Laura Corina Georgescu, preşedinte al CNA
https://www.ziarulmetropolis.ro/laura-corina-georgescu-presedinte-al-cna/

Plenul reunit al Parlamentului a validat-o marţi pe Laura Corina Georgescu, prin vot secret cu buletine, ca preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului, cu 382 de voturi pentru şi 48 împotrivă. Laura Georgescu a fost aleasă ca preşedinte al CNA de membrii Consiliului pe 28 decembrie 2012. Potrivit Legii audiovizualului şi regulamentului de organizare şi […]

Un articol de Andrada Văsii|23 ianuarie 2013

Plenul reunit al Parlamentului a validat-o marţi pe Laura Corina Georgescu, prin vot secret cu buletine, ca preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului, cu 382 de voturi pentru şi 48 împotrivă.

Laura Georgescu a fost aleasă ca preşedinte al CNA de membrii Consiliului pe 28 decembrie 2012.

Potrivit Legii audiovizualului şi regulamentului de organizare şi funcţionare al CNA, Consiliul este condus pentru un mandat de şase ani de un preşedinte, asimilat funcţiei de ministru, numit prin votul Parlamentului, dintre membrii Consiliului, la propunerea acestora.

De la înfiinţarea CNA în 1992, Consiliul a avut cinci preşedinţi: Titus Raveica, Sorin Moldovan, Şerban Madgearu, Ralu Filip şi Răsvan Popescu.

Structura CNA s-a modificat din 20 decembrie 2012 ca urmare a expirării mandatelor a şase membri şi intrării în vigoare a Hotărârii Parlamentului din 30 noiembrie prin care au fost numiţi alţi şase membri titulari.

Parlamentul i-a votat, pe 30 octombrie 2012, pe Viorel Vasile Buda (propus de grupul parlamentar PNL), Lorand Turos (UDMR), Maria Monica Gubernat (PSD), Răsvan Popescu (PSD), Florin Gabrea (reprezentant al Preşedinţiei) şi Laura Corina Georgescu (reprezentant al Guvernului) în calitate de membri titulari ai CNA, cu un mandat de şase ani.

Mandatele expirate au aparţinut lui Răsvan Popescu (preşedinte CNA), Ioan Onisei (vicepreşedinte), Gelu Trandafir, Valeriu Mircea Deacă, Constantin Duţu şi Lorand Turos – membri titulari.

Din noul Consiliu vor mai face parte Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Christian Mititelu, Mihai Mălaimare şi Valentin – Alexandru Jucan, ale căror mandate validate de Parlament în 2008 şi 2012 vor expira în 2014 şi 2018.

Sursa: Agerpres

22
/07
/16

Scurtmetrajul de animație "World War Cup", în regia lui Sebastian Cosor și produs de Mihai Mitrică prin Puls Digital Production și SAFE FRAME, și-a lansat trailerul oficial. Lansarea filmului este plănuită pentru luna decembrie a anului 2016, acesta urmând să intre în circuitul festivalier în 2017.

22
/07
/16

Puţini ştiu că Robin Williams, care ar fi împlinit, ieri, 65 de ani, şi Christopher Reeve, cel mai faimos şi îndrăgit “Superman”, au fost colegi de cameră pe când aveau 17 ani. În ultimul an de facultate, cei doi au fost aleşi să studieze arta dramatică la apreciata Juilliard School of Performing Arts din New York.

22
/07
/16

"Pentru mine, muzica e cea mai bună cale să vă spun că vă iubesc." - Mireille Mathieu. Una dintre cele mai populare cântăreţe franceze, împlineşte astăzi 70 de ani. S-a născut pe 22 iulie 1946 în Avignon, Franța, într-o familie numeroasă, cu 14 copii, ea fiind cea mai mare. Mireille Mathieu avea patru ani când a cântat în public pentru prima dată, în timpul unei slujbe în miez de noapte.

21
/07
/16

Francofonia, cel mai recent film al regizorului rus Alexander Sokurov, intră de vineri, 22 iulie, în cinematografe din București, Cluj, Constanța, Timișoara, Brașov, Pitești, Oradea, Târgu Mureș, Bârlad, Focșani, Odobești, Adjud și Gura Humorului. Filmul poate fi văzut în avanpremieră în această seară, la Cinema Elvira Popescu din Capitală, de la 20.30.

