„Lazzaro felice” – magie, mister și mituri, din 26 iulie în cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/lazzaro-felice-magie-mister-si-mituri-din-26-iulie-in-cinema/

Inspirat dintr-un caz real petrecut într-un sat izolat din Italia anilor ‘80, în urma căruia au fost descoperiţi 50 de muncitori exploataţi de o familie de aristocraţi, cel de-al treilea lungmetraj al lui Alice Rohrwacher, „Lazzaro cel fericit” /„Lazzaro felice”, ajunge pe marile ecrane din România din 26 iulie, distribuit de Independenţa Film.

Un articol de Liliana Matei|17 iulie 2019

Câștigător a 14 premii la cele mai importante festivaluri de film, printre care se regăsesc cele de la Cannes, Sitges și Rotterdam, „Lazzaro cel fericit” /„Lazzaro felice” spune într-o manieră postmodernistă o emoționantă poveste despre despre servitute, al cărei erou are un singur țel – acela de a-i ajuta pe ceilalți, în detrimentul propriei persoane.

Lansat la Cannes 2018, unde a și câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu, „Lazzaro cel fericit” /„Lazzaro felice” a avut parte de o primire călduroasă, atât din partea publicului, cât și a presei de specialitate:

„O fabulă seducătoare a Italiei rurale cotropită de modernitate” – The Guardian

„Acest basm modern devine instant un film de referință” – The New York Times

„O călătorie spirituală ce transformă filmul lui Alice Rohrwacher într-un mister alegoric unic” – IndieWire

Traiul idilic din Inviolata (Italia) este dominat de “Regina Țigaretelor”, marchiza Alfonsina de Luna. Ea este proprietara unei plantații de tutun, unde trudește Lazzaro, un tânăr din cale-afară de naiv. Considerat adesea redus mintal de către consăteni, Lazzaro se împrietenește cu Tancredi, fiul marchizei, un june nobil înzestrat cu o imaginație debordantă. Acesta are nevoie de ajutorul lui Lazzaro pentru a-și înscena răpirea. Lucrurile se complică atunci când apare poliția, descoperind comunitatea de sclavi din Inviolata. Dar prietenia dintre cei doi este atât de importantă încât Lazzaro călătorește prin timp și spațiu pentru a-și regăsi amicul din adolescență.

„Lazzaro cel fericit” /„Lazzaro felice” împletește elemente de basm cu comentariul social, în care se regăsesc din plin referințe biblice și din mitologia universală, făcând apel la elementele recognoscibile ale cinematografiei clasice italiene.

„Lazzaro cel fericit este despre o altfel sanctitate, mai neînsemnată, fără miracole, fără puteri sau superputeri, fără efecte speciale. Ea vine dintr-un anume fel de a trăi în această lume, crezând pur și simplu în oameni și fără a nutri gânduri rele față de nimeni.”, spune autorea filmului Alice Rohrwacher.

Alice Rohrwacher

Născut în 1998, în Orvieto (Italia), Adriano Tardiolo, actorul ce îl interpretează pe Lazzaro, a fost ales în urma unui casting realizat prin licee, din peste cei 100 de tineri care au dat probe. El este un actor neprofesionist și a acceptat rolul în urma întâlnirii cu autoarea filmului, Alice Rohrwacher.

Luca Chikovani, interpretul tânărului Tancredi, se află, de asemenea, la primul său rol. Născut în 1994, în Georgia, Chikovani este unul dintre starurile din mediul online. Acesta a devenit cunoscut după ce a publicat pe YouTube o serie de coveruri după piesele artiștilor relevanți pentru generația sa, Justin Bieber și One Direction. În 2016, Luca Chikovani a semnat primul său contract cu Universal Music, lansând ulterior două albume.

În distribuția filmului se mai regăsește și Alba Rohrwacher, pe care spectatorii români au mai avut ocazia de a o vedea în filme precum Le Meraviglie (r. Alice Rohrwacher), Perfetti sconosciuti (r. Paolo Genovese) sau Io sono l’amore (r. Luca Guadagnino).

Alice Rohrwacher este născută în 1981, la Fiesole, Italia. A studiat la Torino și Lisabona, iar de-a lungul carierei sale a fost implicată în proiecte muzicale și documentare. Primul său film, Corpo Celeste, a avut premiera la Cannes, unde a revenit în 2014 cu cel de-al doilea film, Le Meraviglie, distins cu Grand Prix.

Văzut de Radio Guerrilla

Parteneri media: Blogu’ lu’ Otravă, Cinemagia, Din Filme, Film Si, Movienews, Scena 9, Ziarul Metropolis, Ziare.com

***

Detalii pe: Facebook | Youtube

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.