La Roma e mereu vară
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-roma-e-mereu-vara/

„Marmură”, nouă premieră la Bulandra, este unul dintre foarte rarele spectacole de pe scenele bucureştene care seamănă, fie şi din profil, unei capodopere. De ce? O sumară expunere de motive, deci.

Un articol de Andrei Crăciun|15 octombrie 2015

  • i) textul piesei. “Marmură” este publicată de Iosif Brodski în anul 1989, la doi ani după ce fusese laureat al Nobelului pentru literatură. Este un text de deplină, cumplită maturitate. Peste doar șapte ani, Iosif Brodski avea să moară de inimă, la New York, la cincizeci și cinci de ani.
  • ii) regizorul. Yuri Kordonsky este – într-o ierarhie neoficială, dar tocmai de aceea atât de onestă, deci puternică – cel mai respectat și cel mai iubit regizor care montează la București. Foarte, foarte rar am auzit pe cineva să se opună idee că “Îngropați-mă pe după plintă” nu ar fi cel mai bun spectacol de teatru care s-a jucat în orașul acesta în ultimul deceniu. Într-un peisaj regizoral dominat de autosuficiență, Yuri Kordonsky are deopotrivă inteligența curajului și smerenia celui care încă învață teatru montând.
  • iii) actorii. Piesa lui Brodski este scrisă pentru doi actori. Aceștia – cum bine a înțeles Kordonski – trebuie să fie doi actori-intelectuali, oameni capabili să înțeleagă ce înseamnă subtilitățile, nuanțele, poezia, istoria, filosofia, timpul și spațiul. Actorii care joacă în “Marmură” sunt Marian Râlea și Victor Rebengiuc. În alte ierarhii neoficiale, tocmai de aceea oneste, deci puternice, aceștia sunt cei mai buni actori care joacă teatru astăzi în București.

Îngăduiți-mi să insist asupra câtorva aspecte: Brodski a fost internat la nebuni. Acesta – psihiatria ca armă politică – era, firește, o tactică perversă a sovieticilor de a-i denigra pe opozanții partidului unic. Brodski a fost un evreu și un marginal și un răzvrătit. Până la adevărul integral într-o dictatură se încumetă copiii și nebunii. Poeții sunt singurii cetățeni care pot fi concomitent copii și nebuni. Brodski a fost poet, fiind un copil inconștient și un nebun foarte frumos, într-un sens pe care dicționarele medicale nu au cum să îl înțeleagă.

bulandra1 30D 056

Uniunea Sovietică l-a pierdut pe Brodski, el a fost – un timp – fără de țară, el a găsit refugiu, faimă și bani în Statele Unite ale Americii, cum atâția înainte. Cel mai frumos lucru din epopeea sa este un amănunt astăzi mai degrabă ocolit de biografi: neînțelegând de ce poeții nu se bucură peste Ocean de o faimă similară celei din Mama-Rusia a insistat ca poezia să fie făcută accesibilă oamenilor care așteaptă în săli de așteptare, în aeroporturi, în gări și adânc, în subteran. Brodski era, iată!, cu tot apetitul său pentru bani, un teribil naiv.

“Marmură” abundă în trimiteri la poeți, căci poeții, nu cezarii ajung la sensul existenței, “Marmură” ne întoarce la clasici. E greu de explicat când în timp și în spațiu are loc acțiunea, dar nici nu contează, căci mai importante sunt – iar asta este, de asemenea, rar în teatru – ideile. Ideile din această piesă sunt profunde. Sunt idei grele, sunt idei minunate. Una dintre ele spune că la Roma este întotdeauna vară. Așa este. Roma este un paradis mizerabil, de mult pierdut.

Nu e pentru oricine “Marmură” și nici nu trebuie să fie. Se joacă suficiente spectacole pentru proști și mediocri pe cuprinsul lumii. “Marmură” e pentru ceilalți. “Marmură” e pentru oamenii inteligenți, cei care au mai multe întrebări decât răspunsuri, “Marmură” e pentru cei care încă mai cred că există o cale de a evada, deși nu există. “Marmură” este dintre acele spectacole care nu se uită niciodată.

Foto: Cosmin Ardeleanu

09
/02
/24

Pe 11 și 20 februarie, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Național Iași, va avea loc premiera pe țară O tragedie veninoasă după Women beware women de Thomas Middleton, regia, traducerea și adaptarea scenică aparținându-i lui Silviu Purcărete. Scenografia spectacolului este creată de Dragoș Buhagiar, noul proiect marcând împlinirea a 14 ani de excepțională colaborare cu regizorul Silviu Purcărete, începută la Teatrul Național Iași, cu spectacolul Uriașii munților de Luigi Pirandello.

09
/02
/24

Studenții bucureșteni sunt invitați să participe la un program de mentorat și internship dedicat spațiilor culturale din București. Pe lângă experiența practică, participanții vor putea accesa sponsorizări în valoare de 27.000 lei și vor avea posibilitatea unor stagii de practică în cele mai active agenții de comunicare din România

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

08
/02
/24

Seria SWORDS - Spoken Word Sessions continuă cu un nou episod ce îi are ca invitați pe Cosmina Moroșan & Anticorp Solar, Cristina Bordeanu, Cătălina Matei și Lucian Brad, într-un eveniment moderat de Cosmin Perța – duminică, 11 februarie, de la ora 19:30, la Control Club. Performance-urile vor fi completate de un set audio-vizual de Iulian Morar.  

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.