Literatură din 14 ţări la „Noaptea Literaturii Europene la București”
https://www.ziarulmetropolis.ro/literatura-din-14-tari-la-noaptea-literaturii-europene-la-bucuresti/

Reţeaua institutelor culturale EUNIC din Bucureşti pregăteşte pentru 9 octombrie (între orele 19,00 şi 24,00) cea de-a patra ediţie a Nopţii Literaturii Europene în două spaţii spectaculoase: Institutul Astronomic al Academiei Române şi Muzeul Naţional Tehnic „Prof.ing. Dimitrie Leonida”.

Un articol de Petre Ivan|5 octombrie 2015

Potrivit Institutului Cultural Român (ICR), fragmente de literatură contemporană de ficţiune, teatru, cronică, studii vor putea fi ascultate în lectura actorilor, scriitorilor, muzicienilor, profesorilor şi jurnaliştilor invitaţi.

Un adevărat Ceremonial nocturn, după cum este şi titlul propus de Valonia-Bruxelles, maestru de ceremonii Gilda Comârzan, va fi la Institutul Astronomic, unde, dacă este senin, vom fi împreună cu Laboratorul de teatru din Bucureşti sub ‘Clar de stele german’, auzind de la Florin Busuioc şi despre ce e ‘În capul italienilor’, cum se poate rescrie povestea lui Pinocchio în franceză, din ce e făcută ‘Casă de zi, casă de noapte poloneză’ – Voicu (l) Rădescu trebuie să ştie, numărând ‘Cele şapte biserici din Cehia’ pe ritmul duo-ului experimental ORTOLAN şi auzind un concis ‘Da’ grecesc de la Cerasela Iosifescu –   ICR.

Totodată  „dinspre Muzeul Naţional Tehnic ‘Prof.Ing. Dimitrie Leonida’ se aude ‘O îndepărtată alarmă aeriană’ maghiară, ne spune A.G. Weinberger şi un întreg grup de actori intrigaţi de ‘Băiatul care a furat calul lui Attila’ din Spania, nu foarte departe de Smaranda Caragea, care ştie tot felul de picanterii despre ‘Amantele’ din Austria, astfel sigur vom ajunge la ‘Povestiri cu final schimbat’ şi româneşti, ne asigură Andreea Vasile şi Emilian Oprea şi tot la Muzeu se discută englezeşte şi despre ‘Teoria universală – originea şi soarta universului’ cu Alexandru Mironov şi Cristian Român aproape de ‘Casa tăcerii’ din Turcia, de unde se aude totuşi Elias Ferkin, în timp ce Marius Chivu vă explică traseul pentru ‘Cinci plimbări prin cartier’ portugheze”, mai precizează despre eveniment, organizatorii „Noapţii Literaturii Europene la București”.

Publicul este invitat să facă în seara de 9 octombrie o plimbare prin Parcul Carol între Institutul Astronomic şi Muzeul Naţional Tehnic „prof.ing. Dimitrie Leonida” ca să descopere poveştile, cititorii şi două locuri pline de personalitate.

 

Foto: Noaptea Literaturii Europene la București – facebook.com/NoapteaLiteraturiiEuropene

22
/06
/13

Marţi, 25 iunie, la ora 19.00, sunteţi așteptaţi pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu să petreceţi o seară indiană în care puteţi discuta despre romanul „Valurile pământului“ de Anuradha Roy.

20
/06
/13

Scriitorul Elie Wiesel, în vârstă de 84 de ani, supravieţuitor al Holocaustului, a confirmat pentru cotidianul francez La Croix că lucrează la un proiect de carte pe care o va scrie în colaborare cu preşedintele american Barack Obama, la începutul anului 2015.

10
/06
/13

„Kamceatka” este cel mai cunoscut roman al argentinianului Marcelo Figueras - o poveste despre o realitate apăsătoare („Războiul murdar“), privită prin ochii unui copil. Cartea a apărut anul acesta la Editura All, în colecția „Strada Ficțiunii“. Iar filmul care are la bază romanul a fost ales să prezinte Argentina la Premiile Oscar, secțiunea „Cel mai bun film străin“.

05
/06
/13

Astăzi, la ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona din Bucureşti, Adina Dabija, cunoscută mai ales pentru volumele sale de poezie („poezia-păpuşă“, „Stare nediferenţiată“), va citi fragmente din „Şaman“, primul său roman, apărut de curând în colecţia „Ego. Proză“ a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală.