„Le livre d’image”. Imaginea distrusă
https://www.ziarulmetropolis.ro/le-livre-dimage-imaginea-distrusa/

CRONICĂ DE FILM În noul său film-eseu, „Le livre d’image” (2018), pentru care juriul de la Cannes a inventat un Palme d’Or special, legendarul cineast franco-elveţian Jean-Luc Godard aruncă în aer logica narativă a imaginilor cinematografice, pentru o mai bună reconfigurare a lor ca reflecţie asupra violenţei lumii moderne.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 noiembrie 2018

Film despre puterea uriașă a imaginilor, cele care definesc de peste un secol imaginarul colectiv al lumii, „Le livre d’image” este un asalt incomod asupra privitorului.

Structurat în cinci capitole, ale căror frontiere se întrepătrund și se amestecă, noul film-eseu al lui Jean-Luc Godard este o colecție formată în cea mai mare parte din imagini cinematografice – ficționale (inclusiv din „Adieu au langage”, precedentul său titlu) și documentare.

Imagini aranjate nu după o logică narativă sau emoțională, ci ca o explozie permanentă de flash-uri.

Puternic fragmentată este și coloana sonoră – sunete stridente, rapide, aproape indistincte, unele violente (cum sunt, de pildă, cele produse de focuri de armă sau de explozii), se combină cu citate sau foarte scurte comentarii-panseu, nu lipsite de o ușoară ironie, rostite de vocea îmbătrânită a lui Gogard însuși.

„Le livre d’image” este ca un caleidoscop care ia forma unui coșmar. Godard elimină o trăsătură-cheie a imaginii cinematografice – desfășurarea ei în timp – pentru a o reduce la esența ce pare să fie cultivată astăzi: suntem copleșiți de imagini scurte, brutale, venite din toate direcțiile.

Pare că nu le mai percepem sensurile ascunse și nici gravitatea. Trăim pe fast-forward.

Este ceea ce pare a ne spune direct, fără menajamente, regizorul franco-elvețian, cel care a contribuit decisiv la modernizarea limbajului cinematografic.

Godard distruge imaginile, care sunt toate prefabricate în filmul său, și nu lasă timp de contemplare – suntem absorbiți într-un vertij video-sonor, fără altă opțiune de împotrivire decât părăsirea sălii de cinema (lucru pe care l-au și făcut mai mulți spectatori la cele două proiecții din cadrul „Les Films de Cannes à Bucarest”).

Și care sunt imaginile care produc astăzi cea mai mare oroare, atunci când sunt transmise de mass-media? Cele cu atentate teroriste sau alte grozăvii (jihadiștii și-au făcut faima și prin înregistrările cu decapitări). Imagini care au devenit, de altfel, o obișnuință.

Tocmai la aceste idei se oprește Godard: el insistă o bună parte din film asupra violențelor din lumea arabă, care s-au extins, răzleț, și în Occident. O lume de unde vin cele mai multe dintre imaginile dure care bântuie conștiința colectivă și alimentează fricile la nivel mondial.

Dincolo de impactul ei imediat care poate destabiliza privitorul, această „carte a imaginii” propusă de Godard lansează unele întrebări esențiale, care se acumulează după vizionare.  Ne definim prin ceea ce vedem? Este violența intrinsecă imaginii? Cât de mult ne este educată sensibilitatea de imagine?

Godard reușește ca tocmai prin această acumulare accelerată și aparent incontrolabilă de imagini să propună o reflecție deopotrivă asupra limbajului cinematografic, pe care îl destructurează din nou, și asupra violenței lumii în care trăim.

19
/08
/19

Lungmetrajul „Ivana cea Groaznică”, regizat de Ivana Mladenović, a câștigat premiul special al juriului secțiunii Cineasti del Presente din cadrul Festivalului de Film de la Locarno, care s-a încheiat sâmbătă. Premio speciale della giuria CINÉ+ constă într-o campanie de promovare în valoare de 25.000 de franci elvețieni acordați de canalul francez de televiziune pentru lansarea filmului câștigător în cinematografele din Franța.

