„Lemonade“ de Ioana Uricaru, premiat la Sarajevo și în Maroc
https://www.ziarulmetropolis.ro/lemonade-de-ioana-uricaru-premiat-la-sarajevo-si-in-maroc/

Weekend plin de reuşite pentru „Lemonade“, cel mai recent film al regizoarei Ioana Uricaru. După ce în august a fost distins cu premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Sarajevo, Lemonade a luat sâmbătă marele premiu la International Women’s Film Festival of Salé, Maroc, unde a fost prezentat în secţiunea competiţiei oficiale, alături de alte 11 filme.

Un articol de Petre Ivan|2 octombrie 2018

Lemonade a câștigat și premiul pentru cel mai bun film, acordat prin votul publicului, la Ars Independent Festival din Katowice, Polonia.

Tot weekend-ul trecut, Lemonade a închis a 9-a ediție a Festivalului de Film Jagran din Delhi și a fost prezentat într-o serie de proiecții itinerante în alte 16 orașe din India.

În România, „Lemonade“ va putea fi văzut în cinematografe începând cu 26 octombrie 2018, fiind distribuit de Voodoo Films.

Pe lângă de proiecțiile din Capitală, filmul va rula la Iași, Timișoara, Ploiești, Cluj, Constanța, Vaslui, Brașov, Lugoj, Călărași, Buzău, Suceava, Pitești, Târgu Mureș, Reșița, Caransebeș, Vulcan, Oravița, Sibiu, Galați, Slobozia, Sfântu Gheorghe și Arad.

După premiera mondială din luna februarie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, Lemonade a fost selectat în peste 20 de festivaluri din întreaga lume, având premiera americană la Tribeca Film Festival din New York și a fost distins cu premiul pentru cea mai bună regie la festivalul de film de la Sarajevo.

Lemonade a fost distins și cu premiul Danube 2860 pentru cel mai bun film în cadrul Dunav Film Fest Smederevo, Serbia, premiul presei, UFK-UCC, în cadrul Filmfestival Oostende din Belgia și premiul „Perspective Young Cinema“ la Fünf Seen Film Festival din Germania. Anterior, pelicula câștigase și premiul pentru Cel mai bun film la FEST New Directors / New Films Festival din Espinho, în Portugalia.

Lemonade, inspirat de un articol de presă, spune povestea câtorva zile tensionate din viaţa Marei, o asistentă medicală plecată din România, care se vede nevoită să-și confrunte propria proiecţie despre visul american cu realitatea de pe teren.

Numit după premiera de la Berlin, un film dramatic cu accente de thriller, Lemonade a atras mulți distribuitori din toată lumea, fiind achiziționat spre distribuție în Franţa, Statele Unite, Canada, China, Germania, Grecia, fosta Iugoslavie şi Israel.

Lemonade intră în cinematografele din România începând cu 26 octombrie.

Foto: Lemonade – facebook

 

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.