Leviathan. Metaforă și votcă
https://www.ziarulmetropolis.ro/leviathan-metafora-si-votca/

CRONICĂ DE FILM Noul film al rusului Andrei Zviaghinţev, „Leviathan”, este o alegorie despre puterea discreţionară şi impunisabilă, ale cărei victime, oamenii simpli, par a-şi avea propria vină pentru lumea decăzută şi damnată în care trăiesc.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 noiembrie 2014

Recenzat elogios de cronicarii (mai tradiționaliști) de la revista Positif, dar expulzat aproape la index de rivalii (mai snobi) de la Cahiers du Cinema, „Leviathan”, al patrulea lungmetraj al regizorului rus Andrei Zviaghințev, are „dezavantajul” apelului la metaforă, figură de stil respinsă ca desuetă și privită de sus de numeroși cineaști și critici ai momentului.

Zviaghințev își asumă continuitatea cu o anumită tradiție a cinematografiei ruse, dar se inspiră și din modernitatea filmică vest-europeană. Comparația cu Andrei Tarkovski, care s-a făcut în special la primele sale două filme, „The Return” (2003) și „The Banishment” (2007), este parțial justificată, dar inoperabilă. Nimeni, nici măcar Aleksandr Sokurov, cel apropiat în tinerețe de clasicul rus, care i-a apreciat filmele, nu a atins poezia sentimentelor din opera tarkovskiană.

Zviaghințev moștenește totuși înclinația spre temele mari, cu greutate, dar și spre un cinema al metaforelor pe care le folosește – așa cum arată „Leviathan” și „Elena” (2011), precedentul său film – inclusiv pentru a radiografia cu o privire acidă societatea rusă.

Poate cel mai vizibil racord cu perioada postbelică a cinematografiei europene este cel cu stilul lui Michelangelo Antonioni de la trilogia incomunicabilității. Legătură evidentă în special prin câteva încadraturi cu personaje singure filmate din spate și proiectate direct pe fundalul unui cer compleșitor, pentru a exprima înstrăinarea.

Primul strat care a atras imediat atenția presei în legătură cu „Leviathan”, încă de la Festivalul de la Cannes, unde filmul a obținut premiul pentru scenariu (scris de regizor împreună cu Oleg Neghin), este critica la adresa unui sistem corupt și abuziv care îl are în frunte pe Vladimir Putin. Zviaghințev nu a negat existența unei astfel de intenții, dar a insistat că filmul său este mult mai mult de atât.

Povestea, inspirată de altfel dintr-un caz real, dar din SUA, permite lejer o astfel de interpretare. Undeva pe coasta Mării Barents, în apropierea unui orășel, locuiește Kolia, un mecanic cu o soție frumoasă și cu un băiat dintr-o altă căsătorie. Pentru că primarul (care are pe peretele din birou un tablou cu liderul de la Kremlin) a pus ochii pe proprietatea sa, pe care încearcă s-o obțină, literalmente, cu orice preț, Kolia primește ajutorul unui prieten, avocat experimentat de la Moscova.

Pornind de la această premisă narativă, pe care, până la final, o dezvoltă în mai multe direcții, Zviaghințev păstrează câteva din temele din „The Return” – în principal legătura tată-fiu – și din „The Banishment” – în special testarea încrederii dintr-un cuplu -, completate de interesul pentru un prezent social-politic încercat odată cu „Elena”, film de o vigoare de tragedie antică la rândul său trecută prea ușor cu vederea.

Trama este, la fel ca în celelalte filme ale sale, una tragică, amestecând drama intimă cu perspectiva asupra unei societăți în declin. Însă rusul își ornează de această dată stilul cu elemente de bufonerie și patetism (atunci când personajele își exhibă dependența de votcă) și satiră directă (la adresa reprezentanților puterii, indiferent dacă numele ei este justiție, administrație sau biserică). Și, la fel ca turcul Nuri Bilge Ceylan în „Winter Sleep”, Zviaghințev reușește să adauge o dimensiune mitologică, sugerată în primul rând prin peisajele spectaculoase, surprinse în cadre largi menite să transmită o anumită grandoare.

„Leviathan” nu este un film realist, și de aceea personajele sunt mai curând încadrabile unor tipologii ușor de recunoscut (și de criticat). Este una din mărcile de auteur ale lui Zviaghințev, care nu și-a temperat niciodată gustul pentru parabolă (în această cheie trebuie citite multe din dialogurile explicite despre credință, morală sau politică).

Noul său film este de asemenea o alegorie. Una despre puterea discreționară și impunisabilă, ale cărei victime, oamenii simpli, par a-și avea propria parte de vină pentru lumea decăzută și damnată în care trăiesc. Din această perspectivă, Zviaghințev este un moralist, unul care lasă însă deschisă posibilitatea salvării (pusă pe umerii copiilor), odată ce efectele trecerii Leviatanului se vor fi estompat.

„Leviathan” a fost prezentat recent la Festivalul „Les Films de Cannes a Bucarest” și mai poate fi văzut sâmbătă, 15 noiembrie, de la ora 22.45, la Cinema Elvira Popescu, în cadrul unei proiecții speciale.

INFO

Leviathan, Rusia , 2014

Regie:  Andrei Zviaghințev

Distribuţie: Elena Lyadova, Vladimir Vdovichenkov, Aleksey Serebryakov

Rating: ●●●●○

Foto din Leviathan – capturi film

 

28
/02
/17

Între 1-5 martie 2017 la Cinemateca Union din Bucureşti va avea loc o retrospectivă In Memoriam, a filmelor regizate de Radu Gabrea, unde spectatorii vor putea vedea o selecţie de 10 filme regizate de regretatul cineast român. Filmele vor fi precedate de documentarul Interviuri cu Radu Gabrea. Intrarea va fi liberă.

