Lindenfeld, o poveste de dragoste. Din 20 iunie, în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/lindenfeld-o-poveste-de-dragoste-un-film-de-radu-gabrea-din-20-iunie-in-cinematografe/

O poveste de dragoste, Lindenfeld – cel mai recent film al regizorului Radu Gabrea (Dincolo de nisipuri, Cocoşul decapitat, Călătoria lui Gruber, Mănuşi roşii) – va avea premiera în cinematografe pe 20 iunie.

Un articol de Petre Ivan|28 mai 2014

Distribuție: Victor Rebengiuc, Victoria Cociaş, Mircea Diaconu, cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru.

În Frankfurt-ul anului 2005, Ulrich (Ully) Winkler, preşedintele unei mari companii (personaj principal interpretat de Victor Rebengiuc, aflat la prima colaborare cu Radu Gabrea), vede la televizor un reportaj despre un fost sat săsesc din Banat. Acesta este Lindenfeld, în care Ully se născuse şi trăise până în 1945.

În prezentul acţiunii, la şase decenii după ce a fugit în Germania şi a început să facă avere, străduindu-se să-şi şteargă din memorie legăturile sale cu România, Ully este puternic marcat de imaginile văzute, aşa că decide împreună cu Boris, vechiul său servitor şi prieten credincios, să plece în secret la Lindenfeld. Acolo o regăseşte pe Helga, iubita sa din cruda tinereţe (interpretată la maturitate de Victoria Cociaş).

Ceea ce urmează este o poveste dulce-amară, plină de nostalgie, candoare și momente tragicomice.

Prima întâlnire cu Lindenfeld

Întrebat cum a descoperit povestea filmului, Radu Gabrea spune: linde

“Eu am citit cartea lui I.T. Morar și mi-a plăcut foarte mult povestea, sâmburele ei. Prima versiune de scenariu a fost făcută de Lucian Dan Teodorovici şi Florin Lăzărescu, amândoi scriitori. Acea versiune avea pentru mine, din punct de vedere cinematografic, o problemă.

Fiind o poveste de mare amploare, cu 10-12 personaje, ca să funcționeze, ar fi trebuit să am 12 actori de talia lui Diaconu. Nu se putea realiza așa. Atunci am fost nevoit să reinventez o restructurare a poveștii – aici fiind aportul scenaristului Adrian Lustig – și ea sună cam așa: plecând de la acest sat ruinat din Banat, băiatul bogătașului vrea să-i facă tatălui său un sat nou, ca să-i dea un cadou de ziua lui”.

Pe lângă distribuţie, O poveste de dragoste, Lindenfeld are şi o coloana sonoră excepţională.

Este vorba de compozitorul german din secolul al XVII-lea, Johann Pachelbel (unul dintre profesorii lui Johann Sebastian Bach) şi al său celebru Canon în D Major, piesă care în film apare în mai multe interpretări, cântată la mai multe instrumente.

Radu Gabrea, scurtă biografie

Radu Bartholomeu Gabrea s-a născut în 1937, la Bucureşti.

În 1956 are loc o primă ciocnire a studentului Radu Gabrea (anul II, Institutul de Construcţii) cu regimul comunist: este arestat pentru intenţia de a participa împreună cu alţi studenţi la o manifestaţie de solidaritate cu Revoluţia din Ungaria.

Radu GabreaDupă 9 luni de arest este eliberat şi apoi readmis la Facultatea de Construcţii pe care a absolvit-o, devenind inginer în construcţii civile şi industriale. Câţiva ani mai târziu, se înscrie la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) din Bucureşti.

Lungmetraj său de debut, Prea mic pentru un război atât de mare, realizat în 1969, după un scenariu de D.R. Popescu, este premiat la Festivalul de la Locarno în 1970 și selecționat la Quinzaine des réalisateurs, Cannes, în același an.

A doua ciocnire majoră cu regimul comunist are loc în 1974. Filmul său, Dincolo de nisipuri (după un roman de Fănuş Neagu, cu Dan Nuţu, George Constantin, Mircea Albulescu, Emil Botta şi Gina Patrichi) este oprit din ordinul personal al lui Nicolae Ceauşescu.

Filmul a fost selectat la Quinzaine des réalisateurs, la Cannes, în același an. Cariera fiindu-i compromisă, regizorul Radu Gabrea se hotărăşte să emigreze în Germania, ţara de origine a mamei lui, în 1975.

În cei 20 de ani petrecuţi aici, Gabrea realizează o serie de filme în limba germană, printre care şi Un bărbat ca Eva, închinat cineastului Rainer Werner Fassbinder.

După Revoluţie se întoarce în România, unde regizează o serie de filme româneşti: Struma, Noro, Moştenirea Goldfaden, Cocoşul decapitat, Călătoria lui Gruber, Mănuşi roşii şi Moartea Ceauşeştilor – Trei zile până la Crăciun, scenariul lui Grigore Cartianu după propriul lui roman, Sfârşitul Ceauşeştilor.

În 2002, regizorului Radu Gabrea i se acordă Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de cavaler, din partea Președinției României, pentru ca în februarie 2011 să primească Ordinul Crucea de Cavaler a Ordinului pentru Merite al Republicii Federale Germania.

Foto cu Lindenfeld şi Radu Gabrea – Cinemagia

01
/03
/13

Filmul „Toată lumea din familia noastră”, în regia lui Radu Jude, a fost nominalizat la nouă categorii ale Premiilor Gopo, cele care recompensează cele mai bune producții românești din anul precedent. Pelicula concurează pentru trofeul acordat Celui mai bun film, iar Radu Jude este nominalizat la Cel mai bun regizor. Actorul Șerban Pavlu a fost […]

01
/03
/13

Bucureştenii vor avea ocazia sã vizioneze într-o proiecṭie specialã filmele nominalizate la cea de-a şaptea ediṭie a Premiilor Gopo. Astfel, filmele de la Gopo vor poposi la Cinema Union în perioada 2-10 martie. Filmele anului 2012, nominalizate la Gopo vor putea fi revãzute timp de 8 zile alãturi de alte filme nominalizate la categoria Cel […]

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]