„Licu, o poveste românească”, de astăzi în cinematografe!
https://www.ziarulmetropolis.ro/licu-o-poveste-romaneasca-de-astazi-in-cinematografe/

Cel mai emoţionant documentar românesc al anului, „Licu, o poveste românească”, realizat de Ana Dumitrescu, va rula, începând de vineri, în cinematografele din ţară, iar evenimente speciale sunt pregătite la Sibiu şi Oradea.

Un articol de Liliana Matei|24 august 2018

Câștigător al trofeului Golden Dove la DOK Leipzig 2017, „Licu, o poveste românească” va rula la București (Cinema City AFI Cotroceni, Grand Cinema & More Băneasa, Hollywood Multiplex, Happy Cinema, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Europa), Alba Iulia (Casa Forum), Bacău (în cadrul Festivalului Național „Film mai aproape” – ediția a treia), Baia Mare (Cinema Dacia), Bârlad (Cityplex Victoria), Botoșani (Cinema Unirea), Brăila (Cinema Central), Cluj-Napoca (Cinema Victoria), Constanța (Cityplex), Craiova (Cinema Modern), Gura Humorului (Casa de Cultură), Iași (Cinema Ateneu), Pitești (Cinema Trivale, Cinema „Sebastian Papaiani”), Sibiu (Teatrul Gong), Sfântu Gheorghe (Cinema Arta), Slobozia (Casa de Cultură), Târgu Mureș (Cinema Arta) și Vatra Dornei (Casa de Cultură „Platon Pardău”).

Publicul din Sibiu îl va putea întâlni pe Licu, sâmbătă, 25 august, de la ora 18.00, la Teatrul Gong.

Documentarul va rula în premieră la Brașov, la Cinemateca Patria, vineri, 31 august, de la ora 20.00.

În plus, „Licu, o poveste românească” a fost inclus în selecția primei ediții TIFF Oradea, care va avea loc în perioada 7 – 9 septembrie 2018.

Filmul Anei Dumitrescu, care a intrat în cursa pentru o nominalizare la Oscar, la categoria „cel mai bun documentar”, după ce a câștigat trofeul Golden Dove la DOK Leipzig 2017, a fost prezentat anul acesta la Muzeul Filmului din Düsseldorf, la Festivalul pentru Drepturile Omului „Solidarity” de la Tel Aviv, la festivalul ZagrebDox şi la Festivalul Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World România, unde a avut premiera naţională. A participat la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, la Serile Filmului Românesc de la Iași, Festivalul Ceau Cinema de la Timişoara şi în selecţia festivalului MakeDox din Macedonia.

„Licu, o poveste românească” este un documentar despre trecerea timpului și despre bătrânețe, o meditație despre propria condiție și efemeritate. La vârsta lui, Licu a rămas singur cu amintirile sale – despre familie și momentele importante ale vieții lui. Fiecare secvență de film este construită precum o fotografie dintr-un album.

Documentarul va fi lansat în cinematografele românești, pe 24 august 2018, de ROLLERCOASTER PR şi este distribuit la nivel internaţional de Taskovski Films.

Urmăriți și pagina de Facebook a filmului.

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

30
/05
/23

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.

29
/05
/23

Insula 42, Centrul Cultural Clujean și Cinema Victoria, în parteneriat cu Festivalul Ceau Cinema!, vă invită în data de 4 iunie, începând cu ora 18.00, la Cinema Victoria din Timişoara la un masterclass susținut de Richard Peña, renumit curator, programator și educator de cinema american, dedicat avangardei cinematografice americane a anilor ’40-’60.

26
/05
/23

Programul TIFF.22 (9 – 18 iunie, Cluj-Napoca) va cuprinde o selecție de cinema nordic grație unui parteneriat în premieră între TIFF, institutele de film și ambasadele celor cinci țări din regiune: Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia.

25
/05
/23

„Încă două lozuri" (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii" (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, şi producţia germană „Putem la fel de bine să fim morţi" (2022), care o are în rolul principal pe cunoscuta actriţă timişoreană Ioana Iacob, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecții speciale la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc în perioada 12-16 iulie.