La moartea lui Ioan Gyuri Pascu
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-moartea-lui-ioan-gyuri-pascu/

Decesul prematur al îndrăgitului muzician şi actor Ioan Gyuri Pascu a întristat comunitatea artistică românească. “A fost un artist care semăna numai cu el însuşi” – Dorel Vişan, „Era un om special, un artist aparte. Avea un suflet de copil (…)” – Monica Anghel, „Rămas bun, prietene. Dumnezeu să te odihnească în pace” – George Ivaşcu. Ioan Gyuri Pascu a murit în această dimineaţă, la vârsta de 55 de ani, în urma unui stop cardiorespirator.

Un articol de Petre Ivan|26 septembrie 2016

Ioan Gyuri Pascu a fost un artist care semăna numai cu el însuși, a declarat, pentru Agerpres actorul Dorel Vișan.

Îmi plăcea ce făcea. Un artist care semăna numai cu el însuși. Vreau să spun că în perioada pe care a trăit-o pe acest pământ a făcut mai mult decât mulți artiști. A fost un băiat nemaipomenit, păcat că asemenea oameni dispar și nu prea vine altceva în urma lor. – Dorel Vișan.

Vişan a mai spus că Gyuri Pascu a fost „un artist multilateral”, care avea o voce frumoasă și care „era preocupat să găsească melodii frumoase”.

Cântărețul și actorul Tudor Chirilă a declarat, la rândul său, că îi datorează lui Ioan Gyuri Pascu lansarea în muzică, acesta fiind primul producător care a crezut în formația Vama Veche și s-a încumetat să finanțeze primul disc al trupei.

Lui Gyuri îi datorez lansarea în muzică. A fost primul producător care a crezut în muzica Vama Veche și s-a încumetat să finanțeze primul nostru disc — Nu am chef azi. Cred că bunul simț, modestia exagerată și un anumit tip de frământare interioară specifică oamenilor cu suflet mare au frânat o carieră care ar fi meritat mult mai mult. – Tudor Chirilă.

Monica Anghel

Monica Anghel

Cantautorul Mircea Vintilă consideră că moartea actorului Ioan Gyuri Pascu lasă un mare gol și spune că nici nu mai este cineva ca el.

De multe ori. De foarte multe ori. Și pe la Izvorul Mureșului, și pe la Poiana Brașov și pe la Pârâul Rece. Lasă un mare gol. Nici nu mai e cineva ca el. – Mircea Vintilă

Ioan Gyuri Pascu era o personalitate complexă, cu largi disponibilități și multe calități, spune actorul Alexandru Arșinel, directorul Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din București.

E cumplit. La vârsta lui… O personalitate artistică cu atâtea disponibilități, cu atâtea calități — compozitor, cântăreț, umorist. Ce aborda putea să facă cu atâta talent. E regretabil. (…) Nu am lucrat cu el, dar asta nu înseamnă că nu am remarcat apariția acestui talent după 1989. –  Alexandru Arșinel.

Monica Anghel, fosta sa colegă din grupul Divertis, a mărturisit că Ioan Gyuri Pascu a fost un om foarte sensibil cu un suflet de copil

Era un om special, un artist aparte. Avea un suflet de copil, avea nevoie de multă dragoste, de oameni sinceri și deschiși lângă el, cărora să le ofere și el dragostea lui, dar să și primească. Era un om foarte sensibil. Dumnezeu să-l odihnească. – Monica Anghel.

A mai plecat un prieten spre Ceruri, a scris pe pagina sa de facebook, actorul George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis, pe Facebook.

A mai plecat un prieten spre Ceruri. A mai plecat un om cu suflet mare, un actor talentat care a dăruit atâta veselie tuturor celor care l-au urmărit. Rămas bun, prietene. Dumnezeu să te odihnească în pace. – George Ivașcu

Foto:  Ioan Gyuri Pascu – facebook

11
/11
/19

Pianista Oxana Corjos realizează în perioada 29 octombrie – 12 noiembrie un turneu în patru oraşe din ţară – Sibiu, Piteşti, Bistriţa şi Bucureşti – cu un program spectaculos ce cuprinde Ciaccona în re minor, BWV 1004 de Bach-Busoni, patru preludii de Claude Debussy - Des pas sur la neige, La serenade interrompue, Puerta del Vino şi Feux d'artifice - şi Sonata a VI-a de Serghei Prokofiev.

11
/11
/19

Opera Națională București prezintă joi, 14 noiembrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Evgheni Oneghin” de Piotr Ilici Ceaikovski în regia lui Ion Caramitru. Decorurile poartă semnătura Mariei Miu, costumele sunt creația Vioricăi Petrovici, iar lighting design-ul a fost realizat de către Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

11
/11
/19

Vineri, 15 noiembrie (19.00), Orchestra Națională Radio și 4 soliști invitați: Antonis Anissegos – pian, Nicolas Simion – saxofon, bas clarinet și flaut, Sorin Romanescu – chitară și electronice și Iulian Nicolau – baterie propun publicului bucureștean un frumos repertoriu reunit sub titlul Jazz Meets Clasic.

08
/11
/19

În acest weekend se încheie Festivalul SoNoRo în București, cu trei concerte și o petrecere ce continuă tematica dadaistă a acestei ediții. Publicul este invitat vineri, 8 noiembrie, ora 19:30, la Muzeul Național de Artă al României, iar de la ora 22:00, la Switch Lab.

05
/11
/19

Alexandru Catrina, prietenul Ziarului Metropolis, a realizat un emotionant clip In Memoriam, dedicat legendarul vocalist al formației Compact, Leo Iorga, care s-a stins din viață sâmbătă, 2 noiembrie, la vârsta de 54 de ani. 

02
/11
/19

Vineri, 1 noiembrie, la Palatul Cotroceni, a avut loc deschiderea Festivalului SoNoRo. Timp de zece zile, între 1 și 10 noiembrie, publicul din București va putea asista la un colaj de concerte de muzică de cameră, prezentări de carte, expoziții de arte vizuale, proiecții de film și o petrecere unde muzicienii vor deveni gazde.

31
/10
/19

Luna noiembrie începe în Sibiu cu aniversarea a 40 de ani de la prima ediție a celui mai important concurs din România dedicat jazzului. Astfel, între 1 și 3 noiembrie, scena sălii Thalia din Sibiu va fi un spațiu în care formații cu un parcurs surprinzător în lumea jazzului actual se vor întrece în măiestrie.

31
/10
/19

Cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, Orchestra Filarmonicii Altenburg Gera va susţine o serie de concerte în România. Concertul aniversar de la Bucureşti de duminică, 3 noiembrie 2019, ora 19.00, de la Ateneul Român, va fi condus de dirijorul Laurent Wagner, director general muzical. Solist va fi violoncelistul Mircea Marian.

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.