28
/02
/17

Între 28 martie și 2 aprilie, în parteneriat cu Arsenal - Institute for Film and Video Art și cu sprijinul generos al Goethe-Institut, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF oferă publicului românesc rara oportunitate de a viziona câteva dintre cele mai provocatoare titluri din selecția prestigiosului Festival Internațional de Film de la Berlin, din secțiunea sa de avangardă: Berlinale Forum Expanded.

28
/02
/17

„Moonlight” / „În lumina lunii” a câștigat, ieri dimineață, premiul pentru Cel mai bun film la cea de-a 89-a ediție a galei Premiilor Oscar. Drama scrisă și regizată de Barry Jenkins a mai obținut statuetele pentru Cel mai bun actor în rol secundar (Mahershala Ali) și Cel mai bun scenariu adaptat (Barry Jenkins). Din 10 martie, Moonlight poate fi văzut în cinematografele din țară, distribuit de Transilvania Film.

28
/02
/17

CORESPONDENŢĂ DE LA BERLIN Despre filmul maghiar câştigător al Ursului de Aur, „A Teströl és Lélekröl”/„On Body and Soul”, regizat de Ildikó Enyedi. Şi despre „The Dinner”, în regia Oren Moverman şi cu Richard Gere şi Steve Coogan - o dramă americană desfășurată în jurul unei cine dintr-un restaurant simandicos.

27
/02
/17

Într-o zi de 27 februarie se năștea Elizabeth Taylor, ”actriţa cu ochi violet”, considerată cea mai frumoasă femeie din lume în anii ’50. Elizabeth Taylor, „ultimul star al Hollywoodului de altădată”, a fost distinsă cu Premiul Oscar de două ori, una dintre cele mai răsfăţate actriţe din toate timpurile, dar şi, cea mai “scumpă”, pentru rolul din “Cleopatra” primind în anul 1962, peste un milion de dolari...

27
/02
/17

CORESPONDENȚĂ DE LA BERLIN Despre cât de greu se obţin biletele la proiecţiile din cadrul Festivalului de Film de la Berlin. Despre filmul care a deschis ediţia din acest an - "Django", povestea celebrului chitarist de jazz Django Reihardt. Şi despre o dramă japoneză plină de sensibilitate şi candoare.

26
/02
/17

Filmul „Lion/Saroo: Drumul spre acasă” care se bucură de un succes răsunător în toate colţurile lumii, se bazează pe o poveste reală, emoţionantă şi plină de candoarea şi speranţa regăsirii familiei.

25
/02
/17

În perioada 14-17 septembrie 2017, va avea loc a doua ediție a DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival de documentare muzicale din București. Proiecțiile, concertele, evenimentele și atelierele pentru copii și tineri se vor desfășura în mai multe cartiere ale capitalei.

24
/02
/17

CRONICĂ DE FILM Danny Boyle ţinteşte resursele de nostalgie după tinereţe ale spectatorilor, cu „T2 Trainspotting”, reîntâlnirea a patru personaje celebre după 20 de ani. În schimb, „Copacul cu poveşti”, de spaniolul J.A. Bayona, este o melodramă care evadează din când în când în fantastic, însă fără o mare îndrăzneală.

23
/02
/17

„Bacalaureat” (regia Cristian Mungiu)”, „Câini” (regia Bogdan Mirică), „Două lozuri” (regia Paul Negoescu), „Inimi cicatrizate” (regia Radu Jude) și „Sieranevada” (regia Cristi Puiu) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo 2017 la categoria „Cel mai bun film”.

22
/02
/17

Cele mai bune filme de peste an vin în 2017 la Festivalul Internațional de Film Transilvania, a cărui ediție cu numărul 16 va avea loc între 2 și 11 iunie. Premiate în marile festivaluri sau incluse în topurile de sfârșit de an ale criticilor, primele titluri anunțate din programul festivalului prefigurează o selecție eclectică, din care nu vor lipsi filme ce abordează teme fierbinți ale momentului - politică, religie, societate - , dar și filme de gen cu cârlig la marele public.

20
/02
/17

Ca o invitație la reflecție și empatie, BIEFF supune dezbaterii ideile preconcepute legate de corpul uman – de prezentarea, reprezentarea și auto-reprezentarea lui – atrăgând atenția asupra complexelor implicații socio-politice ale identității. Popularele programe tematice dedicate corpului și performance-ului revin și anul acesta la BIEFF între 28 martie și 2 aprilie.

20
/02
/17

„Întotdeauna mi-am dorit să fiu o persoană mai bună ziua următoare decât am fost cu o zi în urmă.” – Sidney Poitier . Actorul din „Guess Who's Coming to Dinner” / Ghici cine vine la cină (1967) este primul artist de culoare distins cu un premiu Oscar. S-a născut la 20 februarie 1927, în timpul unei călătorii pe mare, pe care o făceau părinții săi dinspre insula natală, Cat Island, Bahamas către Miami, Florida, unde mergeau să vândă produsele de la fermă.

19
/02
/17

Singurul film românesc aflat anul acesta în competiţia oficială a celei de-a 67-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, lungmetrajul ,,Ana, mon amour”, regizat de Călin Peter Netzer, a primit sâmbătă seara premiul ,,Ursul de Argint” pentru ,,Contribuţie Artistică Deosebită în Cinematografie”, distincţie acordată Danei Bunescu pentru montajul filmului.