Librariile Carturesti sarbatoresc 12 ani de existenta
https://www.ziarulmetropolis.ro/librariile-carturesti-sarbatoresc-12-ani-de-existenta/

Un program prelungit de citit, concursuri de algebră naivă şi o proiecţie video 3D se numără printre evenimentele prin care librăriile Cărtureşti marchează, joi, 12 ani de la înfiinţare. Prima librărie cu „carte, ceai, muzică, dichis” s-a deschis în anul 2000, pe strada Edgar Quinet, la numărul 9, între Facultatea de Litere şi cea de […]

Un articol de Andrada Văsii|22 noiembrie 2012

Un program prelungit de citit, concursuri de algebră naivă şi o proiecţie video 3D se numără printre evenimentele prin care librăriile Cărtureşti marchează, joi, 12 ani de la înfiinţare.

Prima librărie cu „carte, ceai, muzică, dichis” s-a deschis în anul 2000, pe strada Edgar Quinet, la numărul 9, între Facultatea de Litere şi cea de Arhitectură din Bucureşti.

În ziua aniversării, toate librăriile Cărtureşti din Bucureşti şi din ţară îi aşteaptă pe cititori la o petrecere de o zi în compania cărţilor şi a muzicii, cu ceai, biscuiţi, concursuri şi reduceri şi program prelungit până la miezul nopţii în trei dintre librării – Cărtureşti Verona, Mercy/Timişoara şi Braşov.

Faţada dinspre bulevardul Magheru a librăriei Cărtureşti Verona din Bucureşti prinde viaţă joi seară, de la ora 19.00, într-un spectacol de video mapping care va lumina clădirea până spre ora 23.00. Arhitectura clădirii de pe Arthur Verona va deveni punct de plecare pentru un întreg joc de lumini, muzică şi proiecţii 3D pe teme dragi cititorilor. Cine are drum atunci prin centrul Bucureştiului nu trebuie să rateze acest exerciţiu de imaginaţie proiectat pe zidurile librăriei.

Tot în Cărtureşti Verona, dar în spaţiul dedicat ceainăriei, scenograful Vladimir Turturica pune ceaiul în prim-plan cu ajutorul unei instalaţii din mucava, hârtie şi lumină care sărbătoreşte puterea unei simple infuzii de plante de a aduce împreună lectura, muzica şi prietenii. Cine ajunge joi în ceainăria Verona se poate opri la o degustare de ceai sau poate participa la concursurile pregătite în librărie cu ocazia aniversării: de algebră naivă (Care e rezultatul adunării a „şase personaje în căutarea unui autor” cu „un veac de singurătate”? este doar un exemplu de întrebare) şi de combinaţii de ceai cu literatură (de exemplu, vizitatorii ar putea fi întrebaţi pe ce personaj literar l-aţi scoate din carte la un ceai).

În plus, orice carte cumpărată în librăriile Cărtureşti în ziua de joi vine cu o reducere de 10%. Noaptea, între orele 22.00 şi 24.00h, librăriile Verona, Mercy/Timişoara şi Braşov oferă reduceri de 20% la toate cărţile din ofertă. În librăria online carturesti.ro sărbătoarea a început mai devreme: în perioada 12 – 25 noiembrie, toate cărţile aflate în stoc au reducere de 20%.

 

Sursa: Mediafax

16
/10
/14

Festivalul Sergiu Celibidache nu va mai fi organizat, motivul principal fiind "indiferenţa statului român, atunci când vine vorba de onorarea valorilor României", potrivit lui Serge Ioan Celibidache, care interzice, totodată, folosirea numelui şi a imaginii tatălui său de către instituţiile de stat.

16
/10
/14

Căzut în capcana eficienţei cu orice preţ, fotbalul nostru a început să moară, puţin câte puţin. La orice colţ de stradă strâmbă se găseşte câte un specialist care te întreabă răstit: „Ce doreşti, spectacol sau eficienţă?”. Aş vrea să răspund nuanţat, cu procente, dar deja răbdarea umanităţii a expirat şi mai avem doar variantele DA sau NU.

15
/10
/14

Miercuri, 15 octombrie, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu îi aşteaptă pe pasionaţii de lectură la lansarea celui mai nou roman al scriitorului britanic James Meek, Invaziile inimii, roman finalist la Costa Novel of the Year Award 2012 şi tradus în peste douăzeci de ţări.

14
/10
/14

Se joacă pe scena Naționalului bucureștean „Butoiul cu pulbere“, de Dejan Dukovski, un faimos macedonean care decupează demența din contemporaneitate (are de unde!) și face din ea piese de teatru de o brutalitate a absurdului cum rar s-au mai făcut.

14
/10
/14

Asociaţia ProDrama și Teatrul Național “I.L.Caragiale” vă invită în datele de 18 și 19 Octombrie 2014, ora 20:00, la ”Ziua în care nu se cumpără nimic” de Kim Atle Hansen, în regia lui Horia Suru, la Sala Mică a Naționalului, un proiect în cadrul Programului 9G la TNB.

14
/10
/14

Unteatru îi invită pe iubitorii de teatru la premiera spectacolului La ţigănci, după Mircea Eliade, în regia tinerilor Andrei și Andreea Grosu. Premiera oficială va avea loc în zilele de 14 și 17 octombrie, de la orele 19.00 și sâmbătă 18 octombrie, de la orele 16.30 și 19.00.