În această noapte, de la ora 23.50, Filmul de artă de la TVR 2 vă aduce animaţia nominalizată la Oscar în 2004, LES TRIPLETTES DE BELLEVILLE / Tripletele din Belleville, un film în regia lui Sylvain Chomet, care s-a bucurat de enorm succes, atât la public, cât la criticii de specialitate.
Un articol de Petre Ivan|1 septembrie 2014
Când nepotul ei Champion, ciclist de performanţă, este răpit în timpul Turului Franţei, laolaltă cu alţi doi concurenţi, bătrâna doamnă Souza porneşte într-o incredibilă misiune de salvare. Cele care-i sar în ajutor, devenindu-i tovarăşe de aventuri, sunt tripletele din Belleville – o trupă de soliste de jazz de pe vremea lui Fred Astaire!
Tripletele din Belleville
Regia: Sylvain Chomet
Voci: Beatrice Bonifassi, Lina Boudreau
Filmul a primit:
– 2 nominalizări la Oscar 2004 – pentru cel mai bun film de animaţie, cea mai bună muzică
– Premiul Cesar 2004 pentru cea mai bună muzică
– Premiul Lumiere 2004 pentru cel mai bun film
Foto: Les Triplettes de Belleville – cinemagia