“Triangle of Sadness”. Delir
https://www.ziarulmetropolis.ro/triangle-of-sadness-delir/

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.

Un articol de Ionuţ Mareş|9 noiembrie 2022

La o recepţie la Les Films de Cannes à Bucarest, vorbeam cu Antoine Bagnaninchi, şeful Independenţa Film, cel mai important distribuitor de filme de autor din România, iar discuţia a ajuns şi la Ruben Östlund. 

Nu văzusem încă “Triangle of Sadness”, dar mi-am împărtăşit dezamăgirea faţă de precedentul film al suedezului, “The Square” (un film care denunţa cinismul şi snobismul din lumea artei şi din rândul bogaţilor, fiind la rândul său cinic şi snob şi arătând ca un produs de lux), dar şi entuziasmul faţă de primele sale filme, de până la “Force Majeure” (“The Guitar Mongoloid”, “Involuntary”, “Play”). Evident, aşteptam cu nerăbdare să văd şi “Triangle of Sadness”. 

Antoine nu a ratat prilejul de a mă ironiza amical (în româna sa foarte bună, cu accent francez), cu o glumă care mi-a plăcut: “Acum, când a devenit un regizor de succes, gata, nu mai e bun pentru voi, criticii”. 

Am râs, dar vorba asta m-a şi pus apoi pe gânduri, probabil pentru că e şi ceva adevăr în ea. Poate că ne-am obişnuit să strâmbăm din nas când unii cineaşti pe care îi preţuiam pentru nişte filme bune, dar puţin cunoscute (iar asta probabil le făcea şi mai valoroase în ochii noştri), intră în mainstream şi ajung să aibă un mare succes (din câte îmi amintesc, sala era aproape goală când am văzut în urmă mai mulţi ani “Involuntary” la MŢR, cred că la un Festival al Filmului European, în timp ce acum “Triangle of Sadness” a umplut sălile la avanpremierele de prin ţară). 

Dincolo de asta, mai există şi un alt adevăr, care mi s-a reconfirmat văzând, în sfârşit, “Triangle of Sadness”: cinematografia lui Östlund a pierdut din subtilitate, s-a internaţionalizat (a făcut şi suedezul pasul, previzibil, spre filmul în limba engleză) şi face un surfing mai abil pe valurile create de diversele teme sensibile ale momentului (prăpastia bogaţi-săraci, disputa dreapta vs. stânga, realitate vs. imaginea din social media, ce se poate spune şi ce nu se poate spune prin prisma corectitudinii politice). 

Sigur, suedezul a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia noastră, a oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus, şi l-au preocupat mereu fisurile intime şi sociale care devin treptat prăpăstii ce îşi înghit fără milă personajele. De asemenea, Östlund este un foarte inspirat creator de gaguri, unul dintre cei mai buni ai momentului. 

Aşa că ”Triangle of Sadness” nu vine ca o surpriză. Ce e totuşi nou sunt tuşele tot mai groase cu care lucrează cineastul, grotescul pe care îl îmbrăţişează cu voluptate – filmele sale vin peste spectatori cum intra omul-maimuţă din “The Square” în sala de mese unde era adunată lumea bună. 

Trebuie spus că ţinta lui Östlund în “Triangle of Sadness” esta una dintre cele mai uşoare. Bogaţii au fost mereu sacul de box al regizorilor, încă de la începuturile cinematografiei – satirizarea lor ne oferă nouă, privitorilor, un sentiment de satisfacţie şi de uşurare. Şi chiar dacă, în fond, această ridiculizare atinge şi natura umană (toţi suntem supuşi riscului de a deveni caraghioşi şi mulţi râvnim de fapt la o condiţie economică superioară), nu ne simţim direct vizaţi. Aşa că jubilăm fără mustrări de conştiinţă la spectacolul – e drept, unul versatil – pe care îl propune Östlund. 

Aş fi nedrept dacă aş spune că nu mi-au plăcut multe dintre invenţiile de mizanscenă din “Triangle of Sadness”, în ciuda naturii lor aparent brute (care aminteşte şi de filmul mut). În fond, nu pare nimic mai la îndemână decât, de pildă, să creezi situaţii comice dintr-un iaht pe o mare agitată şi cu un căpitan american beţiv şi cu idei de stânga, în timp ce persoanele de la bord, bogătani din diferite ţări, tocmai iau masa, iar în farfurii defilează mâncăruri rafinate, în special fructe de mare care dau stări de greaţă doar privindu-le. 

Iar Östlund împinge situaţiile până la paroxism, până la delir (vezi scena femeii pe jumătate goală şi acoperită de propriile orduri, izbită de toţi pereţii băii sale din cauza mişcărilor vasului de croazieră) sau până în pragul extincţiei, una care poate da naştere la o altă lume, utopică şi în care cărţile de joc al ordinii sociale se amestecă din nou (aşa cum sugerează partea a treia a filmului). 

Mai rafinat şi mai abil mi se pare Östlund în felul în care dinamitează, prin dialog şi ambiguitatea unor gesturi şi cuvinte, armonia aparentă a unui cuplu, aşa cum se întâmplă, mai ales în prima parte, cu fata şi băiatul din lumea modei (ea însăşi o ţintă tradiţională în cinematografia de satiră). 

Problema e însă că toate personajele (inclusiv săracii, reprezentaţi de servitorii şi muncitorii de pe navă) sunt caricaturi de la un cap la altul, simple simboluri şi victime sigure, fără drept de apel şi de apărare, ale dorinţei irepresibile a lui Östlund de a râde zgomotos de ceea ce el consideră a fi derivele şi excesele societăţii occidentale de astăzi.

Şi mi se pare că tonul ăsta sarcastic ţipător şi apăsat moralizator ascunde, sub strălucirea sa, reflexul unei autosuficienţe care face din “Triangle of Sadness” un film mai puţin incitant decât lasă să se înţeleagă succesul său. 

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.