21
/07
/16

„Cinema, Mon Amour”, regizat de Alexandru Belc, a fost selecționat în competiția de documentare a Festivalului de la Sarajevo (12 – 20 august), unul dintre cele mai mari evenimente de gen din Europa. De asemenea, Câini, în regia lui Bogdan Mirică, film premiat la Cannes și la TIFF, va concura la Sarajevo în competiția oficială. Proiecția de gală a filmului lui Mirică va avea loc pe 14 august, în prezența regizorului, a actorului Gheorghe Visu și a producătoarei Marcela Ursu.

21
/07
/16

N-am vrut niciodată să intru prin culisele vieţilor de oameni, dar meseria m-a adus şi aici. Am intrat şi prin culisele teatrelor. Artiştii sunt atât de orgolioşi. Stupid de orgolioşi. E în firea lucrurilor. Creatorii sunt, adesea, egoişti şi maniaci şi obsedaţi de ei înşişi. De prea multe ori sunt aşa. E nedrept, dar e adevărat.

21
/07
/16

Sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului Radu Beligan va fi depus în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional "I.L.Caragiale" din Bucureşti, sâmbătă 23 iulie, între orele 10.00 – 13.00. Înmormântarea va avea loc în aceeaşi zi, la Cimitirul Bellu. Fostul actor va fi înmormântat cu onoruri militare.

20
/07
/16

A apărut, în acest an, la Editura Art, cartea “Vremurile bune de altădată” (selecție și traducere din limba cehă de Jean Grosu), în seria de autor “Bohumil Hrabal”.

20
/07
/16

Principesa Margareta, Florin Piersic, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Dorel Vişan, George Ivaşcu, Alexandru Arşinel, Ion Besoiu, Mihai Măniuțiu, Corina Șuteu şi numeroase alte personalităţi culturale deplâng dispariţia inegalabilului actor Radu Beligan, decedat astăzi, la Spitalul Elias, la vârsta de 97 de ani.

20
/07
/16

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI  Denisa Nicolae, actriţă. 29 de ani. Parteneră în teatru, dar şi pe scena vieţii, cum frumos spune şi clişeul, a actorului Liviu Romanescu. Activează împreună în Vanner Collective, o întreprindere teatrală co-întemeiată de Liviu. Aşa a învăţat el în Anglia, unde a făcut carte (teatru!) pe la Oxford, că e bine.

20
/07
/16

Radu Beligan a murit astăzi, la Spitalul de Urgenţă Elias, în urma unui stop cardio-respirator. Actorul avea 97 de ani.

20
/07
/16

Cineaștii din 13 țări, de pe 3 continente (Europa, Asia și Africa), și-au înscris scurt-metrajele în cadrul celei de-a 3-a ediții a Festivalului Internațional de Film Arkadia ShortFest. Selecția finală a scurt-metrajelor va fi anunțată la finalul lunii iulie și va fi publicată pe site-ul oficial.

20
/07
/16

La sfârșitul acestei luni, UNTEATRU sărbătorește 6 ani de când funcționează ca vitrină în care produsul cultural devine exponat pentru spectatorul vizitator. Astfel, în perioada 28 iulie-4 august, marcând și mutarea într-un nou spațiu, va avea loc micro-festivalul „Zilele UNTEATRU”.

20
/07
/16

Festivalul de teatru urban #teatrusubluna programează alte două serii de spectacole şi concerte, în perioadele 22 – 24 iulie şi 29 – 31 iulie, în aer liber, în grădina Quantic Pub, din zona Grozăveşti. În partea a doua a festivalului, vor putea fi vizionate nu mai puţin de 20 de spectacole şi evenimente.

20
/07
/16

"Aproape fiecare fată se îndrăgosteşte de bărbatul nepotrivit; presupun că face parte din maturizare." - Natalie Wood,- Într-o zi de 20 iulie (1938) se năştea una din frumuseţile clasice ale Hollywood-ului.

20
/07
/16

Divan Film Festival (Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară), eveniment dedicat filmului și bucătăriei din Balcani, va avea loc între anul acesta în perioada 20 – 28 august la Craiova și în Portul Cultural Cetate din județul Dolj. La Craiova, proiecțiile vor avea loc în aer liber, în Centrul Vechi, sâmbătă și duminică, 20 -21 august, după care festivalul se va desfășura, în continuare, pe malul Dunării, în pitorescul Port Cultural Cetate. Ca în fiecare an, vor avea loc și concerte și demonstrații culinare.