KINOdiseea – Victor Rebengiuc vorbeşte despre primul său rol şi despre emoţii
https://www.ziarulmetropolis.ro/kinodiseea-victor-rebengiuc-vorbeste-despre-primul-sau-rol-si-despre-emotii/

La Festivalul Internaţional de Film pentru Copii KINOdiseea cei mici se vor întâlni cu maestrul Victor Rebengiuc, de la care vor afla despre emoţiile primului rol, despre prima experienţă la cinema şi despre viaţa de actor.

Un articol de Andrada Văsii|7 noiembrie 2013

La Festivalul Internaţional de Film pentru Copii KINOdiseea, cei mici se vor întâlni cu maestrul Victor Rebengiuc, de la care vor afla despre emoţiile primului rol, despre prima experienţă la cinema şi despre viaţa de actor.

Între 15-20 noiembrie, în cadrul Festivalului Internațional de Film pentru Copii KINOdiseea, renumiți actori, regizori, producători, directori de imagine, scenografi, costumieri și monteuri îi vor introduce pe cei mici în culisele cinematografiei.

Pe lângă proiecțiile filmelor din secțiunile Competiție și Retrospectivă, entuziaștii vor avea ocazia să întâlnească profesioniști din lumea filmului, atât din România, cât și de pe alte meleaguri și să participe la ateliere şi sesiuni de întrebări și răspunsuri, cu echipele de filmare.

Actrița Ada Condeescu, cunoscută pentru rolul din „Eu când vreau să fluier, fluier” (regia Florin Serban), premiat cu Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin in 2010 și pentru interpretarea din „Loverboy” (regia Catalin Mitulescu), rol ce i-a adus premiul pentru cea mai bună actriță în cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo, va fi gazda atelierului de actorie de la KINOdiseaa.

Lista numelor mari prezente la KINOdiseea nu se termină la Victor Rebengiuc

Jor Van Kline revine la KINOdiseea cu un atelier în care va prezenta cele mai apreciate efecte speciale la care a lucrat precum cele pentru filmele Star Wars si Star Trek. Richard Spur, directorul de imagine al filmului Fierarul din Woodham, filmul cehesc din competiție, va susține atelierul de imagine de film, Ştefan Tatu le va arăta copiilor cum să filmeze și să monteze filme, la atelierul de montaj, iar Dana Istrate cum se realizează scenografia unui film.

Citiţi şi: KINOdiseea are loc între 15 şi 20 noiembrie în Bucureşti

Copiii mai pot participa la atelierul de costume al Danielei Diaconescu, la ateliere de reciclare creativă, susținute de trainerii Creative Arts, unde vor construi din materiale reciclate, dragoni, bărci de vikingi și crocodili, workshop de desene manga, de improvizație și origami.

KINOdiseea

Afişul festivalului KINOdiseea

La finalul proiecțiilor, cei din sală se vor putea întâlni şi vor putea discuta cu echipa de filmare a filmului Fierarul din Woodham, cu Gregor Bauer și Valerie Samalova, cei doi copii protagoniști, cu directorul de imagine Richard Spur şi cu producătoarea Katerina Spurova.

Pe covorul roșu vor mai păși, anul acesta, actrița Ann Petren, laureată a Ursului de Argint la Festivalul Internațional de Film de la Berlin și regizorul Stephan Apelgren, care îi vor întâlni pe cei mici la filmul suedez Eskil si Trinidad. Producătorul Vladimir Esinov va participa la Q&A-ul de la finalul proiecției Pe cuvânt de pionier, filmul care deschide ediția aniversară de anul acesta a festivalului KINOdiseea.

KINOdiseea aduce cincisprezece filme inspiraționale și educative, nouă în competiție, unul în afara selecției oficiale și cinci în retrospectivă. Peliculele sunt subtitrate sau dublate în limba română și se adresează atât copiilor între 6 si 14 ani, cadrelor didactice, părinților şi bunicilor, cât şi iubitorilor de film în general.

Info:

KINOdiseea este membru al Asociației Europene a Filmului pentru Copii (ECFA) și este, de asemenea, partener al celor mai importante festivaluri internaționale de film pentru copii din Europa, precum Kristiansand International Children’s Film Festival (Norvegia), aflat la a 16-a ediție, Zlin Film Festival (Cehia), aflat la a 53-a ediție, Internațional Young Audience Film Festival Ale Kino (Polonia), aflat la ediția cu numarul 30 și Cine-Jeune de l’Aisne, ediția 31. F

Festivalul Internațional de Film pentru Copii, Kinodiseea, este organizat de Asociatia Culturală Metropolis, cu sprijinul Apa Nova, Centrul Național al Cinematografiei și Uniunea Cineaștilor din România.

Foto credit: Libra Film, KINOdiseea

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

30
/05
/23

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.

29
/05
/23

Insula 42, Centrul Cultural Clujean și Cinema Victoria, în parteneriat cu Festivalul Ceau Cinema!, vă invită în data de 4 iunie, începând cu ora 18.00, la Cinema Victoria din Timişoara la un masterclass susținut de Richard Peña, renumit curator, programator și educator de cinema american, dedicat avangardei cinematografice americane a anilor ’40-’60.

26
/05
/23

Programul TIFF.22 (9 – 18 iunie, Cluj-Napoca) va cuprinde o selecție de cinema nordic grație unui parteneriat în premieră între TIFF, institutele de film și ambasadele celor cinci țări din regiune: Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia.

25
/05
/23

„Încă două lozuri" (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii" (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, şi producţia germană „Putem la fel de bine să fim morţi" (2022), care o are în rolul principal pe cunoscuta actriţă timişoreană Ioana Iacob, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecții speciale la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc în perioada 12-16 iulie.