La Sylphide, în coregrafia lui Johan Kobborg, a reprezentat un nou început
https://www.ziarulmetropolis.ro/la-sylphide-in-coregrafia-lui-johan-kobborg-a-reprezentat-un-nou-inceput/

Unul dintre cele mai vechi şi importante balete din lume, La Sylphide, a avut premiera naţională în 7 decembrie, la Opera Naţională Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|10 decembrie 2013

Unul dintre cele mai vechi şi importante balete din lume, „La Sylphide“, a avut premiera naţională în 7 decembrie, la Opera Naţională Bucureşti.

Evenimentul a deschis seria invitaţilor de talie mondială ai acestei stagiuni, instituţia aducând în faţa publicului din România nume consacrate ale baletului mondial: Johan Kobborg, aflat la Bucureşti în calitate de coregraf invitat, precum şi prim-soliştii de renume internaţional Alina Cojocaru şi Steven McRae. În 2014, spectacolul „La Sylphide va avea loc în 16 ianuarie, 12 februarie, 30 martie, 15 mai, 22 iunie.

„La Sylphide a intrat în repertoriul Operei Naţionale Bucureşti, un balet mult aşteptat în România, dar şi un spectacol-cheie în noua viziune artistică a instituţiei, o producţie care inaugurează o serie de spectacole importante, ce poartă semnătura unora dintre cei mai apreciaţi regizori, coregrafi, scenografi ai momentului la nivel mondial’’, a declarat Directorul General al Operei Naţionale Bucureşti, Răzvan Ioan Dincă.

„Mai mult, dincolo de însemnătatea sa artistică intrinsecă, La Sylphide reprezintă şi un nou început, o promisiune a nivelului la care instituţia doreşte să se poziţioneze de acum înainte. Rigoletto, în regia lui Stephen Barlow, unul dintre cei mai mari regizori de operă din lume, ce va avea premiera la Bucureşti în luna februarie 2014, este următorul pas în această direcţie’’.

Biletele au fost epuizate cu două săptămâni înainte de spectacol, iar în seara premierei s-au vândut 100 de bilete fără loc.

Coregraful Johan Kobborg – de la coregrafia spectacolului La Sylphide, la coordonarea baletului 

La evenimentul festiv de după premiera baletului La Sylphide, primul spectacol semnat de Johan Kobborg la Opera Naţională Bucureşti, Directorul General Răzvan Ioan Dincă a declarat că din luna ianuarie 2014 va exista un compartiment special de balet, ce va purta denumirea de Baletul Naţional Român.

„Avem o misiune, aceea de a face ca valorile internaţionale să înţeleagă că Opera Naţională Bucureşti este o casă primitoare. Începând din 9 ianurie 2014, ONB va avea un compartiment special de balet, care se va ocupa cu realizarea de spectacole profesioniste. Cel care va conduce Baletul Naţional Român va fi coregraful Johan Kobborg’’, a declarat Răzvan Ioan Dincă.

 La Sylphide

Răzvan Ioan Dincă, directorul ONB

„Sunt onorat să am oportunitatea de a continua frumoasa experienţă pe care am avut-o până acum şi să dezvolt ce am construit (…) De-abia aştept să încep această aventură. Nu va fi aventura mea, nici aventura voastră, ci va fi aventura noastră’’, a spus Johan Kobborg.

Johan Kobborg a fost prim-solist al Baletului Regal Danez, al Baletului Regal din Londra şi este invitat al celor mai importante companii din lume.

În ultimii ani, Johan Kobborg s-a remarcat în paralel şi în calitate de coregraf, lucrările sale fiind prezentate de Baletul Regal din Londra, Baletul Teatrului Balşoi din Moscova, Baletul Regal din Noua Zeelandă etc. În anul 2009, spectacolul său La Sylphide de la Teatrul Balşoi a fost nominalizat la Premiul „Masca de Aur”, la Moscova, pentru cel mai bun spectacol al anului.

Foto credit: ONB, La Sylphide

06
/12
/22

Filarmonica "George Enescu" invită publicul la concertele din datele de joi, 8 decembrie şi vineri, 9 decembrie 2022, ora 19, desfăşurate în somptuoasa Sală mare a Ateneului Român, cu un program integral Johannes Brahms. Orchestra simfonică a Filarmonicii îl va avea la pupitrul dirijoral pe tânărul James Feddeck, cu o carieră impresionantă în ascensiune, iar ca solist pe renumitul pianist Andreas Haefliger, cunoscut pentru sensibilitatea, spiritul pătrunzător şi transcendenţa cu care îşi impregnează programele sale novatoare.

06
/12
/22

Filmul documentar „Phoenix. Har/Jar”, realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR şi regizat de Cornel Mihalache, va avea premiera pe TVR 1 joi, 8 decembrie, la ora 21.00. Televiziunea Română marchează astfel împlinirea a 60 de ani de când s-au pus bazele trupei ce avea să se numească Phoenix și să scrie istorie în muzica românească, devenind un reper cultural important pentru generații întregi.

29
/11
/22

O suită de evenimente speciale dedicate sărbătorilor de iarnă, prezentate de Orchestrele și Corurile Radio România și create în jurul colindelor și cântecelor de Crăciun, vor avea loc pe scena Sălii Radio în luna cadourilor.

25
/11
/22

Orchestra Naţională Simfonică a României dirijată de Cristian Mandeal va susţine miercuri, 6 decembrie 2022, ora 19, la Ateneul Român, un concert in memoriam Radu Lupu, solist Nelson Gorner. În program Franz Schubert - Uvertură în stil italian, D591, Frédéric Chopin - Concertul nr. 2, în fa minor, pentru pian şi orchestră, op. 21, Ludwig van Beethoven - Simfonia nr. 3, în mi bemol major, op. 55, Eroica.

25
/11
/22

Asociația Industrii Creative, inițiator al Classix Festival, cu sprijinul partenerului principal al ediției 2022, Kaufland România, a organizat vineri, 18 noiembrie 2022, la Palatul Braunstein din Iași, un eveniment în care s-a anunțat atât direcția artistică a ediției din 2023 a festivalului, Metamorfoza, dar și prezentarea proiectelor câștigătoare ale burselor de creație artistică Classix In Art.

24
/11
/22

Opera Naţională Bucureşti, în parteneriat cu Delegaţia permanentă a României pe lângă UNESCO, a prezentat pe 23 noiembrie 2022, la Sala Mare a UNESCO  din Paris, „Povestea Iei”, un spectacol multimedia complex și original ce a fost dedicat aniversării a 160 de ani de Diplomație românească precum și sărbătoririi Zilei Naționale a României, un succes extraordinar pentru compania de balet și orchestra ONB.

24
/11
/22

Dacă vreți să aniversați Ziua Națională a României într-un cadru select, atunci un frumos concert la Sala Radio este o alegere inspirată. Joi, 1 decembrie (de la 19.00), apreciatul dirijor CRISTIAN MANDEAL se va afla la pupitrul ORCHESTREI NAȚIONALE RADIO, într-un eveniment care va cuprinde partituri semnate de Ion Dumitrescu, Edward Elgar și Camille Saint-Saëns.