Leonardo DiCaprio, nouă inițiativă pentru protecția mediului
https://www.ziarulmetropolis.ro/leonardo-dicaprio-noua-initiativa-pentru-protectia-mediului/

Leonardo DiCaprio este copreşedinte al unei noi organizaţii menite să combată schimbările climatice şi pierderea biodiversităţii şi să apere drepturile indigenilor. DiCaprio a pus bazele organizaţiei Earth Alliance (lansată marţi, 2 iulie) împreună cu femeia de afaceri Laurene Powell Jobs şi cu investitorul şi filantropul Brian Sheth.

Un articol de Petre Ivan|3 iulie 2019

Organizaţia aduce laolaltă resursele Leonardo DiCaprio Foundation (fondată de actor), Emerson Collective (fondată de Powell Jobs) şi Global Wildlife Conservation (prezidată de Sheth).

Ea va fi condusă de o echipă independentă de oameni de ştiinţă şi conservaţionişti, potrivit un comunicat. Scopul Earth Alliance este de a proteja ecosistemele, de a susţine energia regenerabilă şi de a asigura drepturile indigenilor.

„Sunt foarte mândru de impactul pe care fundaţia mea l-a avut în ultimii 20 de ani, timp în care a susţinut aproximativ 200 de proiecte realizate de 132 de organizaţii din domeniul cllimatologiei, marin şi al conservării”, a transmis DiCaprio.

DiCaprio a mai spus că echipa noii platforme va indentifica cele mai bune programe care vor introduce schimbarea reală în lume.

Earth Alliance va oferi granturi şi alte oportunităţi educaţionale, va implica comunităţile locale şi va colabora cu organizaţii şi persoane din zonele cele mai afectate de pierderea biodiversităţii şi de schimbările climatice. În plus, platforma va finanţa campanii, filme documentare şi dezbateri publice.

De la iniţierea în 1998, Leonardo DiCaprio Foundation a oferit granturi de peste 100 de milioane de dolari pentru proiecte ce au vizat oceanele şi regiuni de pe cele şapte continente.

Foto: Leonardo DiCaprio – facebook

03
/08
/20

Ajuns deja la a treia ediție, festivalul Cinemascop își așteaptă vizitatorii până pe 5 august, în Grădina de vară din Eforie Sud. Aceasta a fost redeschisă în 2018, după o perioadă de 14 ani de abandon, iar localnicii și turiștii au avut ocazia să participe la proiecții de filme europene și alte activități culturale și educative în timpul primelor două ediții.

01
/08
/20

Organizat în acest an exclusiv în aer liber, în 13 locații din Cluj-Napoca și din împrejurimi, Festivalul Internațional de Film Transilvania și-a deschis porțile cu trei proiecții sold-out ale comediei romantice La Belle Époque/ Cei mai frumoși ani (r. Nicolas Bedos), în Piața Unirii, USAMV și Báthory.

01
/08
/20

Aplaudați pe scenele teatrelor din întreaga țară, 10 actori talentați, care nu au avut încă șansa de a se afirma în lumea filmului, vor ajunge față în față cu profesioniștii din domeniul cinematografiei, la cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

31
/07
/20

„Femei obișnuite/ Simple Women”, debutul în lungmetraj al regizoarei italiene Chiara Malta, co-produs de Ada Solomon și cu actrița americană de origine română Elina Löwensohn în distribuție, va avea avanpremiera națională în cadrul celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania – TIFF.

30
/07
/20

Caro Cultura este un proiect independent, pornit din dragoste pentru artă, care își propune să contribuie activ la reconstrucția culturală a Bucureștiului. Cu o istorie de 25 de ani în peisajul bucureștean, Hotelul Caro s-a implicat activ atât în proiecte culturale, cât și în proiecte educaționale.

29
/07
/20

Într-o perioadă în care pandemia de coronavirus închide tot mai multe granițe, Itinerama își duce publicul în vacanță. Cu un nou nume care îi definește procesul de maturizare și forțe proaspete, echipa festivalului a pregătit filme de călătorie cu dublu rol: cel de a alina dorul de ducă și de a îmbogăți lista de destinații a pasionaților de aventuri.

27
/07
/20

Realizat la secția germană a Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu şi transmis pe platforma TNRS – Scena Digitală, „LIVE”, de Bobi Pricop, este un spectacol hibrid conceput special pentru online, iar adaptarea la mediul virtual este una firească şi inspirată.

27
/07
/20

Cineastul Cristi Puiu face parte din juriul internațional al ediției cu numărul 77 a prestigiosului Festival Internațional de Film de la Veneția, care se va desfășura între 2 și12 septembrie 2020, potrivit organizatorilor evenimentului. Președinta juriului este în acest an celebra actriță Cate Blanchett.

24
/07
/20

Debutul în regie al directorului de imagine Tudor Platon, documentarul „Casa cu păpuși”/ „House of Dolls”, va avea premiera internațională, luna viitoare, la Sarajevo International Film Festival (14-21 august 2020).

23
/07
/20

INEDIT Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” lansează proiectul „Arhiva Activă”, un amplu proces de digitalizare și de restaurare a întregii arhive de filme studențești pe suport de 16 și 35mm, care cuprinde aproximativ 2.000 de titluri.