Kunsthalle Bega prezintă expoziția „Mușchi de fân pe munte de panglici” de Oláh Gyárfás
https://www.ziarulmetropolis.ro/kunsthalle-bega-prezinta-expozitia-mus%cc%a6chi-de-fa%cc%82n-pe-munte-de-panglici-de-olah-gyarfas/

Între 27 noiembrie 2020 şi 24 ianuarie 2021, spaţiul timişorean Kunsthalle Bega găzduieşte expoziţia „Szénaizmok szalaghegyen / Muşchi de fân pe munte de panglici”, semnată de artistul Oláh Gyárfás.

Un articol de Liliana Matei|24 noiembrie 2020

„Gyárfás este o apariție spectaculoasă imposibil de trecut cu vederea, fizic și vestimentar, nefiind deloc conștient de impactul pe care prezența lui îl produce. A fost unul dintre primii artiști la care ne-am gândit pentru spațiul Kunsthalle Bega Box, propunerea lui de a prezenta două creaturi magice, protectoare, perfect sincronizată cu contextul contemporan în care arta se întoarce spre sculptură.” Alina Cristescu

„Mă consider sculptor. Am îndrăznit anul acesta să trec în cealaltă parte a artei, să mă întorc la sculptură. Am observat că nici la piesele vestimentare nu lucrez ca un designer. Mă interesează în primul rând materialul, pe care îl modelez eu înainte ca și lutul sau piatra. Sunt preocupat de compoziția lui, de procesul prin care a devenit țesatură.” Oláh Gyárfás

„Crocote și Leucrocote*1, Szénaizmok și Szalaghegyen2 au blană din solzi și organe de fân la vedere; gât, coadă și piept de lup, spinare de măgar, gură până la urechi și un os neîntrerupt în loc de dinți. Au coarne moi și mobile, ochi la copite, franjuri de capră și labe de câine. Au piele de războinic pansat cu pânză și ar putea imita delicat vocea omenească. Sunt făcute din lemn, pânză de cânepă, făină și fân, quoi de plus doux? (ce ar putea fi mai blând?). Materialitatea lor te împrietenește imediat cu ele. Sunt (animale) de casă.” Dana Diminescu

Deschidere: vineri, 27 noiembrie, între orele 18.00 – 21.00
Program de vizitare: marți – sâmbătă: 12.00 – 18.00

Proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local Timișoara.

05
/07
/23

Therme Forum pentru Teatru și Arhitectură, eveniment înscris pe agenda FITS și la această ediție aniversară, i-a avut invitați pe unii dintre cei mai importanți arhitecți și critici de arhitectură din lume, printre care Tateo Nakajima, Heidi Ramsvik, Robert Hanea, Adam Flatto, Robbie Hammond, Ricky Burdett, Richard Florida, Arthur Mamou-Mani și Paul Goldberger.

04
/07
/23

Cămașa cu altiță iese din spațiul convențional de expunere și ajunge, pentru prima dată la sediul UNESCO din Paris, într-o expoziție intitulată „Umăr la umăr – Sărbătorirea comunității și a artei țesutului bluzelor tradiționale din România și Republica Moldova”.