16
/08
/19

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou film al său, „Once Upon in... Hollywood” (2019), Quentin Tarantino e interesat mai puţin să creeze suspans sau să ofere acţiune, şi mai mult să redea cu melancolie ceea ce se presupune a fi sfârşitul unei epoci în cinema-ul american - finalul anilor `60.

16
/08
/19

Din cele peste 1500 de producţii înscrise în cele trei secțiuni competiționale din cadrul Bucharest International Dance Film Festival 2019 au fost selectate 43 de scurtmetraje, din 18 țări de pe întreg mapamondul. Competiția internațională cu secțiunile  - Time Stand Witness, The Road not Taken și Acts of Rebellion -  cuprinde 30 de filme, din 15  țări. Bucharest International Dance Film Festival se va desfasura in perioada 4 - 8 septembrie 2019.

15
/08
/19

Sriitorul Vasile Ernu ("Născut în URSS", "Ultimii eretici ai Imperiului", (2009); "Bandiţii") a văzut aseară ultimul film scris, regizat şi jucat de Casey Affleck  și a scris despre el în această dimineață, pe pagina sa de facebook. Cinefilii care nu se tem de spoilere se pot bucura astfel de un text savuros. Din păcate, "Light of My Life" nu este încă disponibil în cinematografele din România.

15
/08
/19

Raoul Taburin este un geniu al bicicletelor. Poate depista orice defecțiune doar folosindu-și auzul. Puțini ar crede că Raoul ascunde un secret care îl bântuie și pe care a tot încercat să-l împărtășească: în ciuda experienței sale de mecanic, Raoul nu-și poate ține echilibrul pe două roți. SECRETUL LUI RAOUL TABURIN/ RAOUL TABURIN, o poveste fermecătoare despre biciclete și sindromul impostorului, imaginată de scenaristul filmului Amélie, va fi lansat în cinematografele din România pe 23 august.

14
/08
/19

Joi, 15 august, începând cu ora 19.00, are loc avanpremiera celei de-a patra ediții a DokStation Music Documentary Film Festival, la Fabrica Gastropub (Splaiul Unirii, 160). În Avanpremiera ediției a 4-a a DokStation, va fi proiectat, în premieră națională, filmul documentar Sting : A Free Man (2017, regia: Julie Veille), precedat de o selecție muzicală din discografia Sting și The Police. Intrare liberă.

13
/08
/19

Deja aclamat de critici și așteptat de cinefilii din lumea întreagă, cel de-al nouălea film al lui Quentin Tarantino, “Once Upon A Time In Hollywood” / “A fost odată la… Hollywood”, se lansează săptămâna aceasta în cinematografe. Cu o distribuție impresionantă, producția Sony Pictures va avea premiera pe marile ecrane din România vineri, 16 august 2019, și se anunță drept una dintre cele mai “fierbinți” lansări ale verii.

13
/08
/19

"Blondele sunt cele mai potrivite victime. Ele sunt asemeni zăpezii virgine în care ies la iveală urmele însângerate." - Alfred Hitchcock. Se împlinesc, astăzi, 120 de ani de la nașterea cineastului considerat „maestrul suspansului”. 

13
/08
/19

În luna august Happy Cinema București prezintă trei documentare din seria “Expoziții pe marele ecran”: din 16 august Van Gogh & Japan, din 23 august Young Picasso și din 30 august Goya: Visions of Flesh and Blood.

12
/08
/19

CRONICĂ DE CARTE Exponent al Generației `70 și probabil singurul în relații strânse cu Noul Cinema post-2000, regizorul Iosif Demian se destăinuie într-o necesară carte-interviu realizată de Laura Dumitrescu – „Iosif Demian. Note de autor”, recentă publicată, în ediție bilingvă (română și engleză), de iadasarecasa, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC).

10
/08
/19

Evenimentul FILME ÎN AER LIBER a început marți, 6 august, pe Faleza Cazino din Constanța, într-un nou sezon de cinema în aer liber, care va avea loc până pe 18 august. Anul acesta este programată o selecție specială, ce cuprinde unele dintre cele mai bune comedii, filme de aventuri și filme pentru copii și familie ale tuturor timpurilor.