiu

Sufletul lui Bozo – Ion Bechet/Dan Clucinschi

 

Foto: Maria Ștefănescu



08
/11
/23

Premiera spectacolului „Crocodil“ are loc pe 8 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia (Strada Michael Weiss 22, Brașov). Următoarele reprezentanții au loc pe 12 și 15 noiembrie la Centrul Cultural Apollonia. Elise Wilk, autoarea piesei, vorbește pentru Ziarul Metropolis despre ideile pe care le-a pus pe hârtie și care au devenit replici într-un spectacol pe o temă puternică: bullying-ul în școli.

08
/11
/23

Ritmuri de jazz românesc au surprins asistenţa la Marea Sală UNESCO, cu ocazia alegerii ambasadoarei României, excelența sa doamna Simona Miculescu, în funcția de președinte al UNESCO.