„Licu, o poveste românească”, în selecția festivalului MakeDox
https://www.ziarulmetropolis.ro/licu-o-poveste-romaneasca-in-selectia-festivalului-makedox/

„Licu, o poveste românească”, de Ana Dumitrescu, care a intrat în cursa pentru o nominalizare la Oscar, la categoria „Cel mai bun documentar”, după ce a câştigat trofeul Golden Dove la Dok Leipzig 2017, va participa în selecţia festivalului MakeDox din Macedonia. Iar din 24 august, filmul poate fi văzut în cinematografele din România.

Un articol de Liliana Matei|31 iulie 2018

Cea de-a noua ediție a Creative Documentary Film Festival MakeDox va avea loc în perioada 16 – 23 august, la Kursumli An – construcție de secol al XV-lea – din Skopje, unde, pe lângă proiecții, vor avea loc dezbateri, ateliere și spectacole live.

Documentarul, scris şi regizat de Ana Dumitrescu şi produs de compania Jules et Films, vorbeşte despre România ultimului secol văzută de un om pierdut în istorie. Personajul principal, Liviu Canţer, un bărbat în vârstă de 92 de ani, a supravieţuit unor evenimente istorice majore.

Licu, o poveste românească este un documentar despre trecerea timpului şi despre bătrâneţe, o meditaţie despre propria condiţie şi efemeritate. La vârsta lui, Licu a rămas singur cu amintirile sale – despre familie şi momentele importante ale vieţii lui. Fiecare secvenţă de film este construită precum o fotografie dintr-un album.

A mai fost prezentat anul acesta la Muzeul Filmului din Düsseldorf, în cadrul Festivalului pentru Drepturile Omului „Solidarity” de la Tel Aviv, la cea de-a 14-a ediție a festivalului ZagrebDox și la Festivalul Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World România, unde a avut premiera națională.

Filmul a participat la Festivalul Internațional de Film Transilvania și la festivalul Ceau Cinema de la Timișoara.

Documentarul va fi lansat în cinematografele românești pe 24 august 2018, de ROLLERCOASTER PR, şi este distribuit la nivel internaţional de Taskovski Films.

 

15
/09
/23

Actorul american Armand Assante a fost prezent ca invitat special la ediția din acest an a Buzău International Arts Festival (BIAF), eveniment dedicat artei în toate formele sale, incluzând filmul, teatrul, arta plastică, fotografia, arta stradală etc.

11
/09
/23

Din ce în ce mai curajoase în abordarea stilurilor de animație, ancorate în realitatea zilelor noastre sau desprinse dintr-o lume a fanteziei, cele 15 filme incluse în Competiția Românească la cea de-a 18-a ediție Animest conturează o imagine optimistă asupra viitorului animației autohtone.

11
/09
/23

Ajuns la a șaptea ediție, DokStation Music Documentary Film Festival – singurul festival din țară dedicat documentarelor muzicale – revine, în perioada 20-24 septembrie, cu o selecție de filme, majoritatea în premieră națională, ce vor fi proiectate în mai multe spații din București: Sala Luceafărul, Cinema Elvire Popesco, Expirat, Control Club și Grădina cu Filme.

11
/09
/23

Cea de-a 14-a ediție a Nopții Albe ale Filmului Românesc va aduce în seara de 15 septembrie în sălile de cinema din București un număr record de filme în avanpremieră, dar și cele mai îndrăgite producții românești ale anului.