La drum cu urmaşii Baronului Munchausen. POVEŞTI(-le lui Dede’s) CU FINAL NEAŞTEPTAT
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-drum-cu-urmasii-baronului-munchausen-povestile-lui-dedes/

Am călătorit cu trenul după o pauză consistentă, mai lungă de un deceniu. Habar nu mai avem despre felul cum mai arată interiorul vagoanelor şi nici despre „fauna” care le populează. Ziua era una liberă pentru tot poporul, destinaţia una de relaxare (Braşov), deci bănuiesc că publicul era puţin diferit de cel obişnuit. Oricum, prima impresie, a interiorului vagoanelor, a fost una bună, prin comparaţie cu ceea ce era în vremurile când făceam naveta săptămânal pe ruta Bucureşti – Găeşti.

Un articol de Dede's (Dan Nicolaie)|23 august 2016

În vagon m-am trezit împresurat de „seniori”, iar în momentul în care a intrat controlorul am crezut că urmează să împartă și pensiile. Vorbăreți nevoie mare, bătrâneii,  au început să povestească diverse întâmplări din ultimele lor aventuri pe munte.

Plimbări de zeci de kilometri prin Urali, cățărări uluitoare în Carpați, tehnici de supraviețuire, ultimele noutăți în materie de echipament, au fost câteva din temele de discuție care m-au zdrobit pur și simplu.

Eram prost echipat, nu mă vedeam rezistând la drumuri pe creste de munte de câte 50-60 de kilometri și nici măcar la dormit în aer liber în mijlocul pădurii sălbatice nu mă calificam.

Poveştile lui Dede’s

Foto by Dede’s

Când o doamnă a început să povestească unor prieteni din provincie despre o ploaie torențială, din vara trecută, cu mașini plutind în derivă și oameni cu apa până la piept în fața magazinul Unirea, convingerea că sunt în compania urmașilor baronului Munchausen s-a întărit definitiv.

În timpul călătoriei lecturam „Odiseea marțiană – maeștrii anticipației clasice”, dar concurența era mult prea puternică pentru Jules Verne, H.G. Wells sau Alexandr Beleaev, semnatarii povestirilor din volum.

Ajuns în Bușteni, sub impresia povestirilor pensionarilor m-am ambiționat dincolo de posibilitățile fizice și într-o mișcare necontrolată pe traseele din jur și chiar prin localitate, până la sfârșitul zilei am parcurs 35 de kilometri.

Evident că a doua zi eram paralizat de la gât în jos, dar mai rău mă durea gândul la pensionarii care probabil încă zburdau precum caprele de munte.

Cu moralul la pământ, a treia zi urmăream știrile Pro TV. Deodată o știre m-a făcut să sar până în tavan, era vorba despre doi turiști de 70 de ani  rătăciți, speriați, epuizați, recuperați de către salvamontiști.

În imagini apăreau doi dintre colegii mei de vagon, printre cei mai vorbăreți. Cu sufletul mai ușor, am revenit la maeștrii anticipației clasice.

Foto: La drum cu urmaşii Baronului Munchausen. Poveştile lui Dede’s – Dede’s

 

25
/02
/19

Editura Humanitas îi așteaptă pe iubitorii de carte marți, 26 februarie, de la ora 18.00, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iași, la lansarea volumului "România, te iubesc!" (bestseller Gaudeamus 2018), cu texte de Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu și cuvânt înainte de Cristian Leonte, 

22
/02
/19

Douăsprezece episoade din viața scriitorului Romain Gary, surprinse de François-Henri Désérable în romanul-tribut „Un anume domn Piekielny” (Editura Humanitas Fiction).

11
/02
/19

De peste zece ani, Fundația Calea Victoriei oferă publicului o selecție mereu interesantă de cursuri și ateliere în domeniul artelor și științelor umanise și organizează numeroase evenimente culturale. Echipa Fundației a început anul acesta cu două evenimente având în centru pasiunea pentru muzica clasică și talentul dirijoral, dar și de povestitor, al dirijorului Tiberiu Soare: un concert extraordinar și relansarea a două volume despre muzica clasică.

05
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT Tiparul apare în țara noastră la 1508 dar setea de cunoaștere, de informare a strămoșilor noștri este o realitate confirmată de existența numeroaselor copii ale unui manuscris răspândit în întreaga Europă, cu precădere în Bizanț, și anume ”Alexăndria”.

04
/02
/19

Editura Vellant începe anul cu întrebări însemnate: ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? „Evoluția bărbatului” este un text echilibrat care are forța să ne schimbe atitudinea față de bărbatul de azi. Cartea lui Grayson Perry contribuie semnificativ la o conversație necesară despre masculinitate.