Le Roi Danse – Seară barocă la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/le-roi-danse-seara-baroca-la-sala-radio/

O călătorie către cea mai elegantă şi mai opulentă curte regală a barocului european – Curtea lui Ludovic al XIV-lea, legendarul Rege Soare – într-o perioadă de înflorire pentru toate artele, este ceea ce vă propune Orchestra de Cameră Radio, în concertul programat miercuri, 25 februarie (19.00), la Sala Radio.

Un articol de Petre Ivan|18 februarie 2015

Sub titlul “LE ROI DANSE” (REGELE DANSEAZĂ), referire la filmul regizorului belgian Gérard Corbiau, o frescă extrem de reuşită a vieţii artistice la Curtea Regelui Soare, iubitorii muzicii se pot bucura de o seară specială de muzică barocă, un tip de eveniment mai rar întâlnit pe scenele bucureştene, dar extrem de apreciat în ţările vest europene.

În program, lucrări semnate cei mai cunoscuţi compozitori ai vremii – LULLY şi COUPERIN, în interpretarea Orchestrei de Cameră Radio şi a sopranei RODICA VICĂ şi sub bagheta dirijorului GABRIEL BEBEŞELEA, care la doar 26 de ani este dirijor principal al Operei Naţionale Române Iaşi şi ocupă aceeaşi poziţie şi la Filarmonica din Sibiu, începând din stagiunea curentă.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet.

Foto: Le Roi Danse – romania-muzical.ro.

27
/01
/20

OAMENII MUZICII Pe 27 ianuarie în 1901 pleca din această lume unul dintre creatorii cei mai mari ai istoriei muzicii: Giuseppe Verdi. El continuă să impresioneze și astăzi prin măiestria cu care a creat povești muzicale extrem de complexe, capabile deopotrivă să amuze, să emoționeze, să întristeze și să pună publicul pe gânduri.

23
/12
/19

Piesa „Dor de casă” interpretată de Cuza de la „Noaptea Târziu”, George Hora, Irina Rimes și actrița Carmen Tănase, și care a fost lansată pe 17 decembrie, a devenit în câteva zile imnul nostalgic al tuturor românilor plecați la muncă în străinătate, și care și-ar dori mai mult decât orice pe lume să ajungă acasă de Sărbători.

17
/12
/19

Hiturile anilor ’80-’90 vor fi live la cea mai mare petrecere dintre ani din București – „Revelion 2020. Disco Night Fever” – organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB. Printre artiștii care vor urca marți, 31 decembrie, de la ora 18, pe scena din Piața Constituției se numără O-Zone, Haddaway și Milli Vanilli.

15
/12
/19

Vineri, 20 decembrie 2019, artistul Alexandru Andrieș va urca pe scena Unteatru pentru deja tradiționalul concert de Crăciun „Andrieș la Unteatru”.