László Nemes, laureat cu Oscar în 2016, în închiderea ediției a 9-a a Les Films de Cannes à Bucarest
https://www.ziarulmetropolis.ro/laszlo-nemes-laureat-cu-oscar-in-2016-in-inchiderea-editiei-a-9-a-a-les-films-de-cannes-a-bucarest/

În 2015, László Nemes lua pe sus lumea cinematografului cu primul său film, Son of Saul – Grand Prix la Cannes iar apoi premiul Oscar pentru cel mai bun film străin al anului. Laudele au început să curgă, presa considerându-l noul copil minune al cinematografiei europene şi în special al celei maghiare. László Nemes este un regizor care nu a absolvit vreo şcoală de cinema, ci a câştigat experienţă filmând scurtmetraje şi fiind asistentul regizorului Béla Tarr.

Un articol de Petre Ivan|23 octombrie 2018

După cele peste 100 de premii și nominalizări adunate pentru Son of Saul, o dramă despre Holocaust, curiozitatea și așteptările în privința următorului său film au devenit enorme. În urma premiului Oscar, Nemes a primit mână liberă și un buget de aproape nouă milioane de euro pentru cel de-al doilea film al său.

Și-a petrecut mai bine de 6 luni căutându-și actorii, bugetul permițându-i să invite la Budapesta pentru audiții pe unii dintre cei mai mari actori din întreaga lume. În final a optat pentru debutanta Juli Jakab și pentru românul Vlad Ivanov – aflat la cel de-al doilea rol în limba maghiară în mai puțin de un an (după Hier, de Balint Kenyeres).

Vlad Ivanov, in Sunset

Juli Jakab a fost aleasă din peste 1000 de actrițe din Ungaria, criticii de la Indiewire scriind despre ea că „are figura unui star de film mut” și că „ar fi o crimă dacă nu o vom vedea din ce în ce mai des în filme în anii următori pentru că ceea ce ea reușește cu acest rol reprezintă o adevărată lovitură.”

Acțiunea din Sunset are loc în Budapesta, înaintea începutului Primului Război Mondial iar anxietățile și premonițiile despre schimbarea violentă ce se pregătește sunt simțite din interiorul unui magazin șic de pălării și văzute prin ochii tinerei Irisz, o orfană care vine în oraș să lucreze la magazinul care odată fusese deținut de familia ei.

Imaginea filmului este realizată tot de Mátyás Erdély, cel care a devenit instantaneu un operator apreciat și la modă după imaginea colosală din Son of Saul. În Sunset, Erdély și Nemes continuă în același stil, înscenând pe durata unor cadre extrem de lungi scene complexe în care planul doi joacă un rol esențial.

Juli Jakab, in Sunset

Sunset a avut premiera toamna aceasta în competiția principală a Festivalului de la Veneția, unde a câștigat premiul FIPRESCI. Filmul va fi proiectat în închiderea festivalului, duminică 28 octombrie, după gala de închidere care va începe la ora 18:00, la Cinema PRO.

Les Films de Cannes à Bucarest a debutat în forță în acest weekend, cu peste 5000 de spectatori în săli, cu masterclass-uri ale unor maeștri ai cinematografului mondial contemporan precum Asghar Farhadi, Carlos Reygadas, Manuel Claro ori Gaspar Noé, cu proiecții sold-out și cu o emotionantă gală dedicată lui Lucian Pintilie.

După primul weekend începe suita de evenimente profesionale pe teme cinematografice, marți la ora 10.30 fiind programată la cinemateca Union dezbaterea despre legislația de film, despre legea rebate-ului – nou votată în România – și despre noul proiect de lege a cinematografiei propus de către CNC.

