Lansarea romanului Scara lui Iakov de Ludmila Uliţkaia
https://www.ziarulmetropolis.ro/lansarea-romanului-scara-lui-iakov-de-ludmila-ulitkaia/

În această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) se lansează romanul Scara lui Iakov de Ludmila Uliţkaia, tradus în limba română de Gabriela Russo, bestseller Gaudeamus 2018, recent apărut în colecţia Raftul Denisei, un roman-parabolă, „o saga de familie traversând patru generaţii şi un secol de cultură rusă, căreia îi dă glas o femeie uluitoare“ (Il Giornale).

Un articol de Petre Ivan|5 decembrie 2018

Vor prezenta cartea Ioana Pârvulescu, scriitoare, Marina Constantinescu, filolog, jurnalist și critic de teatru și Antoaneta Olteanu, Director al Departamentului de Filologie Rusă şi Slavă, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.

„Scara lui Iakov este un roman despre «știința vieții», ca să folosim cuvintele unuia dintre personaje; dar, mai mult decât atât, este un roman despre fericirea de a trăi viața, oricum ar fi ea, despre modurile și posibilitățile de a o accepta, oricât de complicată ar deveni.“ – Vedomosti

„Ludmila Ulițkaia este cea mai cunoscută și mai impresionantă scriitoare rusă a timpurilor noastre. Oricine îi citește cărțile înțelege ceva mai bine această Rusie care ne pare atât de străină și de amenințătoare.“ – Frankfurter Allgemeine Zeitung

Inspirat din corespondența bunicilor autoarei, romanul se desfășoară în jurul a două personaje —Nora și Iakov Osețki. S-au văzut o singură dată, în 1955, pe când Nora era doar o copilă. Întâlnirea n-a fost decât un episod fulgurant pentru amândoi. Adevărata întâlnire are loc abia peste ani, în 2011, când Nora găsește într-un cufăr vechi scrisorile și jurnalele bunicului ei și-i descoperă cu adevărat povestea: după Revoluția din Octombrie, Iakov și Marusia, tineri căsătoriți din Kiev, se mută la Moscova.

În timp ce Marusia îmbrățișează doctrina comunistă, Iakov devine tot mai critic, astfel că, după venirea lui Stalin la putere, cade în dizgrație și este trimis în Siberia. Soția lui divorțează în contumacie, în ciuda faptului că au un copil. Lumea Norei Osețki nu este mai puțin dramatică: răzvrătită și nonconformistă, are un fiu, Iurik, pe care-l crește singură, un iubit georgian, regizor de teatru, și un soț „de ocazie“, de care și ea divorțează în contumacie.

Firele vieților tuturor se întâlnesc și se despart pe fundalul poveștii lui Iakov, care se dezvăluie treptat, odată cu marea istorie a secolului XX. Destinul lui Iakov Osețki o face pe Nora să-și pună întrebări despre propria viață, și mai cu seamă una: până la ce punct traiectoria ființei poate fi determinată de genele sale?

Scara lui Iakov este povestea a patru generații ce se desfășoară într-o alternanță continuă a planurilor, un caleidoscop de iubiri, trădări, idealuri, culpe, suferință, artă și întrebări fără răspuns, în care istoria este omniprezentă, mereu personaj principal. În 2016, Scara lui Iakov a câștigat, în cadrul Premiilor Bolșaia Kniga, Locul al treilea și Premiul cititorilor. Este tradus în peste douăzeci de țări.

Ludmila Ulițkaia

Ludmila Ulițkaia, una dintre cele mai importante și apreciate voci ale literaturii contemporane, s-a născut într-un sat din Urali în 1943. După ce își ia licența în biologie la Universitatea din Moscova, lucrează în cadrul Institutului de Genetică. La sfârșitul anilor ’70 se angajează consilier la Teatrul Evreiesc din Moscova și scrie scenarii de film.

Primul său roman, Soniecika (1995; Humanitas, 2004), îi aduce instantaneu notorietatea, fiind nominalizat pe lista scurtă la Premiul Booker pentru Literatura Rusă și recompensat cu premiile Médicis étranger și Giuseppe Acerbi. Următorul roman, Medeea și copiii ei (1996; Humanitas Fiction, 2014), îi sporește renumele cu o nouă nominalizare la Premiul Booker, pe care și-l adjudecă în 2001 pentru Cazul Kukoțki, roman încununat și cu Premiul Penne (2006). Înmormântare veselă (1997; Humanitas, 2005), unul dintre cele mai apreciate romane ale autoarei, este tradus în peste douăzeci de limbi.

De același succes se bucură volumul de povestiri Fetițele (2002; Humanitas Fiction, 2013), precum și romanele Minciunile femeilor (2003; Humanitas, 2005) și Al dumneavoastră sincer, Șurik (2003; Humanitas Fiction, 2008), câștigător a mai multe premii: Romanul anului 2004 în Rusia, Premiul Național pentru Literatură în China (2005) și Grinzane Cavour în Italia (2008). Daniel Stein, traducător (2006; Humanitas Fiction, 2011) a fost încununat cu premiile: Bolșaia Kniga (Marea Carte), Părintele Alexandru (Germania, 2008) și Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor (Franța, 2011).

În 2010, Ulițkaia publică bestsellerul Cortul verde, tradus în română cu titlul Imago (Humanitas Fiction, 2016), iar în 2015, Scara lui Iakov (Humanitas Fiction, 2018).

Cărțile Ludmilei Ulițkaia s-au vândut până în prezent în peste trei milioane de exemplare. În 2013 i s-a acordat distincția Officier de la Légion d’honneur și în 2014, Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană.

Foto: Scara lui Iakov, Ludmila Uliţkaia – humanitas

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.

18
/04
/22

Cele mai bune materiale jurnalistice ale anului vor fi premiate în cadrul galei #Superscrieri11 care va avea loc pe 16 mai 2022. Superscrieri este o inițiativă independentă a Fundației Friends For Friends (FFFF.ro ), realizată împreună cu oameni și companii care vor să susțină responsabilitatea în documentarea și transmiterea realității.

18
/04
/22

București, 15 aprilie 2022 – Editura Corint vă invită la dezbaterea pe marginea cărții Capcana lui Tucidide. Mai pot evita Statele Unite și China războiul? de Graham Allison, volum de referință în domeniul relațiilor internaționale, publicat în imprintul Corint Istorie. Evenimentul are loc luni, 18 aprilie, ora 19.00, la librăria Humanitas Cișmigiu.

17
/04
/22

După succesul internațional al romanelor „Tatuatorul de la Auschwitz”, vândut în peste 7 milioane de exemplare, și „Călătoria Cilkăi”, Heather Morris a primit invitația să meargă în Israel pentru a descoperi istoria a trei surori, supraviețuitoare ale lagărului Auschwitz-Birkenau.

13
/04
/22

Nominalizat la prestigiosul Man Booker Prize, „Lumea în flăcări” de  Siri Hustvedt, recent apărut la Editura Polirom, este un roman magistral pe tema percepţiei, prejudecăţilor, dorinţei şi luptei unei femei pentru afirmarea în conştiinţa publică.

11
/04
/22

Editura Polirom anunță apariția unui titlu-eveniment în cadrul prestigioasei sale colecții de traduceri din literatura universală, „Biblioteca Polirom”: „Poemele posibile. Antologie (1966-1975)” de José Saramago, traducere din limba portugheză și note de Simina Popa, volum publicat cu prilejul centenarului nașterii marelui scriitor portughez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură (1998).

07
/04
/22

Joi, 7 aprilie, ora 19.30 Editura Humanitas Fiction vă așteaptă în Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) pentru lansarea romanului Ultimii cai din stepă de Maja Lunde recent apărut în traducerea Ivonei Berceanu în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, un nou roman care face parte, alături de bestsellerurile internaționale Istoria albinelor și Istoria apelor, din tetralogia schimbărilor climatice.

06
/04
/22

Odată cu începerea războiului, oamenii și companiile s-au unit pentru a face bine. Donațiile au fost făcute atât în mod direct, cât și prin SMS, în social media ori pe site-urile asociațiilor. Însă există un loc unde, de peste 8 ani, cei care vor să facă fapte bune se întâlnesc cu cei care au nevoie de ajutor.

30
/03
/22

La editura Humanitas Fiction va apărea în curând romanul „Așteptări” de Anna Hope. Aceasta este cea de-a doua carte a autoarei publicată în România, după bestsellerul „Sala de bal”.