Lectia lui Ionesco, la Festivalul de Teatru de la Rijeka
https://www.ziarulmetropolis.ro/lectia-lui-ionesco-la-festivalul-de-teatru-de-la-rijeka/

Spectacolul Teatrului Naţional din Bucureşti cu Lecţia de Eugène Ionesco, comedie absurdă descifrată cu rafinat simţ plastic de artistul Horaţiu Mălăele, regizor şi interpret alături de două cunoscute actriţe, Aylin Cadîr şi Victoria Dicu, va fi prezentat vineri 8 mai, în Croaţia, în cadrul Small Scene Theater Festival din Rijeka. Prestigiosul festival de teatru de cameră, aflat în acest an la cea de-a 22-a ediţie, se desfăşoară în perioada 2-9 mai 2015 pe scena Casei de Cultură a Croaţiei.

Un articol de Petre Ivan|4 mai 2015

Lectia lui Ionesco, la Festivalul de Teatru de la Rijeka / Potrivit organizatorilor, ediția din acest an invită publicul să redescopere teatrul sub genericul ”Teatrul și timpurile moderne: între splendoare și disperare”, motto inspirat de ideea că astăzi, întreaga noastră existență, spiritualitatea și supraviețuirea evenimentelor culturale, ca și acest festival, sunt adesea puse sub semnul întrebării.

Festivalul Internațional Small Scene Theater Festival a fost fondat la Rijeka, în 1994, ca festival național al Croației.

Din 1999, când selecționer al festivalului a devenit criticul de teatru și dramaturgul Dalibor Foretic, festivalul și-a propus să adune cele mai progresiste producții de teatru de cameră, cele mai multe dintre ele fiind produse de companii sau grupuri teatrale independente, devenind un eveniment internațional.

În urmă cu șapte ani, credeam că această criză, aflată atunci la început, nu este doar de natură economică și că nu va fi doar un fenomen tranzitoriu. Astăzi, știm deja că însăși fundamentul noțiunii de viață civilizată a fost zguduit, că un număr din ce în ce mai mare de oameni sunt disperați, înfometați și și-au pierdut încrederea în soluțiile politice, viața însăși devenind o afacere periculoasă. Pe de altă parte, dezvoltarea tehnologică a devenit o forță de proporții terifiante, în timp ce suprastructura umană s-a dizolvat datorită viziunii globale și a pragmatismului tehnologiei.

Lectia

Horaţiu Mălăele, în Lecţia

În acest climat de insatisfacție, alienarea digitală și zgârcenia economică, rasa umană riscă să contacteze noi nevroze globale, care au început deja să apară din toate părțile, în timp ce glorioasa noastră civilizație de astăzi este, paradoxal, împărțită între splendoare și disperare. Piesele selectate în festival au drept scop prezentarea actualei stări a lumii şi să aducă puțină hrană gândirii. – Bojan Munjin, selecţionerul Small Scene Theater Festival.

Foto: LECTIA – tnb.ro

15
/09
/23

Pe 21 și 22 septembrie, de la ora 19.30, Teatrul ACT vă invită la premiera spectacolului „Acasă/La zoo” de Edward Albee, montată pentru prima dată în România în variantă integrală, în regia și traducerea lui Silviu Debu. Scenografia este semnată de Ioana Pashca, iar în distribuție îi regăsim pe Ionuț Grama, Ada Condeescu și István Téglás.

15
/09
/23

Actorul american Armand Assante a fost prezent ca invitat special la ediția din acest an a Buzău International Arts Festival (BIAF), eveniment dedicat artei în toate formele sale, incluzând filmul, teatrul, arta plastică, fotografia, arta stradală etc.

14
/09
/23

„Până când m-a cunoscut” de Julian Barnes și „Despre memoriile femeii și alți dragoni” de Raluca Nagy sunt două dintre noutățile literare pe care vi le propunem pentru acest început de toamnă.