Lari Giorgescu: Cum l-am redescoperit pe Caragiale
https://www.ziarulmetropolis.ro/lari-giorgescu-cum-l-am-redescoperit-pe-caragiale/

OPINIE La Gala Tânărului Actor din 2008, unde am mers cu un fragment din spectacolul „Poezia Visului“ de Miriam Răducanu, pe texte de Emil Botta, a trebuit să lucram, pentru proba impusă, un text mai puţin cunoscut de-al lui I. L. Caragiale, „Statistica“.

Un articol de Lari Giorgescu|5 iunie 2013

OPINIE La Gala Tânărului Actor din 2008, unde am mers cu un fragment din spectacolul „Poezia Visului“ de Miriam Răducanu, pe texte de Emil Botta, a trebuit să lucram, pentru proba impusă, un text mai puţin cunoscut de-al lui I. L. Caragiale, „Statistica“.

Mi-a făcut o plăcere deosebită să-l descopăr. În anul 2012, tot doamna Miriam Răducanu mi-a propus un exerciţiu care presupunea efortul de a lucra singur. Textul pe care urma să-l lucrez era „Mitică“, de I. L. Caragiale.

După o perioadă în care am lucrat singur au urmat vizionări în timpul cărora discutam despre perioada în care a fost scris textul, despre oamenii care îi seamănă personajului, şi pe care îi cunosc, despre etapa la care mă aflam în acel moment. În felul acesta se năştea în mine nevoia de a afla lucruri noi despre autor.

Am redescoperit un autor îndrăgostit de oamenii despre care scria şi de minunatul „tânăr regat agrar“, care era România. Am făcut cunoştinţă cu o lume plină de spirit, populată de oameni care, în esenţă, sunt aidoma contemporanilor noştri. Asta l-a făcut pe Caragiale extrem de actual pentru mine.

Aşa că am continuat şi am dezvoltat exerciţiul propus de doamna Miriam Răducanu. Am ales texte inedite, m-am îmbogăţit prin ele şi astfel s-a născut spectacolul „Moftul Român“, din „Momente“, de I. L. Caragiale.

Repetam în una din sălile golite de cărţi ale fostului sediu al Bibliotecii Naţionale a României, urmând ca la deschiderea noului sediu să prezint etapa de lucru în care mă aflam. Contactul cu publicul mi-a dat curaj şi m-a făcut să simt puterea textelor pe care le-am ales. Premiera spectacolului va fi la Teatrul Mignon din Bucureşti.

Lari Giorgescu a fost nominalizat la Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru rolurile din spectacolul „D`ale noastre“, de la Teatrul Naţional din Bucureşti.

INFO

Teatrul Mignon, Bucureşti
Bulevardul Hristo Botev 1
Moftul român
Premiera: 7 şi 8 iunie, ora 20.30
Rezervări: 0726.243.907 / 0747.047.399

13
/03
/15

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Din 2008 este actor, licenţiat al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică ,,I.L.Caragiale”. A jucat şi joacă la Nottara, Comedie, Mic, Foarte Mic, dar şi la Green Hours şi Godot. Luni, 16 martie 2015, la ora 19.30, Sala „George Constantin“ a Teatrului Nottara, Şerban Gomoi joacă în spectacolul „Mizantropul“ de Molière, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu.

07
/01
/15

Spectacolul „Happy End“, cu Raluca Aprodu și Tudor Aaron Istodor în rolurile principale se joacă la Godot Cafe-teatru. Regia spectacolului este semnată de Alexandru Bogdan, iar scenografia este creată de Silvana Bratu.

12
/12
/14

În primii 398 de ani de eternitate, Shakespeare a fost interpretat și mai ales reinterpretat până când cei mai naivi (o consistentă majoritate) ajunseseră să creadă că nimic nou nu se mai poate arăta în marginea sa.