Deschidere Les Films de Cannes 2018-foto Ionut Rusu

Radu Mihăileanu, președintele ARP Franța, va vorbi despre modificările din legislația europeană privind drepturile de autor, despre noile proiecte de măsuri anti-piraterie și despre proiectul privind taxarea marilor platforme de streaming, Dna Livia Stan, expertă la PricewaterhouseCoopers (PwC) va explica cine se califică și în ce condiții pentru legea rebate-ului iar reprezentanți ai Centrului National al Cinematografiei, Dna. Anca Mitran și Dl. Alex Trăilă vor explica principalele modificări propuse în noul proiect de lege.

Intrarea la eveniment este liberă atât pentru cineaști – care sunt așteptați să-și expună punctul de vedere – cât și pentru presă sau public. Reprezentanți ai Ministerului Culturii și Identității Naționale și ai Comisiilor de Cultură din Parlamentul României sunt așteptați la dezbateri.

Festivalul continuă până duminică, 28 octombrie.

Biletele și rezervările, inclusiv cele pentru proiecțiile cu intrare liberă, sunt disponibile online prin Eventbook.ro și la casele de bilete ale cinematografelor.

Foto: László Nemes, Les Films de Cannes – facebook

21
/01
/15

Televiziunea HBO va putea fi urmărită gratuit de abonaţii operatorilor de cablu şi DTH din România, în weekendul 23-25 ianuarie. Timp de trei zile, HBO îi invită pe telespectatori să urmărească, fără abonament, filmele şi serialele difuzate de această televiziune.

20
/01
/15

Drama "Leviafan/ Leviathan" a regizorului rus Andrei Zvyagintsev, nominalizată la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin pe 2015, a stârnit o dezbatere aprinsă în Rusia, cineastul fiind acuzat de administraţia de la Kremlin că ponegreşte imaginea ţării.

20
/01
/15

Juriul Festivalului de Film de la Cannes va fi prezidat în 2015 de cineaştii americani Joel şi Ethan Coen, laureaţi cu Palme d'Or în 1991, preşedinţia bicefală a juriului prestigiosului eveniment fiind o premieră în istoria acestuia.

20
/01
/15

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Iulia Verdeş, 27 de ani, actriţă. E pe scenă de la cincisprezece ani. Profesionist, cu contract, cam de la majorat. A intrat la Teatru din a doua încercare, a fost în seriale la Pro TV, a jucat în scurtmetraje cu care a mers la festivaluri în toată lumea.

20
/01
/15

Regizoarele Ruxandra Ghiţescu, Natalia Saufert şi Cristina Groşan, monteurul Laszlo Istvan Dunai şi producătoarea Ioana Drăghici vor participa la secţiunea Berlinale Talents a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin 2015, informează Institutul Cultural Român (ICR) din capitala germană.

16
/01
/15

De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, va avea premiera mondială în selecția oficială a celei de-a 65-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (5 – 15 februarie 2015), unul dintre cele mai importante evenimente de gen din industria filmului.

15
/01
/15

Nominalizările la premiile Oscar 2015 au fost anunţate joi, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Samuel Goldwyn Theatre din Beverly Hills, cinematograful administrat de Academia de film americană, instituţia care decernează prestigioasele statuete.

15
/01
/15

CRONICĂ DE FILM După siroposul „Babel” (2006) și după melodrama destul de ieftină intitulată „Biutiful” (2010), „Birdman” este o neașteptată schimbare de ton și de stil pentru Alejandro Gonzalez Inarritu.

13
/01
/15

Documentarul "Lumea lui Geo Saizescu", de Dan Doroftei, despre viaţa şi creaţia cineastului prezentate prin poveşti spuse Maia Morgestern, Sebastian Papaiani şi Ileana Stana Ionescu, va fi proiectat pe 14 ianuarie, de la ora 19.30, la Cinema Union din Bucureşti.

13
/01
/15

Liam Neeson a restabilit ordinea în box office-ul românesc, week-end-ul trecut, şi s-a impus ca lider absolut al încasărilor, generând venituri de peste 1.500.000 RON şi un număr de aproximativ 80.000 spectatori, odată cu premiera filmului ,,Taken 3: Teroare în L.A.” pe marile ecrane din România.