Kowalski, cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de la Zagreb
https://www.ziarulmetropolis.ro/kowalski-cel-mai-bun-scurtmetraj-la-festivalul-de-la-zagreb/

„Kowalski”, de Andrei Creţulescu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Zagreb, care a avut loc în perioada 19 – 26 octombrie. Potrivit juriului regizorul român a câştigat premiul Căruciorul de Aur pentru „15 minute de plăcere pură a unui superb dialog, a unei interpretări şi regii mari. Şi pentru demonstrarea faptului că cinema-ul românesc este încă viu şi la înălţime”.

Un articol de Petre Ivan|27 octombrie 2014

Scurtmetrajul „Kowalski” a fost prezentat anul acesta în secţiunea necompetitivă Short Film Corner a Festivalului de Film de la Cannes.

Scenaristul şi regizorul Andrei Creţulescu deţine propria sa companie de producţie cinematografică, Kinosseur. Pentru postul HBO România a produs, printre altele serialul „În derivă” şi nouă documentare originale, printre care „Lumea văzută de Ion B.”, de Alexander Nanau, premiat cu Emmy.

A fost membru în juriile unor festivaluri şi director artistic al Bucharest International Film Festival. Din 2010, este membru al Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film. Andrei Creţulescu a mai regizat „Scurt/4: Istorii de inimă neagră” (2014) şi „Bad Penny” (2013).

În competiţia principală a Festivalului de Film de la Zagreb – aflat anul acesta la 12-a ediţie – sunt incluşi regizori din lumea întreagă, aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj din carieră. Anul acesta, premiul pentru cel mai bun film i-a revenit lungmetrajului „Blind dates”, de Levan Koguashvili (Georgia, 2013), în timp ce menţiuni speciale au primit „Difret”, de Zeresenay Berhane Mehari (Etiopia/ SUA, 2014), şi „Of horses and men”, de Benedikt Erlingsson (Islanda/ Norvegia/ Germania, 2013).

Foto: Kowalski – cinemagia